Mai multe documente sustrase în timpul unui atac cibernetic asupra Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) legate de tratamente contra COVID-19 au fost difuzate online, a anunţat marţi EMA, potrivit Reuters şi dpa, scrie Agerpres.

Agentia Europeana pentru Medicamente (sediul din Londra)Foto: ema.europa.eu

''Sunte luate măsurile necesare de către autorităţile de aplicare a legii'', a menţionat EMA, fără a oferi detalii despre tipul documentelor sustrase.

În decembrie, hackerii au penetrat sistemul informatic al EMA, ţinta fiind documente referitoare la medicamente şi vaccinuri împotriva coronavirusului.

Grupul american Pfizer şi compania germană BioNTech, care au produs un vaccin anti-COVID-19 ce este administrat în prezent în statele membre ale Uniunii Europene, au declarat că sistemele lor informatice nu au fost atacate.

Ancheta EMA asupra acestui incident este în desfăşurare.

EMA a precizat că activitatea sa nu a fost afectată de atac. Vaccinul Pfizer/BioNTech a fost aprobat pentru UE în 21 decembrie.