Dosarul nuclear iranian: Macron îi cere lui Rouhani „gesturi clare”

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 2 martie 2021, 22:48 Actualitate | Internaţional


Emmanuel Macron
Foto: Consiliul European
Emmanuel Macron i-a cerut marți președintelui iranian Hassan Rouhani ca Iranul să facă „gesturi clare”, „fără întârziere” pentru „a reveni la respectarea obligațiilor sale” privind energia nucleară și a coopera pe deplin cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), a anunțat Eliseul, citat de AFP.

În cadrul unui interviu telefonic, marți, președintele francez i-a transmis omologului său iranian „profunda îngrijorare” față de deciziile luate de Iran „cu încălcarea acordului de la Viena” privind energia nucleară, într-un moment în care europenii vor prezenta o rezoluție AIEA condamnând Iranul pentru suspendarea anumitor inspecții ale programului său nuclear.

"Tensiunile în domeniul nuclear ne vor forţa ca în următoarele zile să emitem o notă de protest în cadrul Consiliului guvernatorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică", a declarat Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe, conform agenţiei Reuters.

Iranul a anunţat limitarea cooperării cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), în contextul tensiunilor cu Statele Unite. Teheranul a anunţat că nu va mai accepta inspecţii inopinate la instalaţii nucleare.

Marea Britanie, Franţa, Germania şi SUA au exprimat "preocupări grave" privind acţiunile Iranului şi au prezentat un proiect de rezoluţie Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică. Iranul şi Rusia au avertizat că vor fi consecinţe grave dacă proiectul de rezoluţie va fi adoptat.

Statele Unite sunt încă dispuse să discute cu Iranul pentru a salva acordul nuclear iranian, în ciuda refuzului de duminică al Teheranului de a dialoga direct, a declarat luni purtătorul de cuvânt al diplomației americane, Ned Price, potrivit AFP.

"Nu suntem dogmatici cu privire la forma și formatul acestor discuții", a declarat el reporterilor, explicând că guvernul SUA urma să se consulte cu aliații săi europeni.

Iranul a declarat duminică că nu consideră că este momentul „potrivit” pentru o reuniune informală privind acordul nuclear din 2015, propusă de Europa la care să participe și Statele Unite, relatează AFP.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1852 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    daca (Marţi, 2 martie 2021, 23:55)

    hanu [utilizator]

    Iranul are 2 neuroni, probabil va apasa pe acceleratie cu programul nuclear, gen korea de nord...de care nu se ia nimeni.
  • +4 (4 voturi)    
    din cate imi amintesc... (Miercuri, 3 martie 2021, 0:11)

    minus [utilizator]

    sanctiunile americane au urmat retragerii USA dintr-un acord functional, in care nu s-au adus dovezi de incalcare a lui. Adica au facut acordul praf (ca oricum l-a facut Obama, deci era prost!) si apoi au impus sanctiuni (ca Israelul stie de ce!)
    Iranul cere acum ridicarea sanctiunilor inainte de a dialoga cu americanii si refuza reactivarea acordului fara ridiccarea sanctiunilor.
    Si toata lumea e ingrijorata si avertizeaza, dar de facut nu fac nimic constructiv!
    • +1 (1 vot)    
      E mai complicat (Miercuri, 3 martie 2021, 2:34)

      mescaline [utilizator] i-a raspuns lui minus

      Acordul ala functional expira in puncte esentiale pana in 2025 si total pana in 2030.

      Momentul acestor discutii oricum ar fi venit si va reveni chiar daca acordul se reia in forma initiala, tot ce se obtine e pasarea cartofului fierbinte unei administratii viitoare.
  • +2 (2 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Miercuri, 3 martie 2021, 1:17)

    [anonim]



Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by