George Shultz, „Kissinger-ul lui Reagan”, a murit la vârsta de 100 de ani / Complimentul excepțional pe care i l-a făcut fostul secretar de stat american
Republican de-a lungul întregii sale cariere politice, Shultz a fost secretar al muncii, secretar al trezoreriei și director al Biroului de management și buget sub președintele Richard Nixon înainte de a petrece mai bine de șase ani ca secretar de stat al președintelui Ronald Reagan.
Shultz a ocupat funcția de secretar de stat pentru cea mai lungă perioadă comparativ cu oricare alt șef al diplomației americane de după al Doilea război mondial.
Fosta secretară de stat Condoleezza Rice l-a descris pe Shultz ca fiind un „mare om de stat american” și un „adevărat patriot”. „Istoria își va aminti de el ca un om care a făcut lumea un loc mai bun", a mai afirmat aceasta.
Shultz a rămas în mare măsură în afara politicii după pensionare dar a fost un susținător al combaterii schimbărilor climatice.
În decembrie anul trecut, luna în care a împlinit 100 de ani, fostul șef al diplomației americane a scris un editorial pentru Washington Post în care a îndemnat la încredere reciprocă și colaborare transpartinică în contextul alegerilor disputate din SUA.
„Încrederea este moneda tărâmului”, a scris acesta, subliniind că „atunci când încrederea era în cameră, orice cameră era - camera familiei, sala de clasă, vestiarul, biroul, camera guvernului sau camera militară - s-au întâmplat lucruri bune. Când încrederea nu era în cameră, lucrurile bune nu s-au întâmplat. Toate celelalte sunt detalii”.
După atacurile cu bombă asupra cazarmelor militare din Beirut în octombrie 1983 care au ucis 241 de soldați americani, Shultz a lucrat neîncetat în anii 1980 pentru a pune capăt brutalului război civil din Liban.
Fiind de părere că stabilitatea în regiune nu poate fi asigurată decât prin soluționarea conflictului israeliano-palestinian, a demarat o inițiativă ambițioasă, dar în cele din urmă nereușită, de a aduce cele două părți la masa negocierilor.
Deși nu și-a îndeplinit obiectivul de a pune Organizația pentru Eliberarea Palestinei și Israelul pe un curs spre un acord de pace, el a stabilit calea pentru politicile viitoare al Washingtonului cu privire la Orientul Mijlociu.
În calitate șef al diplomației americane, Shultz a negociat primul tratat încheiat vreodată cu Uniunea Sovietică pentru reducerea dimensiunii arsenului nuclear al acesteia, în pofida obiecțiilor acerbe ale liderului sovietic Mihail Gorbaciov vizavi de „Inițiativa de Apărare Strategică” a lui Reagan cunoscută colocvial drept programul „Star Wars”.
Fostul secretar de stat Henry Kissinger, a afirmat în memoriile sale despre Shultz că este un om „extrem de analitic, calm și altruist” și i-a făcut un compliment excepțional:
„Dacă aș putea alege un american căruia i-aș încredința soarta națiunii în o criză, acesta ar fi George Shultz”.
O rară neînțelegere publică între Reagan și Shultz a apărut în 1985, când președintele a ordonat ca mii de angajați guvernamentali cu acces la informații clasificate să fie supuși unui test poligraf pentru a pune capăt scurgerilor de informații.
Shultz le-a spus reporterilor: „Minutul în care nu mai există încredere în mine este ziua în care voi părăsi acest guvern”. Administrația a renunțat la scurt timp după la cerere.
O neînțelegere mai serioasă a fost legată de vânzările secrete de arme către Iran în 1985, menite să asigure eliberarea ostaticilor americani deținuți în Liban de militanții Hezbollah.
Deși Shultz s-a opus, Reagan a continuat acordul, iar milioane de dolari din Iran s-au îndreptat către gherilele de dreapta Contra din Nicaragua.
Scandalul Iran-Contra care a urmat a afectat sever credibilitatea administrației, spre disperarea lui Shultz.
După ce Reagan a părăsit funcția, Shultz s-a întors la compania Bechtel cu distincția de a fi cel mai longeviv secretar de stat american de la Cordell Hull care a ocupat funcția în timpul administrației lui Franklin Delano Roosevelt.
Citește și:
- +1 (1 vot)Doar întreb: (Luni, 8 februarie 2021, 12:09) spirache [utilizator]Google Translate?!raspunde trimite
- -1 (1 vot)Mare om ! (Luni, 8 februarie 2021, 14:14) John M. [utilizator]Competent, serios, sarmant, mare patriot, pragmatic, a supervizat negocierile cu rusii pentru dezarmare nucleara sub Ronald Reagan (Star Wars). Dupa mandatul de la State Department a fost angajat consilier la un mare concern de armament din Seattle, unde si-a pus in valoare expertiza sa in politica internationala.raspunde trimite

Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU
Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?