Cea mai mare țară musulmană din lume a interzis vălul islamic obligatoriu în școli
Măsura a fost salutată vineri de apărătorii drepturilor omului, care denunţă de mai mulţi ani faptul că elevele non-musulmane sunt uneori forţate să poarte văl, ţinută regulamentară în anumite şcoli.
Şcolile publice din arhipelag riscă acum sancţiuni financiare dacă vor continua să le forţeze pe eleve să se acopere cu vălul islamic, conform unui decret publicat în această săptămână de ministrul Educaţiei, Nadiem Makarim.
Hainele cu conotaţie religioasă sunt o alegere individuală, iar şcolile „nu le pot face obligatorii”, a subliniat el în această săptămână.
„Decretul este un pas pozitiv pentru a proteja drepturile femeilor în Indonezia”, a subliniat Andreas Harsono, colaborator al ONG-ului Human Rights Watch la Jakarta.
Şcolile publice au forţat milioane de fete şi femei, eleve şi profesoare, să poarte văl, declanşând „hărţuiri, intimidări şi presiuni care merg în unele cazuri până la expulzări sau demisii forţate” dacă ele nu se conformează regulilor, a subliniat el.
Indonezia, ţară unde 90% din populaţie este musulmană, a fost mult timp cunoscută pentru că practică un islam moderat şi pentru că este deschisă spre alte religii. Însă în ultimii ani curentele conservatoare au câştigat teren.
Chestiunea vălului a reapărut în atenţie la începutul anului, când o elevă creştină din oraşul Padang, în vestul insulei Sumatra, a fost supusă unor presiuni ale şcolii sale, care a forţat-o să poarte hijab.
Ea a refuzat, iar părinţii săi au înregistrat o şedinţă în cursul căreia un reprezentant al şcolii a spus că vălul este obligatoriu pentru eleve, indiferent de religia lor. Înregistrarea a devenit virală pe reţelele de socializare, iar şcoala a fost nevoită să prezinte scuze.
Ministrul pentru afaceri religioase, Yaqut Cholil Qoumas, a declarat că acest caz nu este decât „vârful aisbergului”.
„Religia nu trebuie să fie subiectul unui conflict sau al unei justificări pentru a acţiona discriminatoriu faţă de alte credinţe”, a declarat el.
Noul decret, destinat şcolilor publice, nu se va aplica şi în Aceh, singura provincie din Indonezia unde funcţionează şaria, legea islamică, şi care beneficiază de o semi-autonomie.
Citește și:
- -8 (16 voturi)E prea putin. Asteptam mai mult (Vineri, 5 februarie 2021, 17:33) Zapateado [utilizator]Ii asteptam pe musulmani sa se dedulceasca la fripturici de porc si la mici. Pe care sa le consume cu multa bere.Berea poate sa fie si cu alcool.raspunde trimite
- +11 (13 voturi)adica... (Vineri, 5 februarie 2021, 17:50) Ismail Paine de circ [utilizator]... si-au dat si ei seama de prostie.raspunde trimite

FOTOGALERIE O frumoasă casă de lângă biserica Sfântul Iosif din București a fost pusă la pământ / Autorizația a fost dată în 2019 de Primăria Capitalei
Coronavirus în România: Aproape 4.000 de cazuri noi în ultima zi / 81 decese, 985 persoane în stare gravă
Primăria Capitalei a plătit circa 40 milioane lei pentru Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară înființate de administrația Firea pentru ”îmbunătățirea” serviciilor publice în București-Ilfov și delegarea lor către companiile municipale
În ce situații ar trebui ministrul să-și delege atribuțiile / Cîțu: Când nu poți să ajungi la ședința de Guvern / Orban: Nu e corect ca un ministru chiar să nu mai semneze
ANALIZĂ Cât de pline sunt parcările Primăriei Capitalei după creșterea tarifului la 10 lei/oră și ce cheltuieli cu salariile vs încasări a însemnat transferul serviciului la compania municipală
Noi reglementari ale ANRE pentru schimbarea furnizorului de energie: Consumatorii casnici vor trebui să comunice indexul / Ofertele trebuie să arate din ce este compus prețul