Președintele american Joe Biden va cere marți cabinetului său să faciliteze naturalizarea celor nouă milioane de imigranți eligibili pentru cetățenia americană ca parte a unei serii de măsuri menite să întoarcă politicile anti-imigraționiste ale fostului președinte Donald Trump, relatează AFP și CNN.

Joe Biden Foto: Pool-CNP / INSTAR Images / Profimedia

Președintele democrat va ordona de asemenea o revizuire a tuturor barierelor impuse de predecesorul său Donald Trump în calea imigrației și integrării legale, acestea fiind menite să conducă la „schimbări radicale de politică”, au declarat înalți oficiali guvernamentali.

Strategia sa „se bazează pe premisa de bază că țara noastră este mai sigură, mai puternică și mai prosperă, cu un sistem de imigrație sănătos, rațional și uman”, au explicat oficialii în cadrul unei conferințe de presă susținute înainte de semnarea a trei ordine executive.

Unul dintre ordinele executive vizează înființarea unei echipe de lucru care să reunească familiile de imigranți separați de politica de „zero toleranță” adoptată de administrația Trump în 2018.

Confruntat cu o opozițe puternică, executivul lui Trump renunțase la politică însă oficialii americani nu au putut găsi sute de părinți pentru a-i reuni cu copiii lor.

Sarcina acestui grup de lucru va fi să îi identifice și să propună soluții pentru reunirea familiilor, „în funcție de dorințele și situațiile lor”, au precizat înalții oficiali fără a preciza dacă acest lucru ar putea include întoarcerea pe solul american a părinților sau copiilor deportați.

Al doilea ordin executiv se referă la țările de origine ale imigranților.

Pe lângă reintroducerea ajutorului economic, decretul își propune să restabilească la sursă canalele de imigrație legală, cum ar fi cele care au făcut posibilă ducerea în Statele Unite a sute de minori ai căror părinți erau deja în țară în timpul administrației Obama.

În ceea ce privește al treilea decret, acesta își propune să promoveze integrarea imigranților stabiliți legal în Statele Unite, urmărind să „facă naturalizarea mai accesibilă pentru nouă milioane de persoane eligibile pentru cetățenia SUA”.

Acest obiectiv implică în special o revizuire a așa-numitei reguli „povară pentru societate” creată în august 2019 de către administrația republicană pentru a refuza cartea verde sau cetățenia americană imigranților care beneficiază de asistență socială.

„A fost un test al bogăției pentru migranți”, a denunțat unul dintre oficialii administrației Biden în cadrul conferinței de presă.

Majoritatea acestor reforme vor fi implementate de ministerul pentru securitate internă (DHS).

Joe Biden l-a numit pe Alejandro Mayorkas în această funcție însă Senatul nu l-a audiat încă.

Dacă va fi confirmat, Mayorkas, fiul unor refugiați cubanezi sosit în copilărie în Statele Unite, va fi primul hispanic care va conduce DHS, un minister extins care supraveghează problemele legate de imigrație, poliția de frontieră, dar și intervențiile în caz de urgență.

Noul președinte democrat a făcut mai multe promisiuni încă din prima zi de mandat aripii progresiste a partidului său, aceasta așteptându-se la o cotitură de 180 de grade în materie de imigrație după patru ani dedicați blocării frontierelor Statelor Unite.

Biden a anulat deja două măsuri emblematice ale predecesorului său: construirea unui zid la granița cu Mexicul și anularea interdicției de a intra în Statele Unite ale cetățenilor proveniți din țări majoritar musulmane.

El a trimis de asemenea un proiect de lege Congresului care ar putea duce la reglementarea statutului a milioane de imigranți aflați fără acte în Statele Unite.

Adoptarea acestuia va necesita însă convingerea mai multor legiuitori republcani ceea ce pare o sarcină dificilă în momentul de față.

Citește și: