Un tribunal din Rusia l-a condamnat marți pe opozantul Alexei Navalnîi la trei ani și jumătate de închisoare pentru încălcarea regulilor privind eliberarea sa condiționată, dar sentința a fost redusă la doi ani și opt luni, după ce a fost scăzută perioada petrecută în arest la domiciliu, anunță Reuters. Avocații opozantului au precizat că vor ataca decizia în apel. Susținătorii lui Navalnîi fac apel la proteste ample în Moscova pentru această seară.

Alexei Navalnîi, arestatFoto: Alexander NEMENOV / AFP / Profimedia

Cele 10 luni în care Navalnîi a fost deja arestat la domiciliu, ca parte a primului proces, vor fi luate în considerare pentru acel moment, ceea ce înseamnă că va fi închis încă doi ani și opt luni. Judecătorul a stabilit că Navalnîi a încălcat termenii controlului judiciar - ce îl obligau să se prezinte, în persoană, în fața unui ofițer de probațiune de două ori pe lună - după ce el a fost externat din spitalul Charite din Berlin.

20:00 SUA și Marea Britanie fac apel pentru eliberarea urgentă a lui Navalnîi

19:36 ONG-ul lui Navalnîi a făcut apel la un protest imediat în Moscova

19:26 Tribunalul l-a condamnat pe Alexei Navalnîi la 3,5 ani de închisoare (Reuters)

16.48 Numărul persoanelor aflate în preajma tribunalului în care este dezbătută sentința lui Navalnîi reținute de poliția rusă a crescut la 311

14.59 ”Nu contează cât de mult încearcă Putin să pozeze în mare geopolitician, din cauza urii față de mine va rămâne în istorie drept Putin Otrăvitorul”, a spus Navalnîi în pledoaria finală. ”Sunt înconjurat de poliție și jumătate din Moscova este închisă din cauză că noi am arătat că el cere să fie furați chiloții opozanților și să fie impregnați cu arme chimice”, a mai declarat acesta.

14.32 Reporterul televiziunii independente Dozhd a fost ridicat și el de poliție:

13.07 După ce a citit acte timp de circa jumătate de oră, judecătorul a anunțat o paiză de masă de 2 ore. ”Puteți trimite pe cineva la McDonalds?”, l-a întrebat Navalnîi

12.59 Aproape 250 de oameni din preajma tribunalului au fost urcați în dubele poliției

12.56Navalnîi, răbufnire la adresa unui ofițer de penitenciar, în fața judecătorilor: ”Tovarășe căpitan, îl respecți pe președintele Vladimir Vladimirovici Putin?”

11.49 MAE rus a spus că prezența diplomaților ruși la proces reprezintă o interferență în afacerile interne ale țării.

Numărul persoanelor arestate lângă tribunal a ajuns la cel puțin 127.

11.16 Poliția a reținut 112 persoane în zona tribunalului, potrivit organizației de monitorizare a protestelor OVD-Info

10.13 În jurul Curții Municipale din Moscova este amplasat un dispozitiv masiv de poliție. Forțele de ordine au închis zona și au instalat mai multe filtre în care verifică documentele celor care vor să ajungă aproape de tribunal.

Navalnîi a fost adus în fața instanței. La tribunal au venit diplomați din țări precum Elveția, Austria, Bulgaria, potrivit TASS.

La tribunal a sosit și Iulia Navalnaia:

-----------------

Navalnîi, unul dintre cei mai cunoscuți critici ai regimului Putin, a fost arestat pe 17 ianuarie la întoarcerea din Germania, unde a fost tratat după ce a fost otrăvit cu o substanță neurotoxică în Rusia, opozantul spunând că regimul de la Kremlin a comandat asasinarea sa.

Autoritea penitenciară din Rusia în acuză pe Navalnîi că a încălcat termenii unei condamnări anterioare și a cerut ca sentința cu suspendare primită într-un caz de deturnare de fonduri – despre care opozantul spune că e fabricată – să fie transformată într-una cu executare.

Navalnîi a afirmat că nu s-a prezentat la serviciul penitenciar la sfârșitul anului trecut deoarece era tratat în Germania după otrăvire.

Procuratura rusă a anunțat luni că va cere judecătorilor să aprobe cererea autorității penitenciare.

Poliția rusă i-a arestat pe cei care s-au adunat lângă tribunalul din Moscova unde are loc procesul, fiind ridicate deja aproximativ 20 de persoane.