Doi hoți ghinioniști au fost arestați în Marea Britanie după ce au sunat din greșeală poliția în timpul spargerii, relatează CNN.

HotNews.roFoto: Hotnews

Un ofițer din comitatul Staffordshire, centrul Angliei, i-a catalogat pe hoți drept „cei mai ghinioniști hoți din lume” și i-a comparat cu antagoniștii din filmul „Singur acasă”.

Polițistul a afirmat că unul dintre hoți s-a așezat pe telefonul său și a format 999, numărul de urgențe din Marea Britanie, permițându-le ofițerilor să asculte spargerea până în momentul în care au auzit sirenele mașinilor de poliție sosite să îi aresteze pe cei doi.

„Cred că tocmai i-am arestat pe cei mai ghinioniști hoți din lume”, a scris pe Twitter ofițerul-șef John Owens.

În 2016 doi hoți la fel de lipsiți de noroc au încercat să jefuiască un fast-food McDonalds din Franța doar pentru a descoperi că 11 membri ai unei unități paramilitare de elită mâncau înăuntru.

Citește și: