Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis la reuniunea Consiliului European că probabilitatea încheierii fără niciun acord a tranziţiei post-Brexit este mai mare decât ajungerea la o soluţie, afirmă oficiali citaţi de publicaţia Süddeutsche Zeitung citată de Mediafax.

Ursula von der LeyenFoto: Olivier Hoslet / AFP / Profimedia Images

Un eşec al negocierilor cu Marea Britanie este mai probabil decât ajungerea la un acord, le-a spus Ursula von der Leyen liderilor ţărilor din cadrul Uniunii Europene, la reuniunea de la Bruxelles, conform unui oficial UE.

La rândul său, premierul britanic, Boris Johnson, a declarat la Londra, după întrevederea cu Ursula von der Leyen de miercuri seară că este „mai probabil un acord cu UE după modelul australian”. Australia nu are acord comercial cu Uniunea Europeană, astfel că schimburile se desfăşoară în virtutea normelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Boris Johnson şi Ursula von der Leyen nu au ajuns la niciun acord în negocierile privind relaţiile bilaterale post-Brexit.

„Am avut o discuţie activă şi interesantă asupra situaţiei listei problemelor semnificative. Am înţeles clar fiecare poziţia celuilalt. Poziţiile rămân la mare distanţă una de cealaltă. Am stabilit ca echipele noastre să se reunească imediat pentru a încerca să rezolve aceste probleme esenţiale. Vom ajunge la o decizie până la sfârşitul acestei săptămâni", a anunţat Ursula von der Leyen, după întrevederea pe care a avut-o miercuri seară, la Bruxelles, cu Boris Johnson.

„O decizie fermă despre viitorul negocierilor ar urma să fie luată până duminică", a declarat un oficial guvernamental britanic, citat de BBC News.

Premierul Boris Johnson a anunţat în mai multe rânduri că nu vrea prelungirea tranziţiei post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie. Înaintea întrevederii cu Ursula von der Leyen, Boris Johnson declara că aştepta concesii din partea Uniunii Europene în negocierile privind relaţiile post-Brexit.

Boris Johnson a insistat, în Camera Comunelor, că Marea Britanie nu poate accepta reguli impuse de Uniunea Europeană.

„Nu cred că aceştia sunt termeni pe care să îi poată accepta premierul vreunei ţări”, a declarat Boris Johnson, subliniind că se poate ajunge la un „acord bun” dacă Uniunea Europeană nu mai pune condiţii suplimentare.

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie.

În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene.

Premierul Boris Johnson speră că va finaliza până pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale.

Bruxellesul a avertizat Guvernul de la Londra că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecţie a mediului pentru a obţine un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană.

Downing Street vrea condiţii similare cu cele acordate de Uniunea Europeană Canadei, Coreei de Sud şi Japoniei, dar oficiali UE au atras atenţia că situaţia este diferită la nivelul standardelor, în contextul proximităţii geografice dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie.​

Citește și: