Autoritățile din Taiwan au amendat cu 3.500 de dolari un bărbat care a încălcat regulile de carantină pentru doar 8 secunde, relatează CNN.

HotNews.roFoto: Hotnews

Bărbatul, un muncitor migrant din Filipine, se afla în carantină într-un hotel din orașul Kaohsiung când a ieșit puțin din camera sa pe hol, a afirmat Departamentul de Sănătate din Taiwan.

Muncitorul a fost surprins pe camerele de supraveghere de către angajații hotelului care au contactat Departamentul de Sănătate, acesta amendându-l pe bărbat cu 100.000 de dolari taiwanezi (aproximativ 3.500 de dolari americani).

Regulile de carantină din Taiwan nu permit persoanelor aflate în izolare să iasă din camere, indiferent de perioada de timp pentru care intenționează să o facă.

Departamentul de Sănătate a afirmat că oamenii nu ar trebui să creadă că nu vor fi amendați dacă își vor părăsi camera de hotel, în momentul de față existând 56 de hoteluri de carantină cu o capacitate de aproximativ 3.000 de camere în orașul Kaohsiung.

Autoritățile taiwaneze au fost pe larg lăudate pentru abordarea lor privind gestionarea pandemiei. Taiwanul nu a instituit până acum un lockdown strict și nici nu a recurs la restricții drastice asupra libertăților civile ca alte țări.

În schimb răspunsul Taiwanului s-a bazat pe viteză, autoritățile din această țară începând să trieze pasagerii care soseau din Wuhan, locul în care SARS-CoV-2 a fost depistat pentru prima dată, încă din 31 decembrie 2019 deși existau foarte puține informații despre coronavirus la vremea respectivă, adesea bazate pe zvonuri.

De asemenea, guvernul a investit masiv în testări în masă și urmărirea rapidă și eficace a contactelor.

Insula de 23 de milioane de locuitori a înregistrat până în prezent doar 716 infecții cu coronavirusul și șapte decese cauzate de COVID-19, potrivit datelor Universității John Hopkins.

Citește și: