Coronavirus: Ce amenzi impune Ucraina pentru persoanele care nu poartă mască în clădirile publice şi în transportul în comun

de N.O.     HotNews.ro
Vineri, 6 noiembrie 2020, 21:47 Actualitate | Coronavirus


Coronavirus Ucraina
Foto: Alla Hryhorieva / Alamy / Profimedia Images
Parlamentul Ucrainei a votat vineri în favoarea impunerii de amenzi pentru persoanele care nu poartă mască în clădirile publice şi în transportul în comun, pe fondul extinderii fulgerătoare a pandemiei de coronavirus în Ucraina, informează AFP, potrivit Agerpres.

Absenţa măştii în magazine, muzee, sălile de sport sau biserici va fi pasibilă de amenzi situate între 5 şi 7,5 euro, potrivit legii votate de deputaţii acestei ţări, una dintre cele mai sărace din Europa.

"Dacă masca nu este confortabilă pentru voi, uitaţi-vă cu ce seamănă o persoană contectată la un aparat de ventilare artificială", a scris pe Facebook Evghenia Kravciuk, o deputată a partidului prezidenţial, adăugând că şi colegii săi deputaţi care vin în parlament fără mască vor fi amendaţi.

Această fostă republică sovietică, ce numără circa 40 de milioane de locuitori, a înregistrat joi un nou record zilnic de contaminări, cu 9.850 de cazuri de coronavirus detectate.

Foarte criticate pentru modul în care gestionează criza, autorităţile ucrainene au acuzat de mai multe ori populaţia că încalcă măsurile de prevenţie.

"Suntem aproape de o catastrofă", a declarat marţi ministrul ucrainean al sănătăţii Maksim Stepanov, în timpul unui discurs în parlament, atenţionând că "ce e mai rău abia urmează".

Ucraina, al cărei sistem de sănătate publică este destul de şubrezit, dispune în prezent de peste 52.000 de paturi de spital pentru bolnavii de COVID-19, însă circa 70% sunt deja ocupate, potrivit Ministerului Sănătăţii ucrainean.

Contrar ţărilor din vestul Europei, precum Franţa sau Germania, Ucraina nu intenţionează deocamdată să reintroducă severa carantină din primăvară. "Economia ucraineană nu trebuie să sufere din cauza unui lockdown total. Măsurile noastre locale şi adaptabile se justifică foarte bine", a declarat joi premierul ucrainean Denis Şmihal.

Ministerul Sănătăţii al Ucrainei studiază la rândul său posibilitatea unei înăspriri parţiale a restricţiilor, începând cu 14 noiembrie. În cadrul acestor noi măsuri, doar comerţul şi serviciile esenţiale, precum magazinele de produse alimentare, farmaciile şi transportul în comun, vor continua să funcţioneze.

În total, peste 440.000 de cazuri de contaminări cu noul tip de coronavirus au fost înregistrate în Ucraina, dintre care 8.125 s-au soldat cu deces.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1981 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Amenzi mici, dar multe- eficiente! (Sâmbătă, 7 noiembrie 2020, 5:59)

    il_gattopardo [utilizator]

    Si cu contestare redusă, fiind cu valoare mica.
    Amenzile sanitare care concureaza cu venitul lunar sunt atacabile legal, fiind disproportionate in raport cu fapta si contestate social.
    Amenzile cu valoare mica isi dovedesc eficienta prin repetabilitatea lor. Te uiti in urma pe o luna- ups! 10 amenzi de cate 30 de lei = 300 de lei. Mai bine cumparam 3 cutii de cate 50 de masti si rămâneam cu 200 de lei.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by