Atacatorul împușcat mortal luni seară în Viena era un tânăr de 20 de ani, de origine albaneză, care a fost în atenția poliției dorind să plece în Siria, dar nu a fost considerat capabil să comită un act terorist, potrivit jurnaliștilor austrieci.

Atac armat VienaFoto: Captura video

Potivit jurnalistului austriac Florian Klenk, redactor șef al săptămânalului Falter, teroristul avea 20 de ani, s-a născut și a fost crescut la Viena, având origini albaneze. Numele său este Kurtin S.

Părinții săi au emigrat în Austria din Macedonia de Nord. El se afla în evidența autorităților pentru că a figurat printre cei 90 de austrieci care au vrut să plece în Siria, însă a fost împiedicat în iulie. Poliția nu considera însă că acesta ar fi fost capabil de comiterea unui atac terorist, mai scrie jurnalistul, pe twitter.

Ministrul austriac de interne a precizat pentru APA că tanărul fusese condamnat la 25 aprilie 2019 la 22 luni de detenţie pentru că încercase să plece în Siria pentru a se alătura Statului Islamic. La 5 decembrie a fost eliberat condiţionat, beneficiind de prevederile Legii penale juvenile, a mai spus ministrul.