Un student evreu a fost grav rănit duminică de un tânăr de 29 de ani în faţa unei sinagogi din Hamburg, a informat poliţia, agresiune pe care şeful diplomaţiei a calificat-o drept un act de „antisemitism dezgustător”, informează dpa şi Deutsche Welle, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Victima, în vârstă de 26 de ani, a fost atacată în cap cu lovituri de lopată în timp ce se pregătea duminică după-amiază să intre în sinagoga unde avea loc o sărbătoare religioasă, Sucot, potrivit unui comunicat de presă al poliţiei din Hamburg. Atacatorul, care purta îmbrăcăminte tip camuflaj, a fost arestat.

Potrivit dpa, în buzunarul pantalonilor a fost găsită o bucată de hârtie cu o svastică. Victima, care a reuşit să se adăpostească şi a fost preluată pentru primul ajutor de către trecători, a fost apoi spitalizată.

Ministrul german de externe Heiko Maas a denunţat imediat pe Twitter "antisemitismul dezgustător" căruia „trebuie să ne opunem cu toţii”.

Liderul Congresului Evreiesc Mondial Ronald Lauder a deplâns de la New York „un act de teroare violent, antisemit”.

Preşedintele Conferinţei germane a rabinilor ortodocşi, Avichai Apel, a numit atacul „un nou şoc pentru comunitatea evreiască din Germania”.

„Este insuportabil să vezi că ura şi violenţa împotriva evreilor continuă să izbucnească pe străzile germane”, a afirmat acesta într-un comunicat.

Presupusul agresor a fost arestat de poliţiştii însărcinaţi cu supravegherea sinagogii, dar a dat impresia că este „extrem de confuz” ceea ce a făcut foarte dificilă realizarea unui interogatoriu, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei, citată de dpa. Este vorba de un german originar din Kazahstan, conform sursei citate.

Comunitatea evreiască din Hamburg a sărbătorit în această duminică Sucotul, cunoscută şi sub denumirea de „sărbătoarea corturilor”. Potrivit presei germane, sinagoga era plină de credincioşi.

Atacul a avut loc la aproape un an după atentatul eşuat din 9 octombrie 2019 asupra unei sinagogi din Halle cu prilejul sărbătorii Yom Kippur, cea mai mare sărbătoare evreiască. Neputând să intre în clădire, agresorul a ucis atunci o trecătoare şi apoi un tânăr într-un snack bar.

Într-o ţară bântuită de trecut, autorităţile germane sunt îngrijorate de reapariţia antisemitismului în ultima perioadă, tendinţă alimentată în special de extrema dreaptă.

Citește și: