Cele două autorități rivale din Libia au anunțat vineri o încetare a focului într-o mișcare surpriză venită pe fondul diminuării luptelor începând cu luna iunie, transmite BBC.

LibiaFoto: Wikipedia

Guvernul de uniune națională de la Tripoli (GNA) recunoscut de comunitatea internațională a publicat un comunicat în care anunță de asemenea organizarea unor alegeri în luna martie a anului viitor. Armistițiul a fost acceptat și de către generalul Khalifa Haftar care controlează zone extinse din estul și sudul Libiei.

„Șeful GNA, Fayez al-Sarraj, a transmis instrucțiuni tuturor forțelor militare să înceteze imediat focul și sistarea tuturor operațiunilor de luptă de pe teritoriul Libiei”, potrivit unui comunicat publicat pe social media.

Nu au existat comentarii venite direct din partea generalului Haftar dar Aguila Saleh, purtătorul de cuvânt al parlamentului susținut de acesta, a anunțat de asemenea o încetare a focului.

Libia este scena unui război civil sângeros izbucnit după răsturnarea de la putere în 2011 a colonelului Muammar Gaddafi de către forțe susținute de NATO, conflictul creând o sciziune în rândul statelor Alianței Nord-Atlantice cu privire la autoritatea legitimă din țară.

Franța s-a retras temporar luna trecută din operațiunea de securitate Sea Guardian desfășurată de NATO, acuzând Turcia de încălcarea unui embargou de vânzare a armelor către Libia. Mutarea a venit la câteva săptămâni după un incident între forțele navale ale celor două țări în Mediterană.

Citește și: