ANALIZĂ. Libia - un butoi cu pulbere care ar putea exploda lângă Europa

de Cătălin Gomboș     HotNews.ro
Duminică, 26 ianuarie 2020, 18:36 Actualitate | Internaţional


Migranți pe coasta libiană
Foto: UN News
​Interesul comunității internaționale – și al presei –pentru Libia pare a fi, din nou, în creștere, iar în ultimele luni se observă implicarea unui număr tot mai mare de actori regionali și internaționali: ONU, Turcia, Egiptul, puteri din Golf, Rusia, state membre UE și SUA.

Info pe scurt

  • Libia este în conflict de când a izbucnit revolta împotriva lui Muammar Gaddafi, în urmă cu nouă ani. Oficial, ar fi vorba de două războaie civile, primul în 2011 și cel de-al doilea, între foștii oponenți ai lui Gaddafi, începând din 2014, însă diferitele grupări și-au disputat violent puterea și în anii dintre cele două conflicte.
  • Multiplele crize care au avut loc în lume în ultimul deceniu (războiul civil sirian, Statul Islamic, războiul din Ucraina, Venezuela, Iran etc.) au împins, însă, cu regularitate în plan secund preocupările legate de ce se întâmplă în Libia. Tot cu regularitate, comunitatea internațională a fost forțată să își aducă aminte de această țară – când a fost ucis ambasadorul american, când Statul Islamic a ocupat o parte importantă din litoral și orașul Sirte, ajungând, în acest fel, la porțile Europei, pe fondul crizei refugiaților etc.
  • Acum, un fost ofițer-devenit-opozant al lui Gaddafi, care s-a impus luptându-se cu jihadiștii, Khalifa Haftar, este în război cu un guvern recunoscut la nivel internațional care, însă, e puternic influențat de islamiști asociați cu Frații Musulmani. Nimeni nu poate ști cum va evolua situația și există temeri că Libia ar putea deveni următoarea Sirie.
  • O Libie scăpată complet de sub control ar ajunge un adevărat coșmar: poate destabiliza întreaga regiune, poate crea condițiile ca noi valuri de refugiați să plece, pe mare, către Europa, și poate deveni un adevărat rai al jihadiștilor.
  • Un al patrulea element de care trebuie ținut cont este cel economic, având în vedere statutul Libiei de membru OPEC și, mai ales, cursa pentru rezervele de hidrocarburi din Mediterană.

Sursă de instabilitate și coridor al migranților



Vas cu migranți care venea spre Europa, aproape de coasta Libiei. FOTO: UN News

Secretarul-general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat că războiul din Libia ar putea să aibă un impact asupra întregii regiuni și să se „reverse” în Sahel și regiunea lacului Ciad, care sunt deja afectate de tensiuni și conflicte (parțial generate de impactul schimbărilor climatice) și se și confruntă cu diferite grupări jihadiste.

Acest lucru s-a întâmplat, la o scară mai mică, în urmă cu câțiva ani: primul război civil libian a dus la destabilizarea Maliului, țară afectată atât de o revoltă a tuaregilor, care aveau printre ei veterani din Libia, precum și la o ofensivă a jihadiștilor afiliați rețelei Al Qaida. A fost nevoie de o intervenție armată a Franței pentru ca Mali să își recapete, parțial, stabilitatea.

Libia este țară de tranzit pentru majoritatea migranților care încearcă să ajungă din Africa în Europa. Potrivit agenției ONU pentru refugiați, UNHCR, doar între 2014 și 2015 în Italia au ajuns, pe mare, aproximativ 660 de mii de migranți, în timp ce peste 15 mii s-au înecat, în același interval, încercând să treacă Mediterana.

Fluxul a scăzut semnificativ în ultimii doi ani – de la aproape 120 de mii în 2017 la 23 de mii în 2018 și 11.500 anul trecut. Această scădere a fluxului s-a datorat eforturilor conjugate ale Libiei și Nigerului, stimulate de sume semnificative de bani de la UE.

Eforturile de a opri migranții și a-i repatria pe cei ajunși în Europa sau în Libia au fost criticate de organizații umanitare, dar Bruxellesul a ales să le ignore din două motive: presiunile Italiei și riscul ca populiștii și extrema dreaptă anti-imigrație să își sporească influența în Uniune. În fond, criza refugiaților dinspre Libia a permis ascensiunea lui Matteo Salvini și a Ligii sale de extrema dreaptă în Italia, țară a cărei proximitate de Libia o face principala destinație a migranților.

Aceștia nu reprezintă, însă, unicul motiv de îngrijorare pentru europeni: traseele lor pot fi folosite și de jihadiști.

Jihadiști la porțile Europei



Ceremonia de repatriere a trupurilor americanilor uciși la consulatul din Benghazi. FOTO: US Air Force

Cea mai feroce grupare jihadistă din lume, la mijlocul anilor 2000, era Al Qaida din Mesopotamia/Iraq (AQI), condusă de iordanianul Abu Musab al-Zarqawi. A comis sute de atentate sinucigașe în care majoritatea celor uciși erau civili, a răpit occidentali și a publicat înregistrări în care îi decapita, a impus o interpretare extrem de strictă a legii islamice, șaria, în localitățile unde reușise să obțină controlul.

Brutalitatea AQI era atât de mare încât până și numărul doi de atunci și actualul șef Al Qaida, Ayman al-Zawahiri, l-a admonestat pe Zarqawi într-o scrisoare, atrăgându-i atenția că prin excesele sale riscă să îi alieneze pe musulmanii sunniți pe care Al Qaida avea pretenția că îi reprezintă. Zarqawi l-a ignorat pe al-Zawahiri, iar linia pe care o impusese a fost urmată și de succesorii săi la conducerea grupării, până când aceasta s-a transformat, sub Abu Bakr al-Baghdadi, în Statul Islamic.

Nucleul dur al grupării lui Zarqawi era format din așa-numiții “luptători străini”, veniți din alte țări musulmane pentru a purta jihadul în Irak. Un procent semnificativ din aceștia proveneau din Libia, potrivit documentelor analizate de Centrul pentru Combaterea Terorismului de la West Point, academia militară a Statelor Unite.

Libienii erau, ca pondere în cadrul grupării, situați pe locul doi, după saudiți, însă se aflau pe primul loc raportat la populația țării lor, mult mai mică decât cea a Arabiei Saudite. Cei mai mulți luptători libieni proveneau din Derna și Benghazi, orașe care, după 2011, au ajuns sub controlul total sau parțial al unor grupări jihadiste, inclusiv Statul Islamic.

Înainte de Irak, jihadiști libieni participaseră la războiul anti-sovietic din Afghanistan, în anii ’80, făcând parte din corpul așa-numiților „arabi afgani”. Mulți dintre acești arabi afgani au fost implicați, în anii ’90, în campanii teroriste împotriva guvernelor țărilor de origine și a Occidentului, și s-au alăturat unor grupări locale sau internaționale, ca rețeaua Al Qaida.

După 2011, jihadiști libieni s-au alăturat și Statului Islamic în Siria și în Irak. În Libia, spațiul de manevră al jihadiștilor a fost unul limitat în perioada lui Gaddafi, care a reușit să controleze țara cu o mână de fier. Extremiștii s-au alăturat, însă, de la bun început revoltei împotriva fostului dictator; n-a fost nicio surpriză, pentru cei care urmăriseră Irakul în anii anteriori, că primul loc în care au apărut în forță a fost Benghazi.

Cea mai puternică grupare jihadistă de acolo a fost Ansar al-Sharia, care pe 11 – 12 septembrie 2012 a atacat consulatul american și o clădire ocupată de CIA, ucigând patru americani, inclusiv ambasadorul Statelor Unite în Libia. Ansar al-Sharia a intrat în conflict, în 2014, cu forțele lui Khalifa Haftar și și-a recunoscut înfrângerea trei ani mai târziu, în 2017, când s-a autodesființat.

O parte dintre membrii Ansar al-Sharia s-au alăturat Statului Islamic. La fel ca și AQI, Statul Islamic atrăsese deja un număr considerabil de jihadiști libieni pe fronturile din Siria și Irak. Instabilitatea din Libia a permis, însă, și formarea unei francize ISIS în acea țară, cu recruți locali, dar și luptători care se întorseseseră din așa-numitul califat.

În 2014 era proclamat un “emirat” libian afiliat Statului Islamic, în Derna, orașul din Orientul Mijlociu care, raportat la populație, dăduse cel mai mare număr de recruți pentru Al Qaida din Irak. În perioada următoare, Statul Islamic și-a extins prezența de-a lungul litoralului libian și a ocupat și Sirte, unde Gaddafi se născuse și fusese ucis. Au fost necesare două bătălii pentru ca Sirte să fie eliberat, spre sfârșitul lui 2016, însă operațiunile împotriva Statului Islamic în Libia aveau să continue, uneori cu sprijin internațional, în special cel al Statelor Unite.

Înfrângerea jihadiștilor nu oferă nicio garanție că aceștia nu pot reveni, mai ales că mentalitatea populației în orașele care au funcționat ca pepiniere ale extremiștilor nu se putea schimba peste noapte.

În plus, chiar dacă Khalifa Haftar este laic, el flirtează și cu fundamentaliști care au viziuni asemănătoare cu ale jihadiștilor: e sprijinit de patria wahhabismului, Arabia Saudită, și a recrutat fundamentaliști pentru a lupta în războiul său.

Nu se știe ce vor face aceștia odată ce se va încheia războiul, mai ales că similaritatea de viziune îi face vulnerabili la tipul de mesaj cu care vin jihadiștii.

Cele mai mari rezerve de petrol din Africa și miza Mediteranei




Libia este statul african cu cele mai mari rezerve de țiței și unul dintre membrii OPEC; exporturile sale au ca principală destinație Europa. Situația instabilă din Libia a afectat în repetate rânduri, în ultimii ani, exporturile de petrol ale țării, mai ales că diferite grupări și miliții au căutat să obțină o parte din profituri prin capturarea unor obiective industrial și câmpuri petrolifere precum și a porturilor prin care este exportat țițeiul.

Cel mai recent acestea au fost vizate de comandantul estului, Khalifa Haftar, care era interesat și să aibă o carte de negocieri în plus la convorbirile care au avut loc, pe 19 martie, la Berlin. Acest lucru nu a impresionat prea tare în afara Libiei – celelalte state membre OPEC au capacitatea de a acoperi lejer partea libiană, iar pe deasupra mai există și un surplus generat de producția Statelor Unite.

Pentru Libia, însă, aceste exporturi sunt vitale, dat fiind că asigură un venit zilnic de peste 50 de milioane de dolari. În plus, tensiunile din zona Golfului, unde Iranul deja nu mai exportă iar Irakul este marcat de ample mișcări de protest, ar putea duce la scăderi ale ofertei, moment în care importanța Libiei ca exportator ar spori.

Dincolo de rezervele Libiei, marea miză o reprezintă zăcămintele de gaze naturale din Mediterana de Est, estimate la peste 2100 de miliarde de metri cubi de gaze. Aproximativ o cincime se află în uriașul câmp gazifer Leviathan, a cărui exploatare a fost demarată de Israel la sfârșitul anului trecut.

Gazele de la Mediterană le-ar putea oferi europenilor o alternativă la gazele rusești și există deja un acord privind construirea unei conducte de către Israel, Cipru și Grecia. Turcia vrea acces la aceste resurse și invocă, în principal, drepturile Ciprului de Nord, pe care l-a invadat în 1974, dar care este nerecunoscut la nivel internațional, ceea ce înseamnă că, din punct de vedere al comunității internaționale, apele teritoriale și zonele de interes economic exclusiv revendicate de acesta îi aparțin Ciprului.

Ankara a semnat, anul trecut, un acord cu guvernul de la Tripoli privind delimitarea granițelor maritime dintre cele două țări și zonele economice exclusive ale acestora, revendicând practic zone de interes pentru alte state din zonă, care, geografic, sunt situate între Turcia și Libia.

Printre statele respective se numără și doi membri ai Uniunii Europene, Cipru și Grecia, iar aceasta din urmă a reacționat prin expulzarea ambasadorului libian la Atena.

Guvernul de la Tripoli și Frații Musulmani



Alianța dintre Ankara și guvernul de la Tripoli trece dincolo de interesele economice și are legătură cu mai vechile eforturi ale Turciei de a-și clădi o sferă de influență în lumea arabă pe baza unui islamism moderat. Un aliat natural a fost, grație afinităților ideologice, mișcarea Fraților Musulmani. Aceștia erau sprijiniți și de Qatar și aveau o prezență semnificativă în lumea arabă, unde reușiseră să reziste zeci de ani în ciuda eforturilor a numeroase regimuri dictatoriale de a-i elimina.

Primăvara Arabă a părut, inițial, că le dă câștig de cauză Fraților Musulmani, care au obținut un scor electoral foarte bun în Tunisia, au preluat controlul Egiptului și au reușit să pătrundă puternic și în Libia, grație puternicei miliții din Misrata, care îi opusese o rezistență înverșunată lui Gaddafi.

Ideologia Fraților Musulmani nu este, însă, pe placul niciunui regim din Orientul Mijlociu, astfel încât reacția împotriva acestora nu a întârziat. Armata egipteană, condusă de Abdel Fatah al-Sissi și avându-i pe saudiți în spate, a răsturnat printr-o lovitură de stat regimul Fraților Musulmani (cu care, de altfel, era în conflict încă de când “ofițerii liberi” ai lui Nasser preluaseră puterea, în anii ’50).

Ennahda, varianta tunisiană a Fraților Musulmani, și-a pierdut rapid din avântul inițial, pe fondul temerilor că ar încerca să islamizeze o societate care, în mare măsură, este laică. În sfârșit, Qatarul a fost izolat de celelalte monarhii din Golf și chiar se vorbea, la un moment dat, de posibilitatea invadării acestuia.

În Libia, Frații Musulmani și islamiști aliați cu aceștia au dominat primul legislativ (GNC) ales după Gaddafi, în 2012, dar au pierdut alegerile din 2014. Acela a fost momentul în care criza libiană s-a acutizat: islamiștii au refuzat să recunoască legislativul ales în urma acestora, care a fost forțat să se refugieze la Tobruk. Vechiul GNC a rămas la Tripoli, ca parlament al unuia dintre guverne, sprijinit de miliții islamiste dar nerecunoscut la nivel internațional.

În 2016, în urma unui acord la care se ajunsese cu medierea ONU, un guvern de uniune națională (GNA) a preluat conducerea la Tripoli și a fost recunoscut, ca atare, de comunitatea internațională. Teoretic, GNA reprezintă toți actorii importanți din Libia. Legislativul de la Tobruk nu a revenit, însă, la Tripoli odată cu instalarea GNA-ului, iar treptat forțele islamiste care controlează orașul au început să aibă o influență tot mai mare asupra cabinetului.

Sprijinul pe care i-l acordă Turcia (care a decis să trimită și trupe în Libia) și Qatarul reprezintă un argument în acest sens; de altfel, Abdel Fatah al-Sissi, un adversar înverșunat al Fraților Musulmani, a afirmat fără echivoc că guvernul recunoscut internațional este ținut ostatic de miliții islamiste.

Egiptul a pariat pe adversarul GNA, un fost colonel al lui Gaddafi care, între timp, s-a auto-proclamat mareșal.

Khalifa Haftar: de la Gaddafi la CIA la prietenia cu Rusia



Khalifa Haftar. FOTO: Wikimedia Commons

Khalifa Haftar este, probabil, cel mai puternic politician pe care l-a avut Libia după Gaddafi. De altfel, a fost unul dintre oamenii fostului dictator: a participat la lovitura de stat care l-a adus pe acesta la putere în 1969 și a rămas unul dintre apropiații săi până în 1987. În acel an, Haftar, care comanda forțele libiene în campania împotriva Ciadului, a fost capturat pe front – iar Gaddafi l-a renegat.

Haftar a devenit, peste noapte, un opozant al regimului, a ajuns în Statele Unite (unde avea să trăiască peste 20 de ani) și a început să lucreze cu CIA-ul. În 2011, în timpul revoltei împotriva lui Gaddafi, a revenit pentru o perioadă în Libia, pe care a părăsit-o, din nou, pentru Statele Unite. În 2014, Khalifa Haftar a denunțat guvernul de la Tripoli și și-a lansat campania armată în estul țării, în zona Benghazi.

Potrivit unui profil apărut un an mai târziu în The New Yorker, Haftar “a luptat alături și împotriva fiecărei facțiuni semnificative în conflictele țării, ceea ce a dus la reputația unei experiențe militare fără egal și a unui simț al loialității extrem de flexibil”. Forțele lui Haftar au început prin a se lupta cu jihadiștii din estul Libiei, iar în aprilie, anul trecut, au lansat o ofensivă în direcția Tripoli. Ofensiva în direcția capitalei a primit binecuvântarea Arabiei Saudite, pe care Haftar a vizitat-o cu câteva zile înainte ca forțele sale să declanșeze atacul.

Doi dintre principalii aliați ai Arabiei Saudite – Emiratele Arabe Unite și Egiptul – îl susțineau deja de ani buni pe generalul libian. De o dată ceva mai recentă este sprijinul pe care i-l acordă lui Haftar Federația Rusă; aceasta ar fi trimis în Libia mercenari din Grupul Wagner, implicat și în războaiele din Ucraina și Siria și prezent și în alte țări unde o cer interesele Kremlinului.

Putin a fost furios că Gaddafi a fost răsturnat cu sprijinul NATO; se pare, de altfel, că acest lucru a cântărit și în decizia sa de a interveni în Siria pentru a-i asigura supraviețuirea lui Bașar al-Assad. Acum, prin legăturile pe care le are cu Khalifa Haftar, omul care are cele mai mari șanse de a câștiga războiul civil libian, Moscova își poate lua revanșa în Libia și va avea un atu în plus în relațiile cu UE, care importă energie din Libia și caută să oprească fluxul de migranți ce traversează acea țară.

Rămâne, însă, de văzut cât de mare e influența Kremlinului asupra lui Haftar – nu trebuie uitat că acesta a plecat de la Moscova fără să semneze acordul de încetare a focului mediat de Rusia și Turcia. Un semi-eșec s-a înregistrat, tot din cauza reticenței lui Haftar, și la conferința de pace găzduită de Germania la Berlin, câteva zile mai târziu. Haftar nu prea are motive să se arate cooperant: deocamdată războiul curge în favoarea sa.

Haftar are, însă, un mare dezavantaj: vârsta. La 76 de ani nu se știe cât timp va mai avea forța necesară pentru a cuceri și a guverna o țară cu atâtea probleme. De altfel, nu este clar nici în ce măsură sunt libienii dispuși să accepte să fie guvernați de un nou om forte, sau de un succesor desemnat de acesta, după mai bine de 40 de ani de dictatură a lui Gaddafi.

Marea problemă a Libiei este că fracturile sale merg mai dincolo de cele câteva blocuri importante de acum – Haftar, Misrata, GNA, Tobruk etc. Fiecare dintre aceste blocuri reprezintă, de fapt, un adevărat mozaic, fiind compus din tot felul de grupuri și grupulețe. Există numeroase curente de gândire, de la un laicism pro-democratic la islamism și fundamentalism musulman, triburi care-și urmăresc fiecare interesele, miliții și comandanți locali. Există foarte multe arme și tentația de a le folosi pentru a impune un punct de vedere sau altul.

Și există și factori și actori externi care pun paie pe foc, asigurându-se că cei cu care lucrează în teren rămân motivați și bine înarmați. Iar toate acestea îngreunează eforturile celor care încearcă să scoată țara din criză înainte ca aceasta să scape de sub control.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















12372 vizualizari

  • -4 (40 voturi)    
    fraieri (Duminică, 26 ianuarie 2020, 19:51)

    Mazeta [utilizator]

    Dacă cedau din prima resursele de hidrocarburi, ca noi, acum aveau pace și prosperitate, ca noi.
    • -1 (25 voturi)    
      ca noi? (Duminică, 26 ianuarie 2020, 21:00)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      care noi? Are Transnistria rezerve de petrol de care nu stim?
      In afara de vanzarea Alaskai a mai vandut ceva Rusia?
      Stiu ca va doare problema asta dar dupa vanzarea Louisianei de catre francezi e doua mare tranzactie idioata din istoria omenirii moderne.
      Puteti sa luati 5 Donbassuri maine si veti lua zero, asta fiindca ganditi ca in secolul 17 nu in 19,20,21.
  • +1 (15 voturi)    
    Unde este Romania? (Duminică, 26 ianuarie 2020, 23:04)

    Arminius [utilizator]

    Ce de tari se lupta pentru pace in Libia! Romania nu e nicaieri. Oare noi nu dorim pacea?
    • +5 (17 voturi)    
      ... (Duminică, 26 ianuarie 2020, 23:59)

      Quantum [utilizator] i-a raspuns lui Arminius

      Imi place mai mult politica non-interventionista a Romaniei. Desi nu este o politica intentionata, find rezultatul nepasarii, dar ne-a tinut departe de probleme cu jihadistii. SUA se arunca ca boul la poarta noua, au niste oameni in politica lor externa care cred ca au situatia sub control dar intervin in niste sisteme complexe si creeaza mai multa instabilitiate. Fooled by randomness..
  • -2 (24 voturi)    
    Pai... sa inceapa show-ul! (Luni, 27 ianuarie 2020, 3:15)

    cenzuratul [utilizator]

    Soros are banii pregatiti, Merkel are discursul pregatit, SJW au ursuletii de plus pregatiti si ii asteapta in gara din Munchen.
    Totul e pregatit, eroii sa urce in barci si vant din pupa!
    • +1 (3 voturi)    
      halatu...cat e halatu... (Luni, 27 ianuarie 2020, 20:13)

      camik [utilizator] i-a raspuns lui cenzuratul

      fugi tare ca Soros e pe urmele tale...dupa ce-l rezolva pe daddy se ocupa si de tine...
  • +2 (24 voturi)    
    Nobel pentru Hilllary Si Obama (Luni, 27 ianuarie 2020, 7:51)

    xolv [utilizator]

    9 ani de succese nemasurate in extinderea democratiei, pacii si prosperitatii
    • +1 (3 voturi)    
      Bush Jr a inceput razboaiele (Luni, 27 ianuarie 2020, 20:12)

      camik [utilizator] i-a raspuns lui xolv

      Obama si Hillary le-au incheiat. Dar Trump vrea sa le reia.
  • -5 (9 voturi)    
    Cenzura U.M H.T la comentarii (Luni, 27 ianuarie 2020, 8:43)

    Zummm [utilizator]

    Lucreaza,lucreaza
  • 0 (4 voturi)    
    da (Luni, 27 ianuarie 2020, 10:35)

    Toni_Romania [utilizator]

    fantoma lui Muammar pune bombe


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by