VIDEO Noi proteste în Belarus. Borell: UE nu acceptă rezultatele alegerilor

de N.O.     HotNews.ro
Vineri, 14 august 2020, 21:40 Actualitate | Internaţional


proteste Belarus
Foto: Captura video
Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, a scris vineri pe Twitter că UE nu acceptă rezultatele alegerilor, după ce Uniunea Europeană a dat undă verde sancțiunilor împotriva Belaruslui. Zeci de mii de oameni au ieșit iar în stradă pentru a protesta față de rezultatele alegerilor care l-au dat câștigător pe Alexander Lukașenko, după ce Svetlana Tihanovskaia a făcut vineri apel la noi proteste și a cerut o renumărare a voturilor, punând presiune pe liderul care nu s-a mai confruntat niciodată cu astfel de provocări în cei 26 de ani de când e la putere.

”UE nu acceptă rezultatele alegerilor. Începe procesul de sancționare a celor responsabili de violență și falsificare”, a scris Borell pe contul său de Twitter.



Mii de oameni au ieșit vineri din nou în stradă în Belarus, multe femei cu flori în mâini.



Într-un video postat pe YouTube din autoexilul său în Lituania, Tihanovskaia a făcut apel la belarușil să ceară o anchetă oficială privind acuzațiile că Lukașenko a fraudat alegerile de duminică, potrivit Reuters.

Cel puțin doi protestatari au fost uciși și alți mii au fost reținuți în timpul represiunilor violente a protestelor.

”Belarușii nu vor mai vrea niciodată să trăiască cu vechile autorități”, a spus Tihanovskaia. ”Haideți să ne apărăm alegerea. Nu stați pe margine. Vocile noastre trebuie să fie auzite din nou”, a adăugat ea.

Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă pentru șase zile la rând pentru a-i cere lui Lukașenko să se retragă.

Uniunea Europeană a dat undă verde vineri pentru a sancționa represiunea protestelor din Belarus, după realegerea contestată a președintelui Alexander Lukașenko, au declarat pentru AFP mai mulți oficiali europeni.

"Miniștrii de externe și-au dat acordul pentru a sancționa pe cei responsabili de represiune și va fi întocmită o listă de nume", a spus aceeași sursă.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















7243 vizualizari

  • -10 (22 voturi)    
    . (Vineri, 14 august 2020, 22:16)

    Sarmat [utilizator]

    Cand dati afara Ungaria din UE? Asta ma intereseaza
  • -9 (27 voturi)    
    Verzii si progresistii si Ue de partea lor. (Vineri, 14 august 2020, 22:32)

    Lok [utilizator]

    Baieti zeci de mii nu rastoarna un guvern. Veci. E o petarda. Pa.
    • +8 (16 voturi)    
      Care e cifra magica (Sâmbătă, 15 august 2020, 0:08)

      Captain Obvious [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      Sau încă nu v-au comunicat-o de la răsărit? Cred că nu mai are o săptămână Lukașenko. Și pe la voi prin Rusia se zvonește că a cam avut un avc
      • -1 (3 voturi)    
        50%+1 din votanti. (Sâmbătă, 15 august 2020, 15:01)

        Lok [utilizator] i-a raspuns lui Captain Obvious

        Pentru ca il dai jos candideaza si il pun ceilalti la loc.
    • -1 (5 voturi)    
      Identity (Sâmbătă, 15 august 2020, 14:21)

      Trojan.H [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      Domnu' Lukasenko, dumneavoastra sunteti?
  • -2 (22 voturi)    
    Nici pe cele din Catalunya nu le-a acceptat (Vineri, 14 august 2020, 22:39)

    Nyk1 [utilizator]

    Cele în care s-a votat pentru independență.

    D-l Josep Borrell știe foarte bine, catalan fiind.
  • +3 (3 voturi)    
    UE sa aibe... (Sâmbătă, 15 august 2020, 16:07)

    A.Corneliu [utilizator]

    UE sa aibe mai bine grija de problemele ei adevarate.
    Turcii ii mananca din traista, fura rezervele naturale maritime ale Greciei si Ciprului membre ale Uniunii, se instapanesc pe jumatate din Marea Mediterana, dar pe senior Borell il deranjeaza alegerile din Bielorusia...
    Face si el ce poate, caci cu Sultanul nu se pune...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by