Japonia a comemorat duminică 75 de ani de la atacul nuclear american de la Nagasaki, oraş din sud-vestul Ţării Soarelui Răsare, însă manifestările au fost limitate pe fondul pandemiei de coronavirus, informează agenția DPA, citată de Agerpres.

Comemorare Nagasaki, 9 august 2020Foto: STR / AFP / Profimedia

Nagasaki a redus numărul de participanţi la ceremonia sa anuală la 500, faţă de 5.900 de participanţi anul trecut. Printre cei prezenţi la ceremonia din acest an de la Parcul Păcii din Nagasaki s-au numărat supravieţuitori ai exploziei atomice, rude ale victimelor, reprezentanţi din circa 70 de ţări şi premierul nipon Shinzo Abe.

Într-o declaraţie citită la ceremonia de comemorare a victimelor atacului american, primarul din Nagasaki, Tomihisa Taue, a cerut ţărilor să participe la următoarea conferinţă pentru revizuirea Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare, „care arată calea de urmat către dezarmarea nucleară totală”, potrivit agenției EFE.

Taue a amintit că în anul 2020 se împlinesc 50 de ani de la intrarea în vigoare a tratatului, însă „în ultimii ani au sporit demersurile statelor posesoare de arme nucleare de a reveni asupra promisiunii de dezarmare nucleară, aşa cum o demonstrează iniţiative precum eliminarea Tratatului privind armele nucleare cu rază medie de acţiune, INF”.

Taue a mai avertizat că, în plus, se avansează pe calea dezvoltării de arme nucleare noi, mai sofisticate, mici şi uşor de folosit, ceea ce face ca „ameninţarea privind utilizarea armelor nucleare să devină pe zi ce trece tot mai reală”.

La 9 august 1945, un bombardier american de tip B-29 a lansat o bombă atomică botezată Fat Man deasupra oraşului Nagasaki, distrugând oraşul şi ucigând zeci de mii de oameni pe loc. Circa 74.000 de persoane au murit până la sfârşitul războiului. Atacul de la Nagasaki a survenit la trei zile după ce prima bombă atomică a explodat asupra oraşului Hiroshima, din vestul Japoniei, omorând 140.000 de oameni.

Nagasaki, 9 august 1945. Foto: Agerpres

Printre cei ucişi sau răniţi în cele două oraşe nipone s-au numărat zeci de mii de coreeni, studenţi din China şi din Asia de Sud-Est, precum şi prizonieri de război americani şi europeni. La şase zile după atacul atomic de la Nagasaki, la 15 august, Japonia a capitulat.

Scriitorul britanic Kazuo Ishiguro a trimis un mesaj către oraşul său natal, Nagasaki, cu prilejul comemorărilor. „În aceste vremuri tulburi, să nu uităm importanţa cooperării şi înţelegerii internaţionale datorită cărora am ajuns până aici în siguranţă în aceşti ani. Să ne amintim pericolele uriaşe care continuă să ne ameninţe şi valoarea supremă a vieţii umane”, a declarat Ishiguro, câştigător al premiului Nobel pentru Literatură în 2017.

Citește și: ​