​VIDEO Japonia se reculege la Hiroshima, la 75 de ani de la primul atac nuclear din istorie

de DG     HotNews.ro
Joi, 6 august 2020, 7:11 Actualitate | Esenţial


Bombardament Hiroshima
Foto: Wikipedia
​Japonia a comemorat joi primul atac nuclear din istorie, care a avut loc în urmă cu 75 de ani la 6 august 1945 la Hiroshima, în contextul particular al pandemiei de coronavirus ce a forţat limitarea în acest an a omagiilor aduse victimelor, relatează France Presse, citată de Agerpres.

Supravieţuitori ai bombei atomice, descendenţi ai victimelor, prim-ministrul japonez Shinzo Abe şi câţiva reprezentanţi oficiali străini au participat la principala ceremonie de comemorare, la începutul dimineţii la Hiroshima (vestul Japoniei), majoritatea purtând măşti.



Marele public, pe de altă parte, nu a fost invitat la eveniment din cauza COVID-19 şi a trebuit să se mulţumească să urmărească ceremonia online.

Alte evenimente au fost complet anulate, inclusiv ceremonia lumânărilor plutitoare de la Hiroshima, de la căderea nopţii în fiecare 6 august în memoria victimelor.

O rugăciune tăcută a avut loc la ora locală 8.15 (miercuri 23.15 GMT), marcând momentul exact când bomba atomică a explodat pe cerul Hiroshimei în urmă cu 75 de ani.

"Nu trebuie să permitem niciodată repetarea acestui trecut dureros", a declarat într-un discurs primarul oraşului, Kazumi Matsui. "Mă angajez să fac tot posibilul pentru a asigura o lume fără arme nucleare şi o pace durabilă", a promis la rândul său Abe, care a fost adesea criticat pentru intenţia sa de a revizui constituţia pacifistă a Japoniei.

Bomba "Little Boy" a făcut aproximativ 140.000 de morţi la Hiroshima. Multe victime au fost ucise pe loc şi multe altele au murit din cauza rănilor sau a radiaţiilor în săptămânile şi lunile care au urmat.

Trei zile mai târziu, o a doua bombă atomică americană a fost lansată asupra Nagasaki (sud-vest), provocând încă 74.000 de morţi. Aceste două bombe de o putere distructivă fără precedent la acea vreme au îngenuncheat Japonia: pe 15 august 1945, împăratul Hirohito a anunţat capitularea în faţa Aliaţilor, marcând astfel sfârşitul Celui de-Al Doilea Război Mondial.

Cu toate acestea, istoricii continuă să dezbată dacă acest atac nuclear dublu chiar a salvat mai multe vieţi prin precipitarea sfârşitului conflictului.

Mulţi consideră crime de război atacurile nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki, din cauza amplorii fără precedent a devastării şi a numărului mare de victime civile.

Statele Unite nu şi-au cerut niciodată oficial scuze. Dar în 2016, Barack Obama a devenit primul preşedinte american în funcţie care s-a dus la Hiroshima, unde a adus un omagiu victimelor şi a chemat la o lume fără arme nucleare.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2196 vizualizari

  • -4 (6 voturi)    
    Imaginați-vă o explozie de 10 ori mai mare... (Joi, 6 august 2020, 7:51)

    Nyk1 [utilizator]

    ...decât cea din Beirut.
  • +8 (10 voturi)    
    Calaii care se dau victime (Joi, 6 august 2020, 8:10)

    CezarN [utilizator]

    Estimarea SUA a fost, la momentul respectiv, ca, pentru a ocupa Japonia, ar fi trebuit sa moara in jur e 1.000.000 de soldati americani. Este usor de imaginat ca cel putin tot atatia soldati japonezi ar fi murit, la ei adaugandu-se si victimele japoneze din partea populatiei civile, ceea ce nu ar fi fost cazul la americani.
    Deci, japonezii ar trebui sa-si puna cenusa in cap pentru raul dacut de catre ei popoarelor ocupate si agresate, nu pentru ca acestea s-au aparat de invazia japoneza cum au stiut si putut mai bine. Japonia nu a fost in niciun fel o victima a celui de-al doilea razboi mondial ci doar unul dintre calaii sai cei mai feroce.
    • -5 (5 voturi)    
      Am înțeles! (Joi, 6 august 2020, 15:19)

      Nyk1 [utilizator] i-a raspuns lui CezarN

      Deci morții și învinșii sunt de vină, ca-n orice război! Noroc că n-a câștigat Aghiuță Hitler războiul, altfel spuneai despre evrei exact ceea ce spui acum despre japonezi.

      Dar pentru locuitorii arhipelagului Insulelor Marshall care au murit de cancer înaintea timpului lor, cine o fi de vină? Acolo nu a fost niciun război!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by