O adolescentă din Afganistan a ucis talibanii care i-au omorât părinții în fața casei familiei

de S.J.     HotNews.ro
Marţi, 21 iulie 2020, 14:49 Actualitate | Internaţional


Qamar Gul
Foto: Twitter
O adolescentă din Afganistan a ucis doi talibani și a rănit alți câțiva pentru a-și răzbuna părinții omorâți de insurgenți în fața casei familiei, au anunțat oficiali locali citați de AFP.

Incidentul a avut loc săptămâna trecută când insurgenții au pătruns în casa lui Qamar Gul, adolescenta a cărui tată a fost șeful satului din provincia Ghor din centrul Afganistanului.

Talibanii îl căutau pe tatăl fetei deoarece acesta susținea forțele guvernamentale, potrivit șefului poliției locale.

Insurgenții l-au târât pe bărbat afară din casă iar când soția acestuia a opus rezistență i-au împușcat pe amândoi în fața locuinței familiei.

„Qamar Gul, care era în casă, a luat apoi o mitralieră care aparținea familiei. I-a ucis pe cei doi talibani care i-au împușcat părinții și a rănit alți câțiva”, a relatat șeful poliției.

Adolescenta are între 14 și 16 ani, fiind comun pentru mulți afgani să nu își cunoască vârsta exactă, potrivit AFP.

Alți talibani au apărut ulterior să atace casa dar sătenii și milițiile pro-guvernamentale au reușit să îi alunge fără un schimb de focuri.

Adolescenta și fratele mai mic al acesteia au fost escortați ulterior într-o locație sigură de către forțele de securitate afgane, a anunțat un purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei.

Afganii au salutat actul „eroic” al fetei pe platformele social media, o fotografie a acesteia cu mitraliera în poală viralizându-se pe Twitter și Facebook.



Talibanii ucid în mod regulat săteni pe care îi suspectează că sunt informatori ai guvernului sau forțelor de securitate iar în ultimele luni și-au intensificat atacurile în pofida unui acord de a începe negocieri de pace în Kabul.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















23371 vizualizari

  • +54 (54 voturi)    
    wow (Marţi, 21 iulie 2020, 14:56)

    sentenced [utilizator]

    Trist, dar respect ei pentru tarie si curaj.
  • +11 (25 voturi)    
    Rambo, watch out! (Marţi, 21 iulie 2020, 15:08)

    Mendebilul [utilizator]

    Fata asta ”fired a few shots”... iar mitraliera pare made in Romania, Tohan maybe?
    • +23 (27 voturi)    
      doh (Marţi, 21 iulie 2020, 16:02)

      s@s@s [utilizator] i-a raspuns lui Mendebilul

      pusca mitraliera chiar poate fi din romania dar cel mai probabil e din rusia. e un akm 47 si se fabrica si la noi la cugir. si e cea mai cunoscuta arma de asalt din lume
      • +3 (3 voturi)    
        AK47 ruseasca (Miercuri, 22 iulie 2020, 11:46)

        nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui s@s@s

        AKM romaneasca. automat kalashnikov modernizat. modificari la camera de gaze si un uluc in fata incarcatorului, pt. mai buna manuire.
        fabricata in toate tzarile foste varsovia, dar si in china, vietnam si korea de nord. deci, greu de definit provenienta. romaneasca nu este, n'are manerul ala de lemn in fata incarcatorului.
        cine a trecut prin cazaarma, stie.
    • +2 (2 voturi)    
      se vede ca nu ai facut armata (Miercuri, 22 iulie 2020, 10:44)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Mendebilul

      Nu iti folosea la nimic, nu e un defect ca nu ai facut-o, dar ti-ai fi dat seama ca nu e facuta in Romania (la fabrica de armament de la Cugir) pentru ca nu are maner. Acesta e marele specific al automatelor romanesti (atat AK47 cat si AKM): au maner cam la o palma in fata incarcatorului.
      Acest AK47 nu are asa ceva, deci nu e facut la noi.
      • +1 (1 vot)    
        mda... (Miercuri, 22 iulie 2020, 12:46)

        Dr.Mythnick [utilizator] i-a raspuns lui bancher

        ca armele care se vand in USA de la Cugir, au acel maner...

        Ce ai vazut tu probabil sunt cerintele armatei romane, nu inseamna ca toate armele facute acolo au aceleasi optiuni.
  • +23 (35 voturi)    
    pacat ca parintii au fost omorati (Marţi, 21 iulie 2020, 15:12)

    cicoare [utilizator]

    Zona aia ramane nesigura la 20 de ani de la interventia americana. Au murit americani, civili afgani de pomana.
    • +3 (3 voturi)    
      nu, fix invers... (Miercuri, 22 iulie 2020, 14:18)

      g01an [utilizator] i-a raspuns lui cicoare

      nu s-a murit deloc degeaba... afghanistanul se guverneaza pentru prima data de la genghis han incoace - ce n-au reusit britanicii in perioada colonialista si sovieticii ulterior. au organizat 6 runde de alegeri cu toata situatia de razboi. evident ca intr-o tara atat de saraca si putin educata au inca probleme, dar traiectoria este catre stabilitate si prin asta au de castigat si ei si toata regiunea respectiva.
  • +25 (27 voturi)    
    Stie unde sa tina degetul in stand-by (Marţi, 21 iulie 2020, 15:13)

    YorkshireTerrier [utilizator]

    Bravo fata! Se vede ca nu e novice in materie de utilizare a Kalshnikovului.
  • +23 (23 voturi)    
    investitie amortizata (Marţi, 21 iulie 2020, 15:30)

    minrest [utilizator]

    A rentat investitia primarului de a-si invata copii de ambe sexe sa traga cu arma. Sa se mai pregateasca vreo doi ani si inapoi la treaba; mai sunt multi talibani.
  • -20 (38 voturi)    
    mitraliera care apartinea familiei (Marţi, 21 iulie 2020, 15:46)

    florino24 [utilizator]

    e buna asta.. bine ca nu a luat un lansator de grenade, proprietate unchiului
    • -9 (23 voturi)    
      Nu inteleg de ce (Marţi, 21 iulie 2020, 16:47)

      Kecske [utilizator] i-a raspuns lui florino24

      ai luat minusuri ? Oare umorul nu mai e inteles din cauza "corectitudinii politice" sau din alte cauze ? Cum ar fi analfabetismul, de exemplu.
    • +17 (17 voturi)    
      Afganistanul e in razboi din '78 (Marţi, 21 iulie 2020, 17:23)

      jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui florino24

      Au fost inarmati in anii '80 inclusiv pe filiera americana.
      Fiind si seful satului, adica cu ceva mai multa influenta si ceva mai multe de aparat (vezi motivul mortii) sa aiba o pusca e absolut normal.
  • +17 (17 voturi)    
    . (Marţi, 21 iulie 2020, 16:36)

    Cib Ara [anonim]

    legea talionului.
  • +9 (25 voturi)    
    Ce stupid (Marţi, 21 iulie 2020, 16:47)

    micul_licurici [utilizator]

    (inca) 4 oameni care au murit aiurea... o copila nevoita sa omoare oameni in loc sa invete sau sa se joace cu alti copii de varsta ei... stupid...
    • +1 (1 vot)    
      da , (Miercuri, 22 iulie 2020, 11:58)

      Cib Ara [anonim] i-a raspuns lui micul_licurici

      face si ea ce conjunctura cere . asta se numeste adaptare. nu te adaptezi, nu supravietuiesti . acolo copiii vaneaza talibani nu pochemoni..
    • 0 (0 voturi)    
      Doi oameni, nu patru (Miercuri, 22 iulie 2020, 18:34)

      Prostu' satului [utilizator] i-a raspuns lui micul_licurici

      Talibanii aia pe care i-a lichidat fata nu-s oameni.
  • +2 (2 voturi)    
    cesa zic... (Miercuri, 22 iulie 2020, 13:59)

    liviu_ [utilizator]

    e trist ca traim intr-o lume in care e nevoie sa faci asa ceva (in curand si in romanica la ce "justitie" avem)

    si e si mai trist ca noi ne ocupam de problema sexului neutru in loc sa rezolvam astfel de probleme


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by