Curtea Supremă a Statelor Unite a arătat joi că un președinte în exercițiu nu poate eluda o investigație criminală, hotărând că un procuror din orașul New York poate obține documentele financiare ale președintelui Donald Trump, inclusiv declarațiile fiscale ale acestuia, relatează Reuters.

Donald TrumpFoto: REX / Shutterstock Editorial / Profimedia

Decizia, luată cu 7 voturi la 2 și redactată de judecătorul șef John Roberts, înseamnă că somația adresată firmei de contabilitate folosită de Trump, Mazars LLP, pentru obținerea diverselor documente financiare ale președintelui american trebuie respectată.

Acestea ar urma să fie puse la dispoziția juriului ca parte a unei investigații penale.

Avocații lui Trump au argumentat că un președinte în exercițiu este imun în fața oricărei anchete penale în timpul exercitării mandatului, însă judecătorii Curții Supreme au arătat că „niciun cetățean, nici măcar președintele, nu poate eluda prezentarea de documente necesare unei investigații penale”, potrivit AFP.

Decizia a declanșat o furtună pe pagina de Twitter a președintelui Trump, acesta postând mai multe tweet-uri în decurs de câteva minute.

Într-unul din acestea el se declară victima unei investigații politice, amintind că a „câștigat vânătoarea de vrăjitoare a lui Mueller și altele”.

Curtea a respins însă cererea comisiei de anchetă a Camerei Reprezentanților din Congresul SUA de a obține documentele financiare ale președintelui american.

Spre deosebire de alți președinți americani, Trump a refuzat să își pună la dispoziție declarațiile fiscale și alte documente care ar putea furniza detalii cu privire la averea sa și activitățile companiei sale imobiliare, The Trump Organization.

Citește și: