Biden spune că va anula „în prima zi” de mandat decizia lui Trump de a retrage SUA din OMS

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 8 iulie 2020, 19:47 Actualitate | Internaţional


Barrack Obama si Joe Biden
Foto: Flickr
Candidatul democrat, Joe Biden, a declarat că va inversa mişcarea preşedintelui Donald Trump de a retrage SUA din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) „în prima zi”, dacă va câştiga alegerile din noiembrie, relatează BBC.

Trump a început oficial marţi retragerea, după ce a semnalat mutarea în mai. El a spus că OMS a fost sub controlul Chinei în timpul crizei coronavirusului, citează Mediafax.

Procesul poate dura cel puţin un an.

În prezent, Trump este, însă, în spatele lui Biden în cursa pentru preşedinție cu o marjă de peste 10 puncte procentuale.

Biden a spus că va anula „în prima zi” de mandat decizia lui Trump de a retrage SUA din OMS, dacă va câștiga alegerile din noiembrie, potrivit BBC.

Analiştii au cerut prudenţă în interpretarea sondajelor, dar avansul lui Biden este mult mai mare decât cel avut de Hillary Clinton, în 2016, în acelaşi punct al campaniei.

Mulţi alegători sunt îngrijoraţi de modul în care Administraţia Trump a gestionat pandemia şi efectele economice.

Ţara se aproprie de trei milioane de cazuri şi are peste 130.000 de decese, mai mult decât în ​​orice altă ţară. Între timp, zeci de milioane şi-au pierdut locul de muncă.

Statele Unite au confirmat marți că au notificat oficial Organizația Națiunilor Unite despre retragerea americană de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), acuzată de Washington că a întârziat să reacționeze la pandemia coronavirusului, potrivit AFP.

Notificarea va intra în vigoare după o perioadă de un an, pe 6 iulie 2021, au declarat mai mulți oficiali ai guvernului Statelor Unite, cel mai mare contribuabil al organizației.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1757 vizualizari

  • -7 (25 voturi)    
    Asta... (Miercuri, 8 iulie 2020, 20:13)

    Futurist Irefutabil [utilizator]

    Daca va avea acea prima zi de mandat. Poate nu o va avea.

    PS: poate va intra direct in a doua zi de mandat, sarind-o pe prima, la asta ma refeream... Fostul presedinte al Frantei a aplicat acest procedeu si, intrebat fiind cum isi va incepe mandatul, a spus: "mandatul il sar c-o zi".
  • -7 (29 voturi)    
    Pt. Democrați sunt foarte bune aceste instituții.. (Miercuri, 8 iulie 2020, 21:47)

    Nyk1 [utilizator]

    ...birocratice, stufoase, care au o singură misiune (în cazul OMS, prevenirea unei pandemii) pentru care, zice-se, specialiștii lor se pregătesc o viață întreagă, înghițind sume enorme de bani pe parcurs - dar pe care o ratează în mod spectaculos, făcând niște greșeli cu totul și cu totul amatoricești (precum recomandarea să se mențină zborurile din și înspre China în plină epidemie la Wuhan, să nu cumva să fim rasiști împotriva chinezilor, chiar ei și bolnavi).
    • -8 (8 voturi)    
      Insa (Miercuri, 8 iulie 2020, 22:58)

      Joseph18 [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      Trebuie sa multumim din INIMA Partidului Comunist Chinez caci - datorita lui - putem purta masti produse la ei cu ocazia vizitei virusului Corona-19

      Mai mult decat atat, trebuie sa fim recunoscatori fata de munca cercetatorilor comunisti care ne avertizeaza din TIMP pentru a ne aproviziona in vederea urmatoarei FAZE: virusul K4, or G4, caci denumirea nu prea are importanta. Iata anuntul:

      Cercetătorii chinezi avertizează despre un nou virus la porci:

      https://www.youtube.com/watch?v=eJsCGcZ33FE

      Desigur, in final o sa ni se spuna ca PORCII sunt de vina...! Si NU ai cum sa nu-i crezi...
    • +8 (8 voturi)    
      Mai citeste si lasa conspiratiile (Joi, 9 iulie 2020, 0:04)

      polca [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      OMS nu a recomandat sa se mentina sau nu zborurile dintre si inspre China. OMS nu face recomandari specifice. Japonia si Coreea de Sud au mentinut aceste zboruri si nu au avut o epidemie atat de grava ca in SUA unde Trump a anulat aceste zboruri. Insa doar pentru chinezi, americanii au avut voie sa intre in tara si sa aduca virusul cu ei pentru ca Trump s-a opus carantinarii acestora.

      Ce a zis OMS, si asta e de cativa ani, nu de anul asta, e ca aceste masuri de travel ban au o eficacitate limitata, accentul trebuie sa cada pe testare si tracing, ceea ce Trump nu a facut, iar acum se opune testarii.
  • -7 (9 voturi)    
    Mos tagarta asta (Joi, 9 iulie 2020, 0:14)

    Criogenia [utilizator]

    Inca viseaza erotic...

    De 4 iulie in toate fiefurile democratilor, la fiecare intersectie, in ciuda amenintarilor primarilor cu amenzile politiei , oamenii au dat cu artificii ore intregi parca dorind in mod express ca politia sa indrazneasca sa le taie amenzi...

    Atat le trebuia, cred ca miscarea BLM parea pistol cu apa in fata furiei oamenilor acumulata in acest timp de restrictii...

    Numai cu un mos cu apucaturi socialisto comuniste ne mai trebuie la conducere, in rest totul e ok...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by