Sute de oficiali care au lucrat pentru fostul președinte republican George W. Bush urmează să își anunțe susținerea pentru candidatul democrat la președinția Statelor Unite, Joe Biden, relatează Reuters.

Donald TrumpFoto: Profimedia Images/Brendan Smialowski/AFP

Oficialii, printre care se numără foști secretari din cabinet și alți înalți oficiali din administrația Bush, au format un comitet de acțiune politică (Super PAC) pentru a-l susține pe fostul vicepreședinte al lui Barack Obama la alegerile din noiembrie, au declarat pentru Reuters trei dintre organizatorii grupului.

Super PAC-ul, denumit 43 Alumni pentru Biden [n.r. George W. Bush a fost al 43-lea președinte al SUA] va fi lansat miercuri în același timp cu un website și o pagină de Facebook, grupul plănuind să publice înregistrări în care Biden este lăudat de republicani proeminenți și să susțină eforturile de a atrage oamenii la urne în cele mai disputate state.

Comitetul este cea mai nouă organizație a republicanilor care se opun realegerii președintelui Trump, reprezentând încă un semn că acesta a alienat o parte a propriului partid, ultimele acțiuni care i-au nemulțumit pe unii republicani fiind gestionarea pandemiei de COVID-19 și răspunsul la protestele declanșate de uciderea lui George Floyd.

„Știm ce este normal și ce este anormal, iar ceea ce vedem este profund anormal. Președintele reprezintă un pericol”, a declarat Jennifer Millikin, unul din organizatorii 43 Alumni care a lucrat pentru campania de realegere a lui George W. Bush din 2004 iar apoi în administrația sa.

Biroul lui Bush a fost informat despre grup dar fostul președinte a indicat că nu este implicat și nu a dat semne că ar aproba scopul său. Freddy Ford, un purtător de cuvânt al lui Bush, a declarat că acesta s-a retras din politică și nu plănuiește să se implice în aceste alegeri.

Bush, care încă este admirat de mulți republicani moderați, a fost lăudat pentru declarația sa conform căreia uciderea din 25 mai a lui George Floyd de către poliția din Minneapolis a fost „un eșec șocant”, fostul președinte îndemnând ca vocea protestatarilor să fie auzită. Anterior, acesta eliberase o înregistrare video în care cerea ca americanii să rămână uniți în fața pericolului reprezentat de pandemie.

Erin Perrine, o purtătoare de cuvânt a campaniei lui Trump, a declarat despre 43 Alumni că „aceasta este mlaștina care din nou încearcă să îl dea jos pe președintele ales al Statelor Unite”.

Zeci de foști oficiali responsabili de securitatea națională și-au anunțat sprijinul pentru Joe Biden sau sunt așteptați să o facă, aceștia considerând că președintele Trump reprezintă o amenințare pentru siguranța SUA.

Trump a atras critici dure și din partea unor foști comandanți militari datorită aparentei sale tentative de a implica forțele armate în suprimarea protestelor antirasism care au izbucnit în Statele Unite după uciderea lui George Floyd, printre aceștia numărându-se și fostul său secretar pentru Apărare, Jim Mattis.

Citește și: