Un fost comandant al forțelor SUA din Afganistan, critici dure la adresa lui Trump: „Ar putea fi semnalul începutului sfârșitului pentru experimentul american”

de S.J.     HotNews.ro
Vineri, 5 iunie 2020, 19:00 Actualitate | Internaţional


Generalul John R. Allen
Foto: Wikimedia Commons
Fostul General de Pușcași Marini John Allen afirmă că amenințările președintelui Donald Trump de a folosi armata Statelor Unite împotriva protestatarilor „ar putea fi semnalul începutului sfârșitului pentru experimentul american”, relatează Yahoo News.

„Această alunecare în iliberalism poate foarte bine să fi început la 1 iunie, 2020”, a scris John Allen într-un eseu dur publicat online de Foreign Policy.

„Țineți minte data”, notează Allen, fost comandant al trupelor SUA din Afganistan și al Forței Internaționale de Asistență pentru Securitate din cadrul NATO.

Potrivit acestuia, discursul președintelui Trump în care acesta s-a declarat ca fiind președintele „legii și ordinii”, folosirea gazelor lacrimogene asupra protestatarilor din apropierea Casei Albe și momentul foto de la Biserica Sfântul Ioan reprezintă un moment „umitor” și posibil unul „crucial”.

„Trump a fost cât se poate de clar că îi vede pe cei implicați în proteste și violențele din timpul acestora ca pe un inamic”, continuă fostul general, subliniind că „[Trump] a declarat-o chiar ostentativ, folosind-o drept justificare pentru a desfășura forțele armate ale SUA pentru a aplica forță federală - forța sa 'personală' - împotriva protestelor”.

Allen avertizează că amenințările președintelui Trump de a trimite trupe militare în statele ale căror guvernatori nu „domină” suficient protestele ar trebui să fie înfiorătoare pentru toți americanii.

„Nu există niciun precedent în istoria modernă a Statelor Unite ca un președinte să folosească trupe federale într-un stat fără acordul guvernatorului statului respectiv”, notează fostul general de marină.

„Ultimul lucru de care țara are nevoie acum - și sincer, de care forțele armate ale SUA au nevoie - este apariția soldaților Statelor Unite care să îndeplinească intențiile președintelui prin intervenția asupra cetățenilor americani. Acest lucru ar putea distruge respectul pe care americanii îl au pentru forțele armate și mai mult”, notează Allen.

Articolul lui John Allen în Foreign Policy a apărut la puțin timp după ce un alt fost general de top și primul secretar al Apărării numit în cabinetul Trump, Jim Mattis, l-a acuzat pe Donald Trump că „divizează” America:

„În timpul vieţii mele, Donald Trump este primul preşedinte care nu încearcă să îi unească pe americani, care nici măcar nu se face că încearcă", a afirmat fostul șef al Pentagonului într-o declaraţie publicată online de revista The Atlantic.

„În loc de asta, el încearcă să ne divizeze”, a adăugat Jim Mattis.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















8242 vizualizari

  • -5 (35 voturi)    
    un general nu e de marina (Vineri, 5 iunie 2020, 19:12)

    ccc745 [utilizator]

    In cazul asta, e de Puscasi Marini (Marines). La Marina ai amirali...
    • -16 (54 voturi)    
      "Corectitudina politica" (Vineri, 5 iunie 2020, 20:12)

      Jar [utilizator] i-a raspuns lui ccc745

      trebuia pusa la indoiala de cineva."Corectitudinea politica" a alterat democratia,a alterat drepturile omului,a alterat relatiile firesti intre sexe.Cineva trebuia s-a o puna la in discutie ,si asta a fost Trump.Singurul lui merit,mare si istoric.
      • +5 (35 voturi)    
        hehe (Vineri, 5 iunie 2020, 21:41)

        transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui Jar

        Ramai sub pat rusnacule ca vine Armata SUA peste voi pana in toamna. Si va scoate din cap textuletele cu Bil Gheitz si "cotrctitudinea politica". Fa stocuri de hrisca.
      • -8 (16 voturi)    
        Nr de minusuri (Sâmbătă, 6 iunie 2020, 10:19)

        KostasP [utilizator] i-a raspuns lui Jar

        Iti arata in ce lume f****a traim. Dar asta nu inseamna ca n-ai dreptate.
  • +17 (37 voturi)    
    Din fericire Armata se opune (Vineri, 5 iunie 2020, 21:07)

    kendf [utilizator]

    ministrul apararii a declarat raspicat ca se opune intentiei nebunului de a trimite Armata contra manifestantilor, o decizie atat de dementa ca nici macar un mafiot ca Dragnea nu a incercat-o.
    • +5 (13 voturi)    
      Pe mafiotul Liv Jong UNU nu-l asculta (Sâmbătă, 6 iunie 2020, 8:20)

      Rescator [utilizator] i-a raspuns lui kendf

      nici dracu.Armata nu va mai greși,la ordinul unor
      politruci demenți.A învățat deja lecția.
    • -1 (1 vot)    
      Armata nu se bagă în asemenea probleme. (Sâmbătă, 6 iunie 2020, 19:49)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui kendf

      Sunt inconştienţi care vor să atragă armata.Fostul comandant din Afganistan după ce sa făcut de râs cum a acţionat în Afganistan,vrea să îşi amintească lumea de prostia lui.Dacă în Afganistan era acum pace şi soldaţii americani acasă,da,putea să îşi dea cu părerea.Nu are nici-un merit,a făcut de râs armata SUA şi continuă să facă de râs SUA!
  • -7 (19 voturi)    
    si daca nu vine armata? (Sâmbătă, 6 iunie 2020, 9:16)

    mbembe [utilizator]

    daca “protestatarii” dau foc la toata tara? asta nu ar fi un sfarsit de experiment?
    daca faci proteste pentru dreptate- fa, dar nu incendia/vandaliza/fura!
    • +1 (7 voturi)    
      Dau daca nu ei (Sâmbătă, 6 iunie 2020, 12:15)

      Futurist Irefutabil [utilizator] i-a raspuns lui mbembe

      Atunci protestantii
  • 0 (0 voturi)    
    citind comentariile (Marţi, 9 iunie 2020, 10:15)

    hanu [utilizator]

    imi dau seama ce fail a dat sistemul educativ din ultimii 20 de ani.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by