Germania a acuzat joi autoritățile ruse că au dispus asasinarea unui georgian de origine cecenă în 2019 la Berlin și a amenințat Moscova cu noi sancțiuni în acest caz care inflamează relațiile bilaterale, potrivit AFP.

Vadim Krasikov - Vadim SokolovFoto: bellingcat

Rusia, prin vocea ambasadorului său în Germania, Sergei Netschajew, a respins aceste acuzații, pe care le consideră „fără temei” și „nejustificate”.

Potrivit justiției germane, un rus care a intrat în Germania sub o identitate falsă și arestat la scurt timp l-a ucis pe un adverar al regimului de la Kremlin care luptase in Cecenia.

"La o dată necunoscută anterior datei de 18 iulie 2019, autoritățile guvernului central al Federației Ruse au dispus ca (suspectul) să-l lichideze pe cetățeanul georgian de origine cecenă", acuză într-o declarație parchetul federal german, responsabil cu dosarele de spionaj.

Guvernul german a declarat în proces, prin vocea Angelei Merkel, că sunt „acuzații grave” și a amenințat Rusia cu noi sancțiuni.

Berlinul a expulzat deja doi diplomați ruși la sfârșitul lui 2019 pentru a protesta față de lipsa lor de cooperare în anchetă.

Ambasadorul rus în Germania a subliniat că, dacă Berlinul va pune noi măsuri în aplicare, acestea „nu vor rămâne fără răspuns”, considerând relația bilaterală ca fiind deja afectată.

Cazul pe scurt

La sfârșitul lunii februarie, Bellingcat, The Insider și Spiegel au efectuat o anchetă, pornind de la două telefoane ale suspectului arestat la Berlin imediat după asasinat, concluzionând că toate datele duc la FSB, serviciul secret rusesc (ex-KGB), care a jucat un "rol central" în asasinarea cetățeanului georgian.

Suspectul, care deținea la momentul arestării un pașaport cu numele Vadim Sokolov, ar fi în realitate Vadim Krasikov, 54 de ani. Pe numele său fusese emis un mandat internațional de arestare de către Moscova pentru uciderea unui om de afaceri rus, în 2013.

Ancheta a concluzionat că asasinatul este legat de FSB și nu, așa cum a evocat într-o perioadă Berlinul, unei reglări de conturi între traficanți sau liderul cecen Ramzan Kadîrov.

Suspectul ar fi avut convorbiri telefonice frecvente, în lunile dinaintea asasinatului, cu un bărbat denumit Eduard Bendersky.

Acest fost membru al forțelor speciale ale FSB, în fruntea mai multor societăți private de securitate, ar fi, potrivit acestei anchete, strâns legat de "Departamentul V" al FSB, specializat în operațiunile anti-teroriste.

Analiza telefoanelor mobile ale suspectului a arătat că acesta a efectuat mai multe vizite în sediile FSB în lunile dinaintea crimei.