Curtea Supremă a Statelor Unite a hotărât luni într-o decizie de reper că persoanele LGBT intră sub incidența legii federale privind protejarea de discriminare la locul de muncă, relatează Reuters.

Foto:

Decizia, luată cu 6 voturi pentru și 3 împotrivă reprezintă cea mai mare victorie pentru drepturile LGBT de la legalizarea căsătoriilor de același sex la nivel național ca urmare a unei alte decizii a Curții Supreme în 2015, notează Reuters.

Judecătorii au decis că persoanele homosexuale și transgender sunt protejate prin capitolul VII al Legii drepturilor civile din 1964 care interzice angajatorilor să discrimineze pe baza sexului precum și a rasei, culorii pielii, originii și religiei.

Până la decizia de astăzi discriminarea persoanelor LGBT de către angajatori era posibilă în majoritatea țării, 28 de state americane neavând o legislație coerentă care să le protejeze drepturile.

Decizia, pornind de la două cazuri de discriminare a unor persoane homosexuale din Georgia și New York și unul privind o persoană transgender din Michigan, recunoaște noi protecții ale muncitorilor sub legea federală.

Aceasta a fost redactată de către judecătorul conservator Neil Gorsuch numit de către președintele Donald Trump.

Administrația Trump și-a exprimat opoziția față de extinderea protecțiilor pentru a include persoanele LGBT.

John Roberts, șeful Curții Supreme, un alt judecător conservator, s-a aflat de asemenea de partea majorității care a luat decizia, alături de cei patru judecători liberali și Gorsuch.

Citește și: