Premierul maghiar Viktor Orban a fost invitat marți de președintele Parlamentului European pentru a discuta despre starea de urgență din țara sa ca răspuns la pandemia Covid-19 și repercusiunile sale asupra drepturilor și libertăților fundamentale, potrivit AFP.

Viktor OrbanFoto: Flickr

Consiliul și Comisia Europeană vor să dezbată situația în sesiunea plenară a Parlamentului, a declarat președintele Adunării, David Sassoli, în scrisoarea adresată lui Orban.

La sfârșitul lunii martie, Parlamentul maghiar a adoptat o lege care să permită premierului naționalist să guverneze prin ordonanțe până la o notificare ulterioară în cadrul stării de urgență.

Guvernul a justificat aceste măsuri prin situația excepțională generată de pandemie, în timp ce criticii regimului autoritar al lui Orban vorbesc despre un abuz de putere.

Noua lege introduce pedepse cu inchisoarea de până la 5 ani pentru publicarea de informații false care ar induce panică în rândul publicului sau ar zădărnici eforturile guvernului de a proteja cetățenii. O asltfel de prevedere a stârnit deja nemulțumirea jurnaliștilor independenți.

Legea îii mai permite lpermite liderului ungar să prelungească pe termen nedefinit starea de urgență în vigoare din 11 martie, fără a mai cere aprobarea Parlamentului. Dar politica lui Viktor Orban într-un deceniu de putere stârnește temeri că liderul în vârstă de 56 de ani va abuza de aceste măsuri excepționale.

Aceste puteri depline au stârnit „îngrijorarea” președintelui Comisiei Ursula von der Leyen.

Viktor Orban, a cărui țară este acuzată în mod regulat de încălcarea statului de drept, face adesea declarații împotriva UE.

Președintele Parlamentului a făcut referire la o scrisoare a ministrului maghiar al Justiției, Judit Varga, prin care a solicitat să participe la această dezbatere pentru a-i permite să exprime punctul de vedere al Budapestei.

Conform regulii în vigoare pentru astfel de dezbateri, „nivelul de participare este cel al șefului de stat sau de guvern”, remarcă David Sassoli, care îi cere lui Viktor Orban să ofere lămuriri Parlamentului.

Mai mult, în ciuda pandemiei, Sassoli a spus că această participare nu se poate face de la distanță.