Viktor Orban lansează o consultare naţională despre indemnizaţiile acordate romilor şi deţinuţilor

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 14 februarie 2020, 1:50 Actualitate | Internaţional


Viktor Orban
Foto: kormany.hu
Guvernul ungar a anunţat joi lansarea unei noi consultări naţionale a cetăţenilor, pe tema indemnizaţiilor legale acordate deţinuţilor şi romilor, sever criticate în ultimele luni de premierul Viktor Orban, scriu agenţiile AFP şi MTI, citate de Agerpres.

„Este lipsit se sens ca statul să plătească anual miliarde de forinţi condamnaţilor” pentru condiţiile din închisori, a declarat la o conferinţă de presă şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas.

Guvernul ungar a anunţat în luna ianuarie suspendarea plăţii indemnizaţiilor acordate deţinuţilor drept compensaţie pentru condiţiile inadecvate din închisorile suprapopulate ale Ungariei. Potrivit executivului condus de Viktor Orban, organizaţii „finanţate din străinătate şi care se pretind a fi organizaţii de apărare a drepturilor omului” au reuşit să creeze un model de afaceri cu ajutorul unor asemenea dosare care pot fi câştigate în serie prin verdicte ale Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) ori ale instanţelor ungare.

Pe de altă parte, începând din luna septembrie Viktor Orban a respins plata unor despăgubiri de circa 300.000 de euro obţinute în instanţă de familii de romi care au reclamat segregarea şcolară a circa 60 de copii romi. Şeful executivului ungar a apreciat că este „profund incorect” ca familiile rome să „obţină bani fără să muncească”, potrivit AFP.

Potrivit MTI, Gergely Gulyas s-a întrebat în faţa presei dacă este normal ca „elevi care au absentat mai multe zile de la şcoală să merite compensaţii” şi a sugerat că ar fi mai utilă o asistenţă care să reducă diferenţele dintre tinerii defavorizaţi şi societate în ansamblu.

„Guvernul are o opinie clară asupra acestor chestiuni şi ştie cum trebuie să le răspundă, însă pentru aceasta are nevoie de sprijinul societăţii”, a explicat şeful de cabinet al lui Viktor Orban.

În total nouă întrebări se vor regăsi în chestionarul din cadrul acestei consultări ce va fi trimis cetăţenilor unguri începând de la jumătatea lunii martie, consultare al cărei scop este „restabilirea ordinii publice şi morale”, potrivit lui Gergely Gulyas. Întrebările vor fi prezentate săptămâna viitoare.

Iniţiativa este ultima dintr-o serie de consultări de acelaşi fel lansate de Viktor Orban, dar calificate drept demagogice de către adversarii săi.

Printr-o astfel de consultare desfăşurată în vara anului 2017 a fost testată opinia cetăţenilor Ungariei despre modul în care această ţară se poate împotrivi politicii UE privind migraţia şi miliardarului George Soros, acuzat de Viktor Orban că este un important susţinător al acestei politici ce urmăreşte „să înece” UE cu migranţi ilegali.

Noua consultare populară este criticată de ONG-uri, de reprezentanţi ai romilor şi de unii avocaţi, care avertizează asupra agravării prejudecăţilor faţă de romi.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















4163 vizualizari

  • +11 (13 voturi)    
    model de urmat (Vineri, 14 februarie 2020, 3:40)

    falcoind [utilizator]

    nu iți convine cum e la bulau nu comite fapte care te duc acolo. Iar pe romi sa ii integreze UE ca noi nu am reușit.
  • +11 (13 voturi)    
    Foarte bine zice Orban! (Vineri, 14 februarie 2020, 5:53)

    John M. [utilizator]

    Inchisoarea trebuie sa fie un loc de pedeapsa, nu pension cu bilet de voie, camera conjugala, pachet de acasa, psiholog de serviciu, teren de sport, iar peste toate astea niste cretini s-au gandit SA-I MAI SI PLATEASCA !!!
  • +5 (7 voturi)    
    Iliberalism deșănțat... (Vineri, 14 februarie 2020, 7:03)

    spirache [utilizator]

    "- Dar vai, ce iliberalism deșănțat! Ce încălcării odioase ale dreptului la demnitate, ale dreptului omului! Nu se poate! " ,așa ar fi putut spune cele 2 corporatiste violate de violatorul in serie Iulian Frentzel, metrou Străulești, înainte să fi fost violate. Acum, mă îndoiesc că ar mai avea aceeași părere.
    https://www.google.com/amp/s/www.digi24.ro/amphtml/stiri/actualitate/justitie/violatorul-in-serie-de-la-metrou-fusese-eliberat-din-cauza-recursului-compensatoriu-1088585


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by