Orașul chinez Wuhan, centrul epidemiei provocate de noul coronavirus, va construi un nou spital dedicat pacienților infectați, scrie sâmbătă ziarul de stat People’s Daily, preluat de Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Construirea spitalului, proiectat să aibă 1.300 de paturi, va fi finalizată în două săptămâni, potrivit sursei citate.

China a demarat vineri în Wuhan ridicarea unui spital care ar urma să fie gata în maxim zece zile și care va găzdui până la o mie de victime ale noului coronavirus.

Potrivit imaginilor difuzate de televiziuni, zeci de buldozere pregăteau terenul pe care se va ridica spitalul, în acest oraș cu 11 milioane de locuitori aflat în centrul epidemiei.

Construcția ar urma să fie gata într-un ritm record pentru acest spital de 25.000 de metri pătrați și cu o capacitate de 1.000 de paturi, care va fi deschis în 3 februarie, potrivit agenției China Nouă. Spitalul va găzdui exclusiv persoane afectate de pneumonia virală care a contaminat din decembrie 830 de oameni, dintre care 26 au murit.