Harry și Meghan renunță la titlurile lor regale și nu vor mai primi venituri din fonduri publice, a spus Buckingham Palace, relatează AFP și BBC.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ducele și Ducesa de Sussex au anunțat și că intenționează să returneze 2,4 milioane de lire sterline, bani publici primiți pentru renovarea Frogmore Cottage, care va rămâne locuința lor oficială din Marea Britanie.

Ducele și Ducesa de Sussex nu o vor mai reprezenta în mod oficial pe Regină din primăvara anului 2020.

”După cum a fost convenit în acest nou aranjament, ei înţeleg că li se cere să se retragă din îndatoririle regale, inclusiv din numirile militare oficiale. Vor continua să-şi păstreze patronajele şi asociaţiile private. Deşi nu o mai pot reprezenta oficial pe Regină, ducii de Sussex au indicat clar că tot ceea ce vor face va continua să păstreze valorile Majestăţii Sale'', se arată în comunicatul Familiei Regale.

”După multe luni de conversaţii şi discuţii mai recente, mă bucur că împreună am găsit o cale constructivă şi de susţinere pentru nepotul meu şi familia sa. Harry, Meghan şi Archie vor fi întotdeauna membri foarte iubiţi ai familiei mele”, arată mesajul Reginei Elisabeta a II-a.

Familia regală a Marii Britanii s-a reunit luni pentru a discuta viitorul ducilor de Sussex, după ce cuplul a anunțat săptămâna aceasta că renunță la statutul lor de membri seniori ai Familiei regale britanice.

Regina Elisabeta a II-a a spus, în urma reuniunii familiei regale a Marii Britanii de luni, că va exista o perioadă de tranziție în care ducii de Sussex vor petrece timp în Canada și Regatul Unit, și că prințul Harry și soția sa, Meghan, au fost clari în dorința de a nu mai fi dependenți de fondurile publice în noile lor vieți.

Citește și: