Președintele ucrainean Volodomir Zelenski a confirmat, citând informații preliminare, că toți pasagerii și membrii echipajului aflați la bordul aeronavei prăbușite în Iran și-au pierdut viața, scrie Reuters. Televiziunea iraniană de stat și premierul Ucrainei au afirmat că la bord se aflau 167 de pasageri și 9 membri ai echipajului.

Volodimir ZelenskiFoto: president.gov.ua

Zelenski a transmis într-un comunicat că Ucraina încearcă să stabilească circumstanțele producerii accidentului și numărul exact al victimelor.

"Sincere condoleanțe familiilor și apropiaților tuturor pasagerilor și membrilor echipajului", a adăugat Zelenski.

Ambasada Ucrainei la Teheran a confirmat că tragedia aviatică s-a produs din cauza unor defecțiuni la motorul aeronavei și nu are legătură cu atacuri teroriste.