Alegeri locale în Ungaria: Partidul premierului Viktor Orban, învins la Budapesta. Este prima înfrângere pentru Fidesz din ultimul deceniu / Rezultatele parțiale arată că Fidesz a pierdut mai multe orașe mari

de N.O.     HotNews.ro
Duminică, 13 octombrie 2019, 23:40 Actualitate | Internaţional


Viktor Orban
Foto: Flickr
Partidul național-conservator al premierului Viktor Orban a fost învins duminică la alegerile locale din Budapesta de către opoziția unită în jurul unui candidat de centru-stânga, potrivit rezultatelor parțiale, relatează AFP. Este prima înfrângere a lui Orban în zece ani, timp în care a dominat scena politică a Ungariei.

Potrivit rezultatelor după numărarea a 62% dintre buletinele de vot, opozantul Gergely Karacsony a obținut 50, 1% dintre voturi, în timp ce actualul primar Istvan Tarlos, susținut de Fidesz, și care este în funcție, la fel ca Orban, din 2010, a obținut 44, 8%.

Tarlos l-a sunat deja pe adversarul său să îl felicite, a spus pentru AFP un purtător de cuvânt al lui Karacsony.

Potrivit rezultatelor parțiale de duminică seară, opoziția conduce în mai multe orașe mari ale țării, în imtp ce Fidesz ar trebui să își păstreze un număr mare de orașe mici.

Pentru acest scrutin local, cucerirea capitalei a fost obiectivul cel mai ambitios al adversarilor lui Viktor Orban, liderul al cărui partid Fidesz a dominat scena politică a Ungariei timp de 10 ani.

Au vrut să arate că premierul, la putere din 2010 și reales pentru a treia oară consecutivă în primăvara lui 2018, nu este imbatabil. Victoria lui Gergely Karacsony reprzintă primul succes semnificativ al opoziției ungare și prima înfrângere electorală a lui Viktor Orban într-un deceniu.
Partidele de opoziție din întreg spectrul politic și-au unit forțele pentru a bloca o victorie detașată a Fidesz-ului condus de premierul Viktor Orban, pentru prima dată în ultimul deceniu.

De la venirea la putere a lui Orban, în 2010, acesta a schimbat legislația electorală pentru a face cât mai dificilă misiunea opoziției de a învinge Fidesz, notează AFP.

Karacsony a comparat bătălia pentru Budapesta cu alegerile locale din Istanbul, din martie, acolo unde candidatul opoziției a reușit o victorie simbolică împotriva partidului lui Recep Tayyip Erdogan, chiar și după reluarea scrutinului. "Istanbul a votat împotriva unei puteri iliberale și agresive, care este, în multe privințe, asemnătoare cu cea a lui Orban”, a declarat Karacsony pentru AFP.

Circa opt milioane de cetăţeni ungari cu drept de vot erau așteptați să voteze duminică pentru următorii cinci ani primarii şi consilierii locali în peste 3.000 de localităţi şi districte din cele 19 provincii ale ţării.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















14550 vizualizari

  • +26 (46 voturi)    
    Deja apar fisuri (Duminică, 13 octombrie 2019, 23:54)

    oreo [utilizator]

    Pierderea capitalei e un semn rau pentru Orban, la fel a patit si Erdogan. Autocratii astia se cred vesnici dar votantii ii aduc cu picioarele pe pamant.
    • +25 (45 voturi)    
      Autocratii maghiari sunt ultranationalisti (Luni, 14 octombrie 2019, 3:33)

      andipetre [utilizator] i-a raspuns lui oreo

      E vorba de o clica de ultranationalisti care s-au urcat pe nostalgiile de secol 19 ale maghiarilor, care inca viseaza la o Ungarie Mare care n-a existat in realitate niciodata. Poate modernitatea, diversitatea secolului 21, ii va tempera putin, insa mai curge multa apa pe Dunare pana vor renunta maghiarii la credinta ca sunt rasa superiorara si ca au dreptul sa detina jumatate din fostul imperiu austro-ungar.

      Rasismul si nationalismul extrem nu dispar asa usor.
      • +6 (12 voturi)    
        ... (Luni, 14 octombrie 2019, 9:08)

        Dr.Mythnick [utilizator] i-a raspuns lui andipetre

        foarte corect ... daca ne uitam la nazism/Germania ... cu toate ca numarul gruparilor neonaziste este mult mai mic decat a gruparilor ultranationaliste din Ungaria, acestea nu au disparut niciodata chiar si dupa dezastrul facut intregii lumi.
      • +4 (6 voturi)    
        Măcar diminuarea (Luni, 14 octombrie 2019, 10:06)

        aqualung [utilizator] i-a raspuns lui andipetre

        @andipetre Dispariția nu e neapărat obiectivul. Urnirea ei de la putere e însă realizabilă.
    • -1 (23 voturi)    
      Dacă au picat prin vot (Luni, 14 octombrie 2019, 8:18)

      Traian2015 [utilizator] i-a raspuns lui oreo

      Nu prea sunt autocrați.
  • -5 (31 voturi)    
    Wooow ...! (Luni, 14 octombrie 2019, 0:29)

    Susufler0 [utilizator]

    Nimic din ce este bun , nu este vesnic ! :)))))
  • +17 (31 voturi)    
    Se depesedizeaza si Ungaria (Luni, 14 octombrie 2019, 7:17)

    banel [utilizator]

    E un semn bun, lumea incepe sa-si revina.
    • +10 (16 voturi)    
      mda (Luni, 14 octombrie 2019, 8:23)

      SoulSearcher [utilizator] i-a raspuns lui banel

      incepe populismul sa`si arate adevarata fata...

      poti sa promiti si sa dai in stanga si in dreapta, dar pana la urma oamenii se cam satura, mai ales cei din patura de mijloc care sunt afectati de tot felul de decizii stupide luate numai ca sa fii popular si sa te aleaga cealalta parte de oameni prosti.
    • +9 (11 voturi)    
      sa nu ne grabim totusi. (Luni, 14 octombrie 2019, 8:29)

      g01an [utilizator] i-a raspuns lui banel

      au castigat teren in cateva orase care nu au fost niciodata semnificativ pro-putere, dar astia au procente imense in mediul rural si pe asta se bazeaza.

      este doar o cedare partiala de putere, la fel cum a tot facut psd-ul la noi lasand opozitia sa ajunga la putere ocazional, fara sa aiba vreodata majoritate in parlament, acolo unde conteaza. ungaria doar a inceput pe drumul pe care Romania se afla de vreun deceniu si ceva, iar daca ar fi sa judecam dupa cum au decurs lucrurile la noi, urmeaza multe probleme care mai de care mai dubioase.
  • +5 (17 voturi)    
    Populistii se intorc in grote (Luni, 14 octombrie 2019, 8:11)

    tofu [utilizator]

    Vine iarna, populistii se intorc in grotele lor. In fata grotelor vor parli porcul pe care scries Soros, ca atata ii duce bibilica mongoloida.
  • -6 (14 voturi)    
    Ce tot stânga, dreapta, sus, jos (Luni, 14 octombrie 2019, 8:17)

    Traian2015 [utilizator]

    "Lupta politica" este intre două stiluri de viață: la sat vs oraș. Unde prin oraș se înțelege metropolă.
  • +4 (18 voturi)    
    mda (Luni, 14 octombrie 2019, 8:21)

    SoulSearcher [utilizator]

    ce`i si cu populismul asta...

    la un moment dat iese la suprafata faptul ca dai numai din gura, si nu faci nimic util pentru tara...

    urmeaza trump la anu`, apoi alti idioti din astia care pun economia globala la incercare cu fiecare "tweet" populist
  • -1 (17 voturi)    
    de ce vorbiti ce nu stiti (Luni, 14 octombrie 2019, 9:49)

    Bara Gyula [anonim]

    99% din comentarii exprima propriile nazbatii din capete dimbovitene. habar n-aveti de configurarea vietii publice din Ungaria, folositi limbajul si mantrele mainstream si turanti cu baliverne romanesti traditionale. Si nu intelegeti ca viata publica romaneasca (mai imatura cu ceva secole) este la fel de bine divizata intre urban si rural, indiferent de etichetele momentului. Doamne fereste de progresismul romanesc epigon si cosmopolit!
    • +6 (12 voturi)    
      "mai imatura cu ceva secole" (Luni, 14 octombrie 2019, 10:53)

      andipetre [utilizator] i-a raspuns lui Bara Gyula

      Ultranationalismul de care vorbeam mai sus se vede, iata, si din comentariul acestui prieten al nostru maghiar din Romania. Propaganda Budapestei orbanizate, de sorginte fascista, este puternica in Romania si prezinta "natiunea maghiara" ca fiind superioara altor natiuni si avand deci drepturi istorice de necontestat, asa cum si nazistii credeau ca sunt superiori si li se cuvine sa stapaneasca Europa.

      Faptul ca mult-visata Ungarie Mare nu a existat, de fapt, niciodata, le este complet strain. Ei se considera in continuare "cu cateva secole" inaintea natiunilor pe care, conjunctural, au fost lasati pe timpul Austro-Ungariei sa le administreze (slovaci, romani etc) si li se pare ca li se cuvine sa "detina" teritorii ca Transilvania.

      Cum am mai spus, mentalitatea extrem-nationalista nu dispare usor, iar faptul ca Ungaria cheltuie sume enorme cu propaganda asta cu mentalitate de secol 19 se vede si la noi. Sansa lor este ca modernitatea sa ii trezeasca, dar mai trece timp pana sa ajunga si ei in secolul 21, in timpurile in care vechile obsesii ultranationaliste sunt istorie, iar toleranta si convietuirea pasnica sunt normale.
    • +5 (7 voturi)    
      asa suntem noi .. (Luni, 14 octombrie 2019, 11:47)

      Alius [utilizator] i-a raspuns lui Bara Gyula

      . oamenii: vorbim despre ce nu stim. Numai viata publica din Ungaria este undeva in anii 3000, foarte dezvoltata. Dar cu toata dezvoltarea, nea unguru' tot cu rusnacul care l-a subjugcat face jocurile si tot la furat din banul public, ca si nea damboviteanul. Stii, furtul este acelasi si acum cateva secole si acum.
    • +5 (7 voturi)    
      1. Pentru ca ne intereseaza. (Luni, 14 octombrie 2019, 11:59)

      Habermas [utilizator] i-a raspuns lui Bara Gyula

      2. Pentru ca de fapt stim mai multe decat crezi tu. Oricat si-ar dori Ungurii sa se creada alfel, sunt si ei parte a unor fenomene politice mai generale in Europa Centrala si chiar in Uniunea Europeana / Occidentul in ansamblu.

      si
      3. Principala deosebire dintre Unguri si Romani este aceea ca Ungurii sunt mult mai predispusi sa se scalde in propriile idiosincrazii in timp ce Romanii sunt mult mai deschisi spre lume. Acest fapt nu indica niciun fel de maturitate politica a Ungurilor, chiar din contra!

      PS. Tu, ca maghiar Roman (ca banuiesc ca asta esti), ar trebui sa fii ceva mai deschis la minte decat colegii tai din Ungaria.
    • 0 (4 voturi)    
      PS2. Nu toti Romanii sunt Damboviteni (Luni, 14 octombrie 2019, 12:11)

      Habermas [utilizator] i-a raspuns lui Bara Gyula

      (nici geografic si nici cultural). De fapt Dambovitenii sunt doar o minoritate.

      Dar oricum nu-i bai, Romania este un proiect istoric de perspectiva iar Bucurestiul nu este decat o mica parte din aceasta. Foarte probabil ca Romanii vor intelege avantajele unui nou inceput si astfel Romania isi va muta capitala la Iasi si atunci n-o sa te mai poti lega de "politica Damboviteana". Nici "Bahluiana" sau "Pruteana" n-o sa fie, ci o sa fie doar nationala, si asta in sensul de natiune moderna in care intra toti cetatenii Romaniei deci inclusiv maghiarofonii din Romania.

      In final, contez pe tine sa-i convingi pe multi dintre Ungurii din Ungaria sa adere la proiectul istoric numit Romania. In felul asta vor inceta sa se mai simta mici si frustrati :)
    • -1 (5 voturi)    
      Iarta-ne (Luni, 14 octombrie 2019, 12:16)

      JustinCase [utilizator] i-a raspuns lui Bara Gyula

      Iarta-ne ca existam si noi pe aici, fiinto superioara. Asta e nivelul actual pe aici prin Europa, dar daca asta nu te satisface, te poti intoarce la inceputul migratiei, peste Urali.
    • -1 (3 voturi)    
      Off (Luni, 14 octombrie 2019, 12:53)

      Sufleu [utilizator] i-a raspuns lui Bara Gyula

      cineva e supi pentru ca Orban e pe tobogan. Lasa, ca si la noi PSDistii sunt supi tare dar o sa le treaca si lor.
    • 0 (2 voturi)    
      @ Gyula bacsi (Luni, 14 octombrie 2019, 14:44)

      tofu [utilizator] i-a raspuns lui Bara Gyula

      Pai daca sunteti asa de inteligent, invatati-ne si pe noi, vlahi amaratzi. Din comentariu nu se intelege nimic, decat ca Magyar uber alles!
  • +2 (2 voturi)    
    Orban a fost ale democratic (Luni, 14 octombrie 2019, 21:47)

    eucomentez [utilizator]

    Democratia din Ungaria nu seamana cu dictatura militara din Turcia, cum au demonstrat si alegerile curent.

    Exista insa asemanare intre instigarea la ura a guvernului din Turcia si discursul de ura a liberalilor indreptata impotriva altor partide neliberale si este in comun si lipsa de respect pt votul cetatenilor.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by