Brexit: Boris Johnson pierde un vot crucial în Parlament; anunță la rândul său o moțiune pentru convocarea de alegeri anticipate

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 4 septembrie 2019, 0:25 Actualitate | Internaţional


Boris Johnson
Foto: AGERPRES
Prim-ministrul britanic Boris Johnson a suferit o înfrângere usturătoare, marți seară, în Parlamentul britanic, unde deputații au adoptat o moțiune prin care vizează o amânare a Brexitului, prevăzut să se producă pe 31 octombrie, transmit AFP și Reuters.

Mai exact, parlamentarii britanici au votat, cu 328 de voturi „pentru” la 301 „împotrivă”, o moțiune depusă de partidele de opoziție și de „rebeli” din partidul lui Boris Johnson - care au fost anterior avertizați cu excluderea din Partidul Conservator dacă sfidează Guvernul.

Moțiunea aprobată de membrii Camerei Comunelor permite opoziției să stabilească agenda Parlamentului de la Londra, acesta fiind primul pas în cadrul unui proces ce ar permite blocarea planului premierului Boris Johnson de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană fără un acord.

În pofida avertismentului lansat de Boris Johnson că va convoca alegeri anticipate pe data de 14 octombrie dacă Camera Comunelor îi va limita opţiunile privind Brexit, opoziţia, sprijinită de un grup de conservatori rebeli, a depus această moţiune pentru preluarea controlului asupra agendei Parlamentului, votul desfășurându-se marți spre miezul nopții, la capătul unei dezbateri de urgență furtunoase, notează Mediafax citând presa britanică.

În urma acestui vot, Parlamentul de la Londra preia controlul asupra Brexit din mâinile premierului Boris Johnson.

După obţinerea controlului asupra afacerilor parlamentare, opoziţia va încerca miercuri să adopte o lege care l-ar obliga pe Johnson să ceară Uniunii Europene să amâne Brexit-ul până la 31 ianuarie 2020, asta în afara cazului în care un acord de Brexit este aprobat de Parlament ori Legislativul de la Londra acceptă ieşirea fără acord din Blocul comunitar.

Boris Johnson a reacționat dur la decizia Parlamentului, semnalând că partidul pe care îl conduce va propune o moțiune pentru convocarea de alegeri anticipate.

"Să nu existe niciun dubiu cu privire la consecințele votului din această seară", a declarat șeful Guvernului după anunțarea rezultatului.

"Parlamentul este la un pas să strică orice acord pe care l-am putea încheia cu Bruxellesul", a mai afirmat premierul britanic, adăugând că "aceasta va însemna mai multă ezitare și mai multe întârzieri".


UPDATE: Boris Johnson anunță că Partidul Conservator va depune o moțiune pentru convocarea de alegeri anticipate

Premierul britanic Boris Johnson a declarat ulterior, marți seară, că Partidul Conservator va depune o moțiune pentru convocarea de alegeri anticipate, după ce opoziția a obținut controlul asupra agendei Parlamentului, fapt ce ar putea să-i permită blocarea unei amânări a Brexitului.

"Liderul opoziției cerșește de doi ani pentru alegeri", a afirmat premierul britanic, potrivit cotidianului The Guardian, citează Mediafax.

"Nu vreau alegeri, dar dacă parlamentarii votează mâine (miercuri, n.r.) pentru stoparea negocierilor și impun o nouă întârziere fără sens Brexit-ului, potențial pe mai mulți ani, atunci aceasta ar fi singura modalitate de a rezolva acest lucru", a adăugat Boris Johnson.

Liderul britanic a mai afirmat că în cazul în care va câștiga alegerile "toată lumea știe că dacă sunt prim-ministru, voi merge la Bruxelles, voi merge pentru un acord și voi obține un acord, dar dacă nu vor vrea o înțelegere, vom pleca oricum pe 31 octombrie".

Boris Johnson a sugerat și anterior că alegeri anticipate ar urma să fie organizate în data de 14 octombrie.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















17981 vizualizari

  • -16 (28 voturi)    
    ok (Miercuri, 4 septembrie 2019, 0:38)

    Adrian_1234 [utilizator]

    ei pot cere dar eu nu e obligata sa asculte :)
    ce as rade sa zica EU nu, si sa ii lase pe "rebeli" in chiloti
    • +16 (20 voturi)    
      hehe (Miercuri, 4 septembrie 2019, 7:55)

      transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui Adrian_1234

      Care rebeli ca a votat intreg parlamentul??
      Sau in carticica postaului rus Parlamentul e reprezentant al Poporului si depozitar al Suveranitatii dooar daca e condus de Dragnia?
      • +13 (15 voturi)    
        Poporul Britanic.... de fapt doar englezii (Miercuri, 4 septembrie 2019, 8:55)

        Ed___ [utilizator] i-a raspuns lui transpenibilus

        Poporul Britanic.... de fapt doar englezii a fost MINŢIT DE MEDIA BRITANICĂ GEN LATRINA 3 !!


        Minţit sistematic.

        Cei mai deschisi la minte au votat împotriva Brexit (Londra, Wales, Scoţia, Parte din Irlanda de Nord) !!

        Restul, masa de pesedişti au votat Brexit fiind minţiţi sistematic.

        Cică UK plăteşte UE bani dar nu primeşte nimic !!

        Profiturile şi capitalurile UK care le rulează la Londra din EU sunt de multe miliarde şi respectiv chiar TRILIOANE de euro!!!

        Ce plătesc ei EU, e un mizilic pe lângă sumele câştigate de UK datorită apartenenţei la EU de UK !!
        • +1 (7 voturi)    
          da, dar mai e inca un aspect: (Miercuri, 4 septembrie 2019, 10:11)

          bancher [utilizator] i-a raspuns lui Ed___

          UE a venit si cu spatiul Schenghen, cu dreptul de libera circulatie si de munca al persoanelor, si asta i-a umplut pe englezi de imigranti. Au venit polonezi, romani, unguri, si alte popoare din est pe care britanicii nu ii suporta.
          Oricat de paradoxal ar parea, britanicii ii accepta pe indieni (de care se simt legati oarecum cultural si istoric) dar ii resping pe romani si pe polonezi (cu care declara ca nu au nimic in comun).
          Pana la urma votul Brexit a fost un vot impotriva imigratiei. Britanicii isi vor iarasi controlul frontierelor, de asta au votat Brexit.
          • +6 (6 voturi)    
            Dar cine o să îi mai şteargă la ???? (Miercuri, 4 septembrie 2019, 10:53)

            Ed___ [utilizator] i-a raspuns lui bancher

            Nu vor imigranţi de prima mână români şi polonezi ????


            Să primească nepalezi şi vietnamezi


            Rasişti şi proşti
          • +5 (5 voturi)    
            Aveau si inainte imigranti (Miercuri, 4 septembrie 2019, 11:27)

            banel [utilizator] i-a raspuns lui bancher

            India, Pakistan...e drept, la astia s-au adaugat romani si polonezi. Intr-un fel ii inteleg pe britanici, dar s-au hazardat cu Brexitul si au votat pe baza gogosilor servite de cei care u interesul ca Uniunii Europene sa nu-i mearga bine.
      • -4 (4 voturi)    
        lol (Miercuri, 4 septembrie 2019, 23:14)

        Adrian_1234 [utilizator] i-a raspuns lui transpenibilus

        postau rus esti poate tu
        relativ la tot parlamentul mai citeste o data ca a fost 328 la 301. E cam juma juma tot parlamentul asta al tau
  • +24 (36 voturi)    
    Boris... (Miercuri, 4 septembrie 2019, 0:39)

    Observator roman [utilizator]

    ...ai scrântit-o (ca să nu spin altfel!) Nu ți-e de vreun folos să te sprijini pe nenea Trump în materie de apartenența la UE. Nu ești decât un alt politician pentru care pălăria de lider e prea mare ca să o poarte, un fel de Tăriceanu...
    • +18 (20 voturi)    
      Mie (Miercuri, 4 septembrie 2019, 8:21)

      varavara [utilizator] i-a raspuns lui Observator roman

      suficienta si inganfarea lui Boris J. imi aminteste de Dracnea in perioada lui de glorie. Astfel de indivizi nu au viata politica foarte lunga din momentul cand incalca o linie rosie.
      • +6 (6 voturi)    
        Nici nu trebuie sa aiba viata lunga (Miercuri, 4 septembrie 2019, 11:29)

        banel [utilizator] i-a raspuns lui varavara

        Dau tunul si fug...cam asta e noul mod de operare. Pai lui Dragnea daca ii iesea combinatia cu justitia putea sa se retraga lejer in Brazilia traind in lux tot restul vietii.
    • -5 (5 voturi)    
      bati campii (Miercuri, 4 septembrie 2019, 23:16)

      Adrian_1234 [utilizator] i-a raspuns lui Observator roman

      tu crezi ca populatia mai vrea inca 2 ani de saga ?
      sau iesim sau nu si gata, decidem acum
      la alegeri opozitia o va lua in barba rau. Pe pariu
  • -11 (25 voturi)    
    Penibil, "foiletonul" continua (Miercuri, 4 septembrie 2019, 8:18)

    animatron [utilizator]

    Am intrat in sezonul 4 cred, dupa vreo 3 ani de negocieri sterile si haos complet in politica britanica cu privire la Brexit (spre enervarea liderilor UE).

    De o mediocritate devenita acum evidenta pentru intreaga Europa, politicienii britanici par iresponsabili si foarte putin interesati de ceea ce ar vrea cu adevarat populatia britanica.

    Ii vedeati in ultimele saptamani cum se agitau prin opozitia laburista (stanga traversata de curente social-democrate si socialiste) ca vor neaparat alegeri.

    Numai ca la europarlamentare partidul anti-Brexit a lui Farage a castigat detasat, cu scor aproape dublu fata de urmatoarele pe lista.

    Farage, un populist xenofob, a amenintat de altfel ca in caz de anticipate il va sustine puternic pe Boris Johnson si ca impreuna vor castiga fara probleme.
    Mai ramane ca premierul britanic sa accepte oferta de colaborare electorala, ceea ce nu e sigur.

    S-ar putea sa vedem ca Opozitia din UK practica aceeasi ipocrizie ca cea din Romania, evitand pe cat posibil sa ajunga la guvernare prin anticipate (pe care nici nu e sigura ca le poate castiga).

    Anticipatele se vor transforma intr-un nou referendum pentru apartenenta la UE, ori opinia publica ramane profund divizata fata de Brexit.

    Johnson e si el politician atipic, precum Trump, are "suparatorul" obicei sa ramana foarte ferm pe pozitii si sa faca ce a promis (vezi excluderea tuturor deputatilor conservatori care au votat cu Opozitia contra propriului Guvern).

    Societatile occidentale sunt obisnuite cu politicieni duplicitari care promit orice in campanie si apoi fac o politica ce nu are legatura cu asteptarile electoratului, au agende lor personale sau de partid, ideologice.

    Lideri ca Salvini, Trump sau Johnson sunt tratati de presa "mainstream" ca fiind niste "populisti" pentru ca nu se pliaza acestor norme de comportament versatil, ci tind sa raspunda cererilor venite din paturile sociale care i-au votat.

    Sa vedem daca o majoritate de parlamentari vor vota motiunea pt anticipate.
    • +13 (15 voturi)    
      . (Miercuri, 4 septembrie 2019, 8:57)

      theo667 [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      Cata verdeata si vorba de lemn ai aruuncat in comentariu pentru a ascunde fapte evidente, Boris este o caricatura de politician narcisist demagog si incompetent in Absolut orice domeniu.
      • -5 (5 voturi)    
        deci la un comentariu lung si cu detalii raspunzi (Miercuri, 4 septembrie 2019, 19:10)

        AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui theo667

        cu o caracterizare ipocrita culeasa din presa de stanga: "o caricatura de politician narcisist demagog si incompetent in Absolut orice domeniu"
        Argumente personale? dezbatere? niet!
        Ai tras concluzia si apa intr-o singura fraza si il acuzi pe Animatron de limba de lemn?Pe bune? asta inseamna schimbul de idei pt voi? Ai verificat un pic sa vezi ce idei are liderul laburistilor?
    • -11 (17 voturi)    
      pai, (Miercuri, 4 septembrie 2019, 9:31)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      bozo taman asta face, vrea sa duca decizia la bobor.
      anticipatele vor seta un nou palavrament, alesii vor fi cei care raspund la dorinta boborului si vor vota daca ies cu strangeri de mana sau cu imbranceli.
      asta e singura problema pt. briti, cum ies, nu daca ies.
      aia e hotarata.
      normal ar fi cu buna intelegere, ca intre gentlemeni.
      daca macrou poate fi numit asa....:-))
  • +11 (17 voturi)    
    Boris si Donald (Miercuri, 4 septembrie 2019, 9:53)

    demetru [utilizator]

    Acesti Lolek si Bolek ai politicii internationale isi duc natiile catre pierzanie. Intre Reagan si Thatcher si acesti 2 clovni e o prapastie de netrecut.
    • -2 (8 voturi)    
      Bati campii. (Miercuri, 4 septembrie 2019, 14:26)

      Rahan5 [utilizator] i-a raspuns lui demetru

      Boris Johnson nu are nimic de a face cu Trump.
      In SUA ar fi fost chiar adversari.
      Amandoi vor ,,Brexitul" din motive diferite.
      Cum a fost ,,Mostruoasa Coalitie" care l-a dat jos pe Alexandru Ioan Cuza.
  • -10 (12 voturi)    
    cine pierde din brexit (Miercuri, 4 septembrie 2019, 11:22)

    Toni_Romania [utilizator]

    Dezastru o fi mai degraba pt. UE - Ca UK are piata ei de desfacere... e imensa.... tot Commonwealthul... Africa... India... chiar si toate tarile din Golf, Emiratele, Qatar, Kuweit... toate lucreaza cu British specs si au furnizori britanici...de ce sa imparta prajitura cu altii?.....
  • +5 (5 voturi)    
    scenariu post-brexit: (Miercuri, 4 septembrie 2019, 15:49)

    Antenistontel [utilizator]

    peste 30 de ani, scandinavii batrani vor avea ca ingrijitori capsunari britanici!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version