Coreea de Nord pare să dezvolte arme balistice menite să penetreze scutul antirachetă ce protejează Japonia, a spus ministrul apărării de la Tokyo, potrivit Guardian.

Test cu rachete in Coreea de NordFoto: KCNA

Takeshi Iwaya a declarat că Japonia crede că rachetele sunt unele cu rază scurtă de tip nou, arătând că acestea au traiectorii neregulate, lucru ce, teoretic, le-ar permite să păcălească sistemele defensive actuale.

Declarația vine după ce recentele teste realizate de Phenian au alarmat în Japonia vecină, chiar dacă președintele american Donald Trump a spus că lansările nu au mare importanță.

Japonia și SUA țin în Marea Japoniei distrugătoare Aegis înarmate cu rachete interceptoare menite să distrugă arme balistice. De asemenea, Japonia intenționează să construiască două baterii Aegis pe uscat, pentru a-și întări scutul defensiv.

Aceste sisteme defensive, totuși, sunt menite să contracareze proiectile cu traiectorii regulate, predictibile, iar orice variație a zborului ar putea face interceptarea mai dificilă.

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supravegheat testarea unui ”lansator de rachete multiplu super-mare”, a informat duminică agenția oficială a Phenianului, KCNA, preluată de Reuters. Coreea de Nord pare să fi tras cu două rachete balistice de rază mică în mare, de pe coasta de est, a transmis armata din Coreea de Sud.

Analiștii spun că, după insuccesul de la negocierile de denuclearizare de la summitul Donald Trump – Kim Jong Un din februarie, Phenianul a dezvăluit cel puțin patru sisteme de rachete noi.

Trump şi-a exprimat duminică nemulţumirea după ce Coreea de Nord a testat sâmbătă un lansator de rachete, însă a relativizat importanţa acestui test:

"Nu sunt bucuros (de acest test), însă, încă o dată, el (liderul nord-coreean) nu încalcă niciun acord" asupra testelor.

Germania, Franța și Marea Britanie au făcut apel marți la Coreea de Nord să revină la negocierile cu Statele Unite și au condamnat ultimele teste făcute de Phenian.