VIDEO Oligarhul Vlad Plahotniuc s-ar afla la Miami. Un deputat ACUM spune că a primit imagini cu fostul lider PD de la un cetățean moldovean din SUA

de MH     HotNews.ro
Duminică, 7 iulie 2019, 17:14 Actualitate | Internaţional


Vlad Plahotniuc
Foto: Facebook
Oligarhul Vladimir Plahotniuc, care a plecat din Republica Moldova în 14 iunie, după demisia Guvernului Pavel Filip, ar fi fost surprins la Miami, unde s-ar fi cazat la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din oraș, scrie presa de la Chișinău, care îl citează pe deputatul blocului ACUM Chiril Moțpan. Acesta susține că a primit imagini video de la un cetățean moldovean aflat în Statele Unite.

Deputatul Chiril Moțpan a postat pe pagina sa de Facebook fotografii și un filmuleț despre care susține că au fost surprinse la sfârșitul lunii iunie, după ce Plahotniuc a părăsit Republica Moldova.




Imaginile nu sunt însă clare și nu se poate distinge niciuna dintre persoanele care apar. Cotidianul.md scrie că unul dintre cei surprinși în imagini pare să fie fiul lui Plahotniuc - Timofei, iar o altă persoană pare a fi fosul deputat democrat Constantin Țuțu.

"La câte miliarde de dolari a furat, căderea de pe tronul Moldovei nu l-a afectat prea tare, se pare. Împreună cu familia, se bucura de plăcerile vieții. Și anul acesta a ales sa se odihnească pe plajele cu nisip auriu din Miami, acolo unde a fost surprins de un conațional la sfârșitul lunii iunie. S-a cazat într-un hotel de cinci stele, în apartamente împărătești, pentru că asa îi stă bine unui <>. Câteva poze fugare, un filmuleț cu o durată de doar câteva secunde”, a scris Moțpan pe Facebook.

Deputatul mai susține că Plahotniuc s-ar mai fi aflat și în 2017 la hotelul din Miami unde este cazat acum și a cheltuit atunci o sumă uriașă de bani. "Împreună cu câțiva ortaci din partidul democrat, a închiriat ultimul etaj, cu piscină, în The Setai Miami Beach, achitând pentru sejur circa 700.000 de dolari în numerar! Și nu a achitat el, Plahotniuc nu lasă urme, ci V. N., unul din servitorii devotați. Plahotniuc poate irosi, fără niciun regret, milioane de dolari pentru propriile plăceri pentru că nu-i cheltuie pe ai lui. Pentru că nu sunt munciți”.

Ministerul rus al Afacerilor de Interne a anunțat în această săptămână că Vlad Plahotniuc este vizat de un nou dosar în Rusia, în care este acuzat de contrabandă și trafic de droguri. Potrivit MAI al Rusiei, dosarul a fost pornit „contra liderilor și participanților grupării criminale transnaționale care a organizat un canal de contrabandă a unor cantități deosebit de mari de droguri de tip hașiș din Africa de Nord în tranzit prin țările Uniunea Europeană către țările CSI”, drogurile fiind vândute inclusiv pe teritoriul Federației Ruse. În comunicatul MAI al Rusiei se menționează că Vlad Plahotniuc ar fi unul dintre liderii grupării de trafic de droguri, iar potrivit rbc.ru, legislația rusă prevede, pentru astfel de infracțiuni, detenție pe viață.

Aceasta nu este prima acuzație împotriva lui Plahotniuc în Rusia.

În 8 martie, presa din Federația Rusă a difuzat un material amplu despre liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, și despre legăturile sale cu Veaceslav Platon și bancherul Gherman Gorbunțov. Presa din Rusia îl acuză pe Plahotniuc de spălări de bani, dar și de alte infracțiuni grave. De asemenea, cu două zile înainatea alegerilor parlamentare, la data de 22 februarie, Ministerul rus de Interne l-a acuzat pe Plahotniuc și pe omul de afaceri Veaceslav Platon de organizarea unei grupări criminale internaționale și retragerea ilegală a banilor din Federația Rusă. Plahotniuc și Platon ar fi organizat un grup criminal internațional care a retras ilegal mai mult de 37 de miliarde de ruble din Rusia în 2013-2014 (560 milioane dolari). Anchetatorii ruși au stabilit că cetățeni ai Rusiei și Republicii Moldova au creat un grup criminal internațional pentru a efectua tranzacții valutare ilegale la scară largă.

Vlad Plahotniuc ar fi plecat Republica Moldova în 14 iunie, imediat după demisia Guvernului pavel Filip.
În 17 iunie, Vlad Plahotniuc scria pe Facebook că decizia de a se retrage de la guvernare a fost luată pentru a nu adânci criza politică de la Chișinău, dar ea nu înseamnă că se va retrage din politică, urmând doar să ia o pauză și să-și coordoneze echipa din afara țării.

Vicepremierul moldovean Andrei Năstase spunea că vicepremierul rus Dmitri Kozak i-a confirmat că Vladimir Plahotniuc este dat în urmărire federală de Rusia și, în curând, va fi dat și în urmărire internațională.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















6047 vizualizari

  • +6 (6 voturi)    
    Nu pare a fi el (Duminică, 7 iulie 2019, 17:32)

    PowerIon [utilizator]

    Mai curând ar fi Dragnea
  • +3 (9 voturi)    
    Madagascar? (Duminică, 7 iulie 2019, 18:47)

    dandantheman [utilizator]

    Este o optiune pentru moldovani?
    • 0 (2 voturi)    
      nu chiar (Luni, 8 iulie 2019, 10:50)

      Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui dandantheman

      MAdagascar e doar pt sud-isti , bronzati , mai negriciosi asa dar cu spirit la hotie de grup si cu ura fata de romani


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version