Viktor Orban prezintă suspendarea partidului său din PPE ca pe o victorie

de Sebastian Balanica     HotNews.ro
Joi, 21 martie 2019, 16:59 Actualitate | Internaţional


Viktor Orban
Foto: Facebook
Victor Orban a proclamat victoria după ce cea mai mare familie politică din Europa i-a suspendat partidul pentru erodarea standardelor democratice, scrie Bloomberg.

Vasta rețea media pro-guvernamentală a lui Viktor Orban a prezentat miercuri decizia Partidului Popular European (centru-dreapta) de a suspenda FIDESZ drept un act voluntar, și nu o umilire politică.

Un expert pro-Orban a declarat la televiziunea de stat că decizia de suspendare a Fidesz este de fapt “o mare victorie”, deoarece au fost reduse la tăcere vocile care cereau excluderea partidului lui Orban.

Ambele părți au convenit să decidă ce legături vor avea în viitor după rezultatele alegerilor europarlamentare. În cazul în care PPE va obține un rezultat bun va putea forma o coaliție cu socialiștii, liberalii sau verzii fără sprijinul partidului lui Orban. Altfel, PPE ar putea avea nevoie de voturile FIDESZ pentru a putea înfrunta forțe și mai eurosceptice care doresc să schimbe modul în care funcționează UE.

În timp ce suspendarea sa semnalează o hotărâre mai mare a UE de înfrunta ideologiile eurosceptice, Orban a prezentat în Ungaria suspendarea drept o acțiune voluntară a partidului său.

"PPE a luat o decizie bună, pentru că a salvat unitatea", a declarat Orban.

Suspendarea FIDESZ a însemnat sfârșitul anilor de eforturi făcute de PPE pentru a atenua conflictele cu Orban, care s-a autoproclamat campionul "illiberalilor" europeni.

Pe timpul suspendării, PPE va crea un "comitet de evaluare" care să monitorizeze respectarea de către FIDESZ a statului de drept și a valorilor UE.

Orban a declarat că rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European va dicta următoarea sa mutare. Păstrând opțiunea de a se alătura unei tabere mult mai naționaliste, el l-a lăudat pe vicepremierul italian, Matteo Salvini (extrema dreaptă), pentru poziția sa anti-imigrație.











Citeste pe MedLife.ro
Mituri despre colesterol










4794 vizualizari

  • +15 (17 voturi)    
    ... (Joi, 21 martie 2019, 17:51)

    mihai_mi [utilizator]

    Tipic PSD! Te pi_i pe el si el zice ca ploua!
    • +1 (1 vot)    
      În final va fi lovit PSD. (Joi, 21 martie 2019, 19:50)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui mihai_mi

      De aia FIDESZ nu este prea afectat.
    • +1 (1 vot)    
      ... se face că plouă! (Vineri, 22 martie 2019, 20:27)

      Spiky [utilizator] i-a raspuns lui mihai_mi

      Astea sunt din ciclul ”fiecare șut în fund este un pas înainte, și fiecare scatoalcă după ceafă un gest de afecțiune”!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version