Liderii Ligii (extremă-dreapta) și Mișcării de 5 stele (partid populist), Matteo Salvini și Luigi di Maio, au asigurat că vor să își mențină propunerea de buget, în ciuda respingerii de către Bruxelles, relatează AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Salvini le-a spus jurnaliștilor italieni că ”asta nu schimbă nimic” și că ”nu vrem să facem niciun pas înapoi”.

”Ei nu atacă guvernul, ci un popor. Acestea sunt lucruri care enervează și mai mult pe italieni și apoi se plâng că popularitatea Uniunii Europene este la nivelul cel mai de jos”, a spus el.

”Acesta este primul buget italian care nu place Uniunii Europene. Asta nu mă surprinde: este primul buget italian care a fost elaborat la Roma și nu la Bruxelles”, a scris Di Maio pe Facebook.

”Vom continua să spunem Comisiei Europene ce vrem să facem, cu respect. Dar același respect se impune și pentru poporul italian și guvernului care îl reprezintă astăzi”, a adăugat el.

Pentru prima dată în istoria UE, Comisia Europeană a respins proiectul de buget pe 2019 al Italiei, comisarul pentru Afaceri Economice, Pierre Moscovici, catalogându-l drept ”o deviație clară, netă, asumată și de unii, revendicată”.

Luni șeful guvernului italian, Giuseppe Conte, și-a menținut bugetul promis, dar a promis să explice filosofia acestuia la Bruxelles.

”Nu suntem o grașcă de capete prăjite, dacă am fi adoptat o alttă lege a finanțelor, am fi intrat în recesiune”, a subliniat el.

Citește și: