Comisia Europeană a repsins marți proiectul de buget al Italiei pe 2019, o premieră în istoria UE, spune o sursă europeană citată de AFP.

Pierre Moscovici, comisar europeanFoto: Comisia Europeana

La o conferință de presă de marți după-amiază de la Strasbourg, comisarul european pentru Afaceri economice, Pierre Moscovici, a cerut Italiei să ”își revizuiască bugetul”, care este departe de reglementările europene.

”Mingea nu a atins linia, este departe de linie”, a criticat comisarul Pierre Moscovici într-o conferință de presă.

”Mingea este acum în mâinile guvernului italian”, a spus vicepreședintele Comisiei, Valdis Dombrovkis, regretând că Roma este ”deschis, conștient împotriva angajamentului făcut”.

Decizia a fost luată la începutul după-amiezii de către Colegiul comisarilor UE, reunit la Parlamentul European.

Potrivit regulilor europene, Italia are acum trei săptămâni pentru a revizui bugetul.

Altfel, ea se confruntă cu deschiderea unei ”proceduri pentru deficit excesiv”, susceptibilă de a aduce sancțiuni financiare care ar ar corespunde, în teorie, la 0,2 din PIB-ul țării (3,4 milioarde de euro potrivit cifrelor din 2017).

"Italia îşi poate elabora propria politică financiară, dar respectând reglementările comune, aşa cum fac de zece ani toate ţările membre. Aşa se procedează atunci când faci parte din zona euro", a declarat mai devreme comisarul european al economiei, Pierre Moscovici.

Bruxellesul acuză un risc de "neconformitate grav" cu regulile europene.

Bruxellesul a demarat săptămâna trecută confruntarea cu coaliția populistă aflată la putere în Italia, cerând oficial "clarificări" Romei pentru derapajul bugetar "fără precedent", înainte de "luni 22 octombrie la prânz".

Ministrul economiei, Giovanni Tria, a adresat o scrisoare de răspuns Comisiei Europene. Deficitul programat şi autorizat de guvern pentru anul 2019 este de 2,4%, urmând ca el să scadă la 1,8% în 2021 - este vorba despre o "limită maximă", iar guvernul se angajează să respecte "riguros" aceste obiective, apropiindu-ne astfel de balanţa de plăţi din 2022. Asta a scris ministrul economiei, Giovanni Tria, în scrisoarea trimisă ca răspuns la observaţiile Comisiei Europene pe tema legii bugetului, scrisoare care a fost trimisă luni.