SUA spun că Rusia se află în spatele atacului cu Noviciok din Marea Britanie și anunță sancțiuni împotriva Moscovei

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 8 august 2018, 23:00 Actualitate | Internaţional


Serghei si Iulia Skripal
Foto: Captura BBC
Administrația SUA a anunțat miercuri că a stabilit că guvernul Rusiei este cel responsabil de atacul cu agent neurotoxic comis în martie, în Marea Britanie, asupra fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei acestuia, informând totodată că va impune curând sancțiuni împotriva Moscovei, transmite Reuters.

„Statele Unite... au stabilit - în baza Legii din 1991 privind controlul armelor chimice și biologice și eliminării mijloacelor de război - că guvernul Federației Ruse a utilizat arme chimice și biologice prin încălcarea legislației internaționale sau a folosit arme chimice sau biologice letale împotriva propriilor cetățeni”, a transmis într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat al SUA, Heather Nauert.

Astfel, vor fi impuse sancțiuni împotriva Rusiei, care vor intra în vigoare pe data sau în jurul datei de 22 august, a precizat purtătoarea de cuvânt.


Marea Britanie şi alte ţări occidentale din cadrul NATO şi Uniunii Europene au atribuit Rusiei atacul neurotoxic comis pe 4 martie în orăşelul britanic Salisbury vizându-l pe fostul agent secret rus Serghei Skripal şi pe fiica acestuia, Iulia Skripal, amintește Mediafax. Cei doi şi-au revenit în urma atacului, dar o femeie intoxicată în iulie cu aceeaşi substanţă a decedat.

Administraţia Vladimir Putin a negat orice implicare în acest atac şi a cerut dovezi concrete, propunând să participe la investigaţie. Moscova a acuzat Guvernul Theresa May de lipsă de transparenţă privind starea celor doi cetăţeni ruşi.

Moscova a sugerat în mai multe rânduri că atacul ar putea fi o înscenare care ar avea obiectivul sancţionării Rusiei. Londra susţine că Serghei Skripal şi fiica lui au fost în stare gravă. Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a catalogat drept "revoltător" refuzul Marii Britanii de a oferi acces consular la cei doi cetăţeni ruşi. Moscova a cerut dovezi concrete că atacul neurotoxic din Marea Britanie a avut loc. Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, a declarat că Rusia are informaţii credibile că în casa din Salisbury a lui Serghei Skripal, unde autorităţile britanice susţin că a avut loc atacul chimic, erau animale. "Unde sunt animalele? În ce stare sunt? Este vorba de creaturi vii; dacă a fost folosită o substanţă chimică de acest gen în casă, aceste creaturi vii ar fi trebuit să fi fost rănite", a argumentat Maria Zaharova.

Moscova a cerut Londrei să ofere dovezi că atacul chimic din orăşelul Salisbury nu a fost comis de serviciile secrete britanice, avertizând că, în caz contrar, va considera că este o agresiune la adresa unor cetăţeni ruşi. "O analiză a tuturor circumstanţelor ne conduce să ne gândim la posibila implicare a serviciilor secrete britanice" în atacul neurotoxic din Salisbury. Dacă părţii ruse nu îi vor fi prezentate dovezi împotriva acestei ipoteze, vom considera că avem de-a face cu o tentativă de ucidere a cetăţenilor noştri ca rezultat al unei provocări politice majore", a comunicat Ministerul de Externe de la Moscova.

Centrul de cercetare al armatei britanice a anunţat că nu poate demonstra că substanţa neurotoxică folosită în atacul care l-a vizat pe fostul agent secret rus Serghei Skripal a fost fabricată în Rusia. Gary Aitkenhead, directorul Laboratorului pentru Tehnologie şi Studii în domeniul Apărării din baza Porton Down, a declarat că nu se poate demonstra că substanţa utilizată în atacul chimic a fost fabricată în Rusia. "Am reuşit să stabilim că este vorba de Noviciok, o substanţă neurotoxică de tip militar. Nu am putut identifica sursa cu precizie, dar am furnizat date ştiinţifice Guvernului, care apoi a coroborat informaţii din alte surse pentru a ajunge la concluziile la care au ajuns", a afirmat Gary Aitkenhead.

Zeci de ţări au expulzat aproximativ 150 de diplomaţi ruşi în contextul acestei crize, Statele Unite expulzând 60. În replică, Administraţia Vladimir Putin a expulzat acelaşi număr de diplomaţi din ţările respective.


Citeste mai multe despre   

















1964 vizualizari

  • -12 (32 voturi)    
    omul rusilor (Miercuri, 8 august 2018, 23:07)

    sorinnc [utilizator]

    omul rusilor a bombardat Siria, a urlat la Merkel sa nu mai ia gaze de la rusi, la tarile nato sa puna procent mai mare la aparare.
    Si acum le mai pune si sanctiuni pentru o acuzatie la care nu s-au adus nici macar probe clare.
    Sa vedem cum il mai scoate presa ca e pe mana cu rusii.
    • -8 (20 voturi)    
      probe clare (Miercuri, 8 august 2018, 23:36)

      Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui sorinnc

      Cand un american spune ceva, atunci aia este o proba CLARA, care NU se cerceteaza. Dac-o spune Haley la UN, se pune dublu.

      Nu exista ceva mai clar.
    • +7 (19 voturi)    
      pai (Miercuri, 8 august 2018, 23:53)

      cladob [utilizator] i-a raspuns lui sorinnc

      SUA a adus acuzatii si nu trump
      • -8 (12 voturi)    
        - (Joi, 9 august 2018, 2:59)

        sorinnc [utilizator] i-a raspuns lui cladob

        US President Donald Trump's administration will impose new sanctions on Russia for its role in the March 2018 attack on a former Russian spy in Salisbury, UK.
        In politica externa presedintele taie si spanzura la americani.

        Iar in exemplele date de mine s-a implicat chiar direct.

        Pana in prezent nici o fapta concreta a sa nu a favorizat rusii.
        • +3 (3 voturi)    
          SUA vrea sanctiuni, Trump NU (Joi, 9 august 2018, 10:35)

          seby19 [utilizator] i-a raspuns lui sorinnc

          WASHINGTON (Reuters) - The Trump administration said on Monday it would not immediately impose additional sanctions on Russia, despite a new law designed to punish Moscow’s alleged meddling in the 2016 U.S. election, insisting the measure was already hitting Russian companies.
          https://www.reuters.com/article/us-usa-russia-sanctions/trump-administration-holds-off-on-new-russia-sanctions-despite-law-idUSKBN1FI2V7

          Intre timp se pupa cu Putin pe bot

          A prominent Senate Republican says that he delivered a letter to Russian President Vladimir Putin on President Donald Trump’s behalf, and that he opposes any retaliatory sanctions against Russia for its meddling in the 2016 election.
          “I was honoured to deliver a letter from President Trump to President Vladimir Putin’s administration,” Mr Paul wrote in a tweet. “The letter emphasised the importance of further engagement in various areas including countering terrorism, enhancing legislative dialogue and resuming cultural exchanges”.
          https://www.independent.co.uk/news/world/americas/us-politics/rand-paul-russia-trump-putin-sanctions-diplomacy-moscow-washington-a8483031.html
          • 0 (0 voturi)    
            si totusi rusii vor fi sanctionati (Vineri, 10 august 2018, 9:15)

            Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui seby19

            Deci smile, de foame. Trump e cu phutin dar I-o da in buba.
      • -7 (9 voturi)    
        Adica Administratia Trump (Joi, 9 august 2018, 4:14)

        Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui cladob

        Ca doar nu klukluxclanul.
    • +5 (17 voturi)    
      Da, tov. postacu (Joi, 9 august 2018, 0:08)

      midufi [utilizator] i-a raspuns lui sorinnc

      Sa traiti !
      • -4 (12 voturi)    
        postac la cine? (Joi, 9 august 2018, 2:53)

        sorinnc [utilizator] i-a raspuns lui midufi

        hotul striga hotii si postacul striga postacii.
        La cine sunt postac? era un comentariu pro-Trump.
        Crezi ce ma plateste Trump sau cum?
        Il freaca grija noaptea de ce crede publicul hotnews despre el?
    • +3 (3 voturi)    
      SUA nu este Trump (Joi, 9 august 2018, 10:30)

      seby19 [utilizator] i-a raspuns lui sorinnc

      Trump e o cartita a rusilor pus sa creeze dezordine atat in SUA cat si in relatiile cu aliatii SUA.
  • +6 (16 voturi)    
    URSS este in spatele P$D (Miercuri, 8 august 2018, 23:33)

    un domn [utilizator]

    Asta Vrem Sa Aflam!
  • +5 (11 voturi)    
    . (Miercuri, 8 august 2018, 23:38)

    Ingwar [utilizator]

    cracanatul cu noviciok e mai rau ca maimuta cu grenada
  • +2 (18 voturi)    
    . (Joi, 9 august 2018, 0:07)

    theo667 [utilizator]

    Gogoșel, trumpilica este agentul rus cel mai sus infiltrat de catre urss, din fericire SUA este o democratie unde separarea puterilor functioneaza de vreo 200 de ani. Trump a adus si parti bune politicii americane umbland faara manusi cu chinezii si europenii


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version