Uniunea Europeană îndeamnă companiile să intensifice afacerile cu Iranul, a declarat marţi Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, părând să ignore sancţiunile impuse regimului de la Teheran de preşedintele SUA, Donald Trump, scrie Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Facem tot ce putem pentru a menţine Iranul în Acordul nuclear, pentru a face Iranul să obţină în continuare beneficiile economice pe care acest tratat le oferă poporului iranian, deoarece credem că acest lucru este în favoarea intereselor de securitate nu doar ale regiunii noastre, ci şi ale lumii", a declarat Federica Mogherini marţi, în cursul unei vizite oficiale în Noua Zeelandă.

"Dacă există măcar un element al Acordului internaţional pentru neproliferare care să dea rezultate, tratatul trebuie menţinut. Noi încurajăm în special companiile mici şi mijlocii să intensifice afacerile cu Iranul, întrucât pentru noi este vorba de o prioritate de securitate", a explicat Federica Mogherini, potrivit cotidianului The Guardian.

Marţi dimineaţă, preşedintele SUA, Donald Trump, a transmis un avertisment ţărilor care vor continua relaţiile comerciale cu Iranul. "Sancţiunile împotriva Iranului au intrat oficial în vigoare. Sunt cele mai dure sancţiuni impuse vreodată, iar din noiembrie vor ajunge la un alt nivel. Oricine va face afaceri cu Iranul nu va mai face afaceri cu Statele Unite. Eu cer pace la nivel mondial, nimic mai puţin!", a transmis Donald Trump prin Twitter.

Donald Trump a semnat luni după-amiază ordonanţa executivă prin care sunt reintroduse sancţiunile împotriva Iranului, liderul de la Casa Albă denunţând din nou Acordul nuclear "oribil" semnat de marile puteri cu Teheranul.

"Îndemnăm toate naţiunile să adopte acţiuni prin care să pună regimul iranian în faţa următoarelor opţiuni: fie îşi schimbă comportamentul ameninţător şi destabilizator şi se poate reintegra în economia mondială, fie continuă pe calea izolării economice", a declarat Donald Trump luni seară, citat de agenţia The Associated Press. Preşedintele SUA a avertizat că ţările care nu întrerup relaţiile economice cu Iranul "riscă efecte severe" prin noile sancţiuni. Liderul de la Casa Albă a denunţat din nou Acordul nuclear "oribil şi unilateral" semnat de marile puteri cu Iranul în anul 2015. Donald Trump a decis retragerea Statelor Unite din acest tratat.

Uniunea Europeană a transmis că Acordul nuclear din anul 2015 "funcţionează şi îşi atinge obiectivul" de a limita programul nuclear iranian, subliniind că tratatul este "esenţial pentru securitatea Europei, a regiunii şi a întregii lumi".