Prin trei acţiuni îndrăzneţe din această săptămână - avioane F-15, o prezentare prin PowerPoint şi adoptarea unei noi legi controversate - premierul Benjamin Netanyahu şi-a întărit pumnul încercând să zădărnicească ambiţiile strategice ale Iranului şi riscând astfel să atragă cele două ţări într-un conflict direct. Duminica trecută, în Siria, avioane de tip F-15, considerate în general ca aparţinând Israelului, au bombardat nişte poziţii unde Iranul şi acoliţii săi erau adânc înrădăcinaţi, Atacul asupra unui depozit din apropierea localităţii Hama a distrus 200 de rachete şi a omorât cel puţin 16 oameni, dintre care 11 erau iranieni, potrivit The New York Times, citat de Rador.
În seara următoare, la Tel Aviv, dl Netanyahu a dat un spectacol grandios cu PowerPoint în cadrul unei emisiuni televizate care a fost transmisă în direct de la sediul Ministerului Apărării, mândrindu-se cu prada şterpelită dintr-un depozit secret al Teheranului de o echipă măiastră a Mossadului - o dovadă, spunea el, a minciunilor proferate de iranieni despre îndelungatele lor eforturi de a fabrica o bombă nucleară.
Dezvăluirea a survenit cu mai puţin de două săptămâni înainte ca preşedintele Trump să-şi anunţe decizia în privinţa eventualei sale retrageri din acordul internaţional menit să reducă programul nuclear al Iranului. Oficialii israelieni au prezentat gestul ca pe o tentativă de a-i oferi dlui Trump - un aliat apropiat al dlui Netanyahu - sprijin în adoptarea unei decizii pe care, în opinia lor, preşedintele a luat-o deja.
Chiar în timp ce dl Netanyahu vorbea, coaliţia sa din parlament adopta o lege care priva plenul guvernului de dreptul de a decide o operaţiune militară, acest drept revenind unui cabinet mai restrâns, axat pe probleme de securitate, şi care "în cazuri excepţionale" le-ar permite premierului şi ministrului apărării să adopte singuri o atare decizie. Pe scurt, dl Netanyahu a reuşit să exploateze importante avantaje de ordin militar şi în materie de informaţii pentru a-şi impulsiona programul atât pe frontul nuclear, cât şi pe frontul convenţional, pentru a-şi intensifica presiunile asupa Iranului şi pentru a avea legal mână liberă să implice ţara într-un război fără aprobarea cabinetului.
Luate laolaltă, demersurile sale i-au făcut pe cei care urmăresc de mult timp acţiunile premierului şi care au crezut multă vreme că el ar avea o aversiune pentru războiul total, să se întrebe dacă nu cumva el a adoptat un nou mod de a gândi, mult mai dur. "Atâţia ani el a ezitat să apese pe trăgaci", afirmă Nahum Barnea, un respectat editorialist al ziarului "Yediot Ahronoth". "Iar eu cred că ar trebui să-l apreciem pentru că s-a arătat atât de precaut în privinţa forţei militare.
Acum, se pare că el împinge toată lumea spre un teren mai ostil". Dl Barnea spune că un factor ar putea fi şi atmosfera politică ostilă de care se izbeşte dl Netanyahu în acest moment: el aşteaptă o posibilă condamnare în urma unui mare scandal de corupţie; se presupune că vrea să organizeze alegeri înainte ca vreo acuzaţie de ordin penal să se materializeze; şi s-a prezentat în faţa susţinătorilor politici drept singurul lider israelian capabil să menţină ţara în siguranţă.
"Nu exclud niciun motiv", a mai spus dl Barnea. "Şi sunt sigur că nu e vorba doar de un singur motiv". Toate cele trei acţiuni din această săptămână ilustrează obiectivele de viitor ale dlui Netanyahu. "Indiferent ce spune legea, un guvern nu poate porni un război în lipsa unui consens la nivel naţional", afirmă Shlomo Avineri, profesor emerit de ştiinţe politice la Universitatea Evreiască din Ierusalim.
"Este evident că un premier sub anchetă are la dispoziţie nişte opţiuni limitate, iar ele vor fi urmărite cu o mai mare atenţie decât de obicei". Extrem de relevant este faptul că demonstraţia de forţă din Siria şi tot acest spionaj demonstrativ survin într-un moment când Iranul e împiedicat să se implice într-un război cu Israelul, indiferent dacă ar face-o pe cont propriu sau împreună cu aliaţii.
Propria populaţie şi-a pierdut tot mai mult răbdarea. Aliata sa din Liban, mişcarea Hezbollah, care altminteri ar fi fost dispusă să intre în conflict cu Israelul, este reţinută, cel puţin deocamdată, din cauza alegerilor de pe 6 mai, la care îşi are proprii candidaţi. Dar cel mai mportant este faptul că preşedintele Trump urmează ca, până pe 12 mai, să îşi anunţe decizia cu privire la acordul nuclear, or, este puţin probabl ca Iranul să îi ofere dlui Trump noi scuze pentru a-l părăsi.
Tensiunile crescânde cu Iranul, laolaltă cu decizia Knessetului de a relaxa legislaţia cu privire la declararea războiului, au fost o surpriză, spune dl Barnea. "Brusc, ei au în faţă un mare semn de întrebare: Încotro ne îndreptăm?". După care adaugă: "Poate că el simte că e momentul propriului său război".
Articol de David M. Halbfinger- The New York Times (preluare RADOR)
