Polonia a semnat miercuri, la Varşovia, contractul de achiziţionare a sistemului antirachetă american Patriot, în valoare de 4,75 miliarde de dolari (3,8 miliarde de euro). Polonia va achiziționa în această primă etapă două baterii Patriot (patru unități de tragere) și 200 de rachete PAC-3 , iar livrarea sistemelor este prevăzută începând cu 2022. Ulterior, Polonia dorește să achiziționeze alte șase baterii, însă într-o configurație mai modernă și cu un radar pe 360 de grade, un program ce ar duce în total costurile programului Patriot pentru Polonia la circa 10,5 miliarde de dolari. România a achiziționat recent șapte baterii Patriot (șapte unități de tragere), 168 de rachete PAC-3 și 56 de rachete GEM-T pentru circa 3,9 miliarde de dolari.

Rachete PatriotFoto: raytheon.com

„Semnăm astăzi un contract pentru livrarea unui sistem modern care şi-a dovedit capacităţile în numeroase ţări şi datorită căruia intrăm în grupul de state care deţin o armă eficientă ce le garantează securitatea”, a declarat ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, cel care a semnat cel mai mare contract de achiziţie de armament din istoria ţării, informează Agerpres care citează Reuters.

Acordul semnat miercuri prevede achizția a două baterii Patriot cu câte două două unități de tragere fiecare, patru radare AN/MPQ-65, 14 Centre de Operații IBCS și 208 rachete PAC 3.

Livrarea primelor baterii produse de corporaţia Raytheon este prevăzută începând din 2022.

În comparație, România a contractat anul trecut șapte baterii Patriot (șapte unități de tragere), în configurația 3+, asemănătoare celor cumpărate acum de Polonia. Prețul achiziției făcute de Romania se ridică la 3,9 miliarde de dolari, include 168 de rachete PAC-3 și 56 de rachete rachete GEM-T. Prima baterie Patriot ar urma să fie livrată României începând cu 2019.

Varşovia mai negociază cu Washingtonul şi achiziţia altor sisteme Patriot, într-o configurație modernă ce încă nu a fost operaționalizată, cu un sistem de comandă integrat dezvoltat de Northrop Grumman - Integrated Air and Missile Battle Command System (IBCS), un radar de 360 de grade şi a un interceptor de rachete low-cost în cadrul unei a doua faze de dezvoltare.

Cu tot cu această a doua fază, proiectul Patriot pentru Polonia are o valoare estimată la circa 10,5 miliarde de dolari.

În urmă cu o săptămână Polonia a semnat și un contract de offset aferent achiziției Patriot de aproximativ 237 milioane de euro.