Internauții au observat un număr neobișnuit de mare de dislike-uri la înregistrările video legate de incendiul care a ucis cel puțin 64 de oameni în mall-ul din orașul rus Kemerovo, amintind de campaniile orchestrate pe Youtube împotriva unor videoclipuri precum cele ale opozantului numărul 1 al Kremlinului, Alexey Navalny. Activiștii de pe social media au descoperit, de asemenea, că multe dintre comentariile aspre la videoclipurile legate de incendiul de la Kemerovo au fost scrise de așa-numiții "boți Kremlin", relatează site-ulMeduza.

HotNews.roFoto: Hotnews

În după-amiaza zilei de luni, o comunitate de observatori ”Nablyudateli” de pe rețeaua de socializare Vkontakte a atras atenția că un val de ”roboți ai Kremlinului” au reacționat la un reportaj al televiziunii Moskva distribuit pe Youtube despre incendiul din Kemerovo. Scurtul buletin de știri avea doar 74 de like-uri și cel puțin 1.000 de dislike-uri.

Și alte video-uri legate de incendiul de la mall aveau foarte multe dislike-uri. De exemplu, un videoclip numit ”Rudele rezidenților dispăruți în incendiul din Kemerovo se plâng autorităților” avea 2.200 de dislike-uri și doar 1.600 de like-uri.

Luni seară, o altă știre a televiziunii Moskva 24 era în top-ul căutărilor pe Youtube în Rusia, iar aceasta avea 3.900 de like-uri și 3.100 de dislike-uri, în momentul în care Meduza redacta analiza. Comunitatea de observatori arată că încă alte 11 știri video care erau, luni seară, în topul căutărilor de pe Youtube aveau un număr foarte mare de dislike-uri.

Numărul mare de dislike-uri la înregistrările populare din Rusia de multe ori amintește de conținutul distribuit de liderul opoziției de la Kremlin Alexey Navalny, ale cărui investigații critică frecvent și pune într-o lumină proastă oficialii statului. Redactorul-sef al site-ului de știri Mediazona, Serghei Smirnov, care este gazda emisiunii ”Lucruri care se vor înrăutăți” de pe canalul de Youtube Navalny Live, a spus ca numărul dislike-urilor la videourile sale undeori depășește numărul vizualizărilor.

Metabot, o extensie de browser creată de observatori, extrage și cîteva dintre comentariile făcute de presupușii ”roboți ai Kremlinului” la videourile distribuite pe Youtube de duminică până luni în legătură cu incendiul din Kemerovo. Apar zeci de comentarii de pe conturi dubioase.

Câteva dintre comentarii despre care se presupune că ar fi fost postate de către roboții Kremlinului la un video al Moskva 24 și care par sa preia mesajul oficial al Kremlinului și cuvântul „negljență„ folosit de Vladimir Putin în deplasarea la Kemerovo:

  • ”Este terifiant! Conducerea acestui mall trebuie să-și asume responsabilitatea împreună cu dezvoltatorii”
  • ”Managerul clădirii a fost complet neglijent. Nu a existat niciun anunț [public] despre incendiu. Ce altceva este de spus? Managerul mall-ului nu a verificat nici măcar că toate ieșirile de urgență au fost deschise! Porcul! "
  • "Să așteptăm să aflăm ce spun specialiștii, ce rost au speculațiile, deși cred că a fost o neglijență a conducerii mall-ului, pentru că nu a existat o alarmă de incendiu".
  • "Ce făcea conducerea mall-ului? Aceasta este ceea ce obțineți cu acest tip de atitudine neglijentă. "
  • ”Este un coșmar... Oamenii încearcă să spargă o ușă de metal cu mâinile goale. Arhitectul sau managerul s-au simțit bine când au construit această Cutie a Pandorei?”

Utilizatorul care a lăsat ultimul comentariu, ”Devid Kopperfild”, a comentat și la alte videouri legate de incendiu. Acesta a scris mesaje precum ”Este o tragedie îngrozitoare. Nu i-ai dori-o nici măcar unui dușman... Sunt sigur că familiile celor morți vor avea parte de sprijinul potrivit!” sau ”Fără ferestre... Fără uși... Arhitecți nenorociți. La ce s-au gândit când au construit această cutie proastă?”. Acest utilizator are doi abonați și nu a urcat niciun video pe YouTube.

Citește și