Statele Unite au anuntat luni noi sanctiuni impotriva a 7 demnitari rusi si a 17 societati comerciale, acuzand Rusia ca nu a facut nimic pentru a-si indeplini obligatiile asumate prin acordul de la Geneva privind detensionarea situatiei din Ucraina. Iata mai jos lista acestor companii si persoane, prezentata pe site-ul departamentului american al Trezoreriei.

Companiile supuse sanctiunilor:

  • InvestCapitalBank si SMP Bank sunt controlate de Arkady si Boris Rotenberg. Acestia facusera obiectul unei prime runde de sanctiuni, in 20 martie.

  • Stroygazmontazh (SGM Group) este o companie de constructie a conductelor de gaz controlata de Arkady Rotenberg. Rotenberg a creat SGM Group in 2008 dupa ce a cumparat mai multi contractori ai Gazprom.
  • Volga Group este controlata de Ghennaddy Timcenko. Timcenko a fost supus sanctiunilor americane in 20 martie so este actionar unic la Volga Group
  • Transoil este o companie feroviatra specializata in transportul petrolului si a produselor petroliere. Este controlata de Volga Group si Timcenko.
  • Aquanika (Russkoye Vremya LLC) este o companie de ape minerale si sucuri controlata de Volga Group si Timcenko. 
  • Sakhatrans LLC este o companie de transport specializata in constructia de terminale pentru carbune si minereu de fier, controlata de Volga Group si Timcenko.
  • Avia Group LLC este o companie care ofera servicii de intretinere a aeronavelor si organizare a serviciilor de suport pentru zboruri, controlata de Volga Group si Timcenko.
  • Avia Group Nord LLC ofera servicii de management pentru aeroportul international Pulkovo din Sankt Petersburg, Russia si este controlata de Volga Group si Timcenko.
  • Stroytransgaz Holding este o companie de constructii controlata de Volga Group si Timcenko.
  • Stroytransgaz Group este un grup de companii specializate in diferite domenii ale industriei constructiilor, controlata  de Volga Group si Timcenko.
  • Stroytransgaz OJSC este o companie specializata in constructia infrastructurii de electricitate, controlata de Stroytransgaz Group, Volga Group si Timcenko.
  • Stroytransgaz-M LLC este o societate de constructii industriale axata pe petrol, gaze, petrochimie detinuta de Stroytransgaz Group, Volga Group si Timcenko.
  • Stroytransgaz LLC este o companie de constructii infrastructuri controlata de Stroytransgaz Group, Volga Group si Timcenko.
  • The Limited Liability Company Investment Company Abros este detinuta sau controlata de Bank Rossiya, supusa sanctiunilor americane in 20 martie.  Bank Rossiya este detinuta sau controlata de Iuri Kovalciuk.
  • CJSC Zest a fost inclusa pe lista sanctiunilor deoarece este detinuta sau controlata de Bank Rossiya, la fel ca si JSB Sobinbank.

Cine sunt persoanele incluse pe noua lista a sanctiunilor americane:

  • Oleg Belavantsev a fost desemnat drept Trimis Oficial al Presedintiei Ruse in Crimeea pe 21 martie 2014 de catre Vladimir Putin. 
  • Serghei Chemezov a fost desemnat in 2007 de catre Putin drept sef al Rostec, companie de stat care promoveaza investitiile ruse in cercetare si inovatie. Compania Rostec nu a fost insa sanctionata de SUA. Chemezov este un aliat apropiat al presedintelui Putin, pe care il cunoaste din anii 80 cand au trait in acelasi complex rezidential din Germania de Est (unde Putin a fost spion KGB - n.red.).  Serghei Chemezov face parte si din board-ul Rosneft (companie extrem de apropiata de Putin, care a preluat activele Yukos).
  • Dmitry Kozak este vicepremier al Federatiei Ruse din 2008 (reconfirmat in 2012, dupa ce Putin a cistigat al 3lea mandat de presedinte).
  • Evgheni Murov este directorul Serviciului de protectie al Federatiei Ruse si general de armata. A lucrat in serviciile de securitate ale Rusiei din 1971.
  • Aleksei Pushkov este vicepresedinte al Dumei de stat din decembrie 2011.  Este, de asemenea, presedintele comisiei Dumei pentru Afaceri externe.
  • Igor Sechin este directorul general al Rosneft, una dintre cele mai mari companii de stat din lume in domeniul petrolier. Rosneft nu a fost inclusa pe lista sanctiunilor.
  • Viaceslav Volodin este director adjunct al Administratiei prezidentiale. Potrivit Trezoreriei americane, Vladimir Putin a luat decizia de a interveni in Crimeea dupa discutii cu consilierii sai cei mai apropiati, inclusiv Volodin. 

Statele Unite au impus sanctiuni impotriva a sapte responsabili rusi si a 17 companii, anunta Casa Alba, citata de AFP.

"Din 17 aprilie, Rusia nu a facut nimic pentru a-si respecta angajamentele de la Geneva si, in realitate, a escaladat si mai mult criza. Implicarea Rusiei in recentele violente din estul Ucrainei nu poate fi pusa la indoiala", se arata in comunicatul Casei Albe.

Potrivit sursei citate, s-a decis inghetarea averilor si interdictia de a calatori in Statele Unite pentru sapte responsabili rusi, dintre care doi din cercul lui Vladimir Putin.

Printre persoanele vizate de sanctiunile americane figureaza numele lui Igor Sechin, seful companiei petroliere Rosneft si un aliat apropiat al lui Putin. Actiunile Rosneft au scazut cu 1,6% dupa anuntarea sanctiunilor impotriva lui Igor Sechin.

Celelalte persoane sanctionate sunt Oleg Belavencev, Serghei Chemezov, Dmitry Kozak, Evgeniy Murov, Aleksei Pushkov si Vyacheslav Volodin.

Companiile supuse sanctiunilor sunt InvestCapitalBank, SMP Bank, Stroygazmontazh (SGM Group), Volga Group, Transoil, Aquanika (Russkoye Vremya LLC), Sakhatrans LLC, Avia Group LLC, Avia Group Nord LLC, Stroytransgaz Holding, Stroytransgaz Group, Stroytransgaz OJSC, Stroytransgaz-M LLC, Stroytransgaz LLC, The Limited Liability Company Investment Company Abros, CJSC Zest si JSB Sobinbank.

In plus, Statele Unite vor refuza cererile de licente de export pentru toate produsele de inalta tehnologie care ar putea contribui la capacitatile militare ale Rusiei. Departamentele de Comert si de Stat vor retrage toate licentele de export care indeplinesc aceste conditii.

Pe de alta parte, Uniunea Europeana a ajuns la un acord pentru a adauga 15 nume la lista cu persoanele sanctionate in urma crizei ucrainene, potrivit AFP, care citeaza surse diplomatice.

Moscova "va raspunde" la sanctiunile SUA, iar raspunsul va fi "dureros" pentru Washington - ministrul adjunct de Externe

Sanctiunile SUA impotriva Rusiei nu vor ramane fara raspuns din partea Moscovei, iar raspunsul va fi "dureros" pentru Washington, a reactionat luni ministrul adjunct de Externe rus, Serghei Riabkov, intr-un interviu pentru agentia Interfax, dupa ce Casa Alba a anuntat ca Statele Unite au impus sanctiuni impotriva a sapte responsabili rusi si a 17 companii.

"Vom raspunde, bineinteles. Nu am ascuns niciodata faptul ca avem la dispozitie capacitatile necesare pentru un astfel de raspuns, precum si un set de masuri, care este destul de larg, ce va fi folosit", a declarat Riabkov pentru Interfax.

"Suntem convinsi ca acest raspuns va avea un efect dureros pentru Washington", a adaugat el, potrivit AFP.