Presedintele Ungariei, Pal Schmitt, caruia i-a fost retrasa zilele trecute diploma de doctorat, pe fondul acuzatiilor de plagiat, si-a anuntat luni, in fata Parlamentului, demisia din functia de sef al statului, informeaza AFP.

Pal SchmittFoto: Agerpres

"Deoarece, conform Constitutiei, persoana presedintelui trebuie sa reprezinte unitatea natiunii ungare, iar persoana mea a devenit, din pacate, sinonima cu divizarea, consider ca datoria mea este de a ma separa de aceasta functie. Cred ca este datoria mea (...) de a-mi depune mandatul de presedinte", a sustinut Schmitt in fata parlamentarilor.

Conducerea Universitatii Semmelweis din Budapesta a decis saptamana trecuta sa-i retraga titlul de doctor presedintelui ungar, apreciind drept "plagiat" teza sa de doctorat asupra istoriei Jocurilor Olimpice, sustinuta in urma cu 20 de ani.

"Teza de doctorat nu corespunde nici metodelor stiintifice, nici celor etice", a declarat rectorul Tivadar Tulassay, dupa ce Senatul Universitatii si, anterior, Consiliul pentru studii universitare de doctorat din cadrul institutiei au votat pentru deposedarea presedintelui Pal Schmitt de doctoratul obtinut in 1992.

Acest scandal a provocat o avalansa de proteste in presa maghiara, chiar si in cea apropiata guvernului, care a cerut demisia sefului statului. De asemenea, toate partidele din opozitie au cerut la randul lor demisia presedintelui Schmitt.

El a refuzat initial sa demisioneze, argumentand ca "nu exista nicio legatura" intre lucrarea sa de doctorat si activitatea sa de presedinte.

In varsta de 69 de ani, Pal Schmitt a fost ales presedinte al Ungariei in 2010, pentru un mandat de cinci ani.