Am citit poemele din plachetele „O alta lume” (editie bilingva, in romana si-n engleza) si „Treizeci”. Ce avem? Firea e contradictorie: primarul cu shucar pe Guvern, are o poezie romantic-infantila. Reusita sa filosofica maxima fiind “existenta = gheena intelectuala”. Versurile primarului Capitalei par scrise de-o scolarita ce debuteaza cu aplomb in revista scolii. Sunt ca o prima ciocnire cu lumea poetica, lecturi care n-au ajuns la nivelul de joc de cuvinte a la Nichita sau la “jocul secund” a la Ion Barbu. Versurile lui Firea sunt ca un fel de perioada de convalescenta dupa o ciocnire cu o mana de poezie, o geana de inspiratie. Haute Culture a descoperit in “dulcegariile de alcov” ale poetului Firea, membru al Uniunii Scriitorilor, faze de creatie, ciocniri fatale cu poezia de dragoste, filosofica, expresionista.
Poezia romantica. Tema iubirii in lirica Gabrielei Firea.
Un iubit extrem de neatent la vulnerabilul eu liric al Gabrielei Firea se dezvaluie in faza romantica a creatiei. Tipul, al doilea in ordinea intrarii in intimitatea fetei, intra cu zgomot: arunca un pahar. O iubeste, n-o iubeste? Trec zilele si iubitul este inaccesibil. Ea se ineaca in efemer, in cotidian. Femeia se robotizeaza. Deschide o fereastra, o inchide:
„Prima zi: / Deschid fereastra de dimineata / sa intre aerul neinceput al zilei / si sa-l goneasca pe cel vechi, care-a-noptat cu mine. / Intri si tu. / Stai ce stai, faci ochii roata / prin vestibulele amintirilor mele, / stergi praful de pe memoria incilcita a gindului, / orinduiesti, dupa ochiul tau, paharele prin vitrine, / unul se sparge, fara prea mare tam-tam, / il arunci pe geam, /cu remuscarile mele, cu tot.” (poezia “Calendar”).
Firea e cuminte. Dragostea cu sila nu se poate si nici prea multe viziuni cu miei neprihaniti sau vene si artere nu fac bine la cap:
“Cred ca pina la urma/ nu voi mai deschide niciodata fereastra- / Daca te retragi in fundal si de data asta / E ca si cum, de una singura, / Mi-as picura-n vene / toate viziunile bucolice / ale hoardelor de miei neprihaniti / fortati sa-si minta stapinii.”
Pana la urma, poezia “Calendar” e cu happy-end. Dragostea iese ca soarele din nori. Cititorului i se transmite, in final, ideea ca amantii s-au reconciliat. Amantii, da, poeta ramane trista.
O imagine vizuala recurenta in lirica Gabrielei Firea este Luna.
Este binecunoscut faptul ca prin contemplarea Lunii un poet poate crea versuri inspirate (Eminescu, Blaga, Barbu, de exemplu). Gabriela Firea a practicat la randul sau privitul indelung la astru, cu emotie si tandrete:
“Cativa pasi/ Se masoara in fiecare Clipa. /Genele devin dig /Pentru lacrimi. Spiridusi nevazuti /Se chinuiesc /Noapte de noapte /Sa faca din luna /Regina balului /Ca sa le iasa si lor ceva…” (Regina balului).
O alta poezia vorbeste despre o viespe care zumzaie pe langa Luna:
“Clipa intepata/ De-o viespe rea/Vecina cu luna plina.” (Blitz) Poezia erotica. Tatuaje desenate pe sani. Din erotica desprindem ca forta de expresie “boticul de miel”: “Pielea ta catifelata ca un botic de ied/ Si-a mea, intr-o asteptare eterna/ Pana la epuizare /Am nevoie /Sa ma imbrac in dorinta ta, /Sa nu ies in strada ca imparatul cu hainele noi /Caruia i se vede goliciunea /Pentru ca mi s-ar putea descifra tatuajele/ Desenate de tine pe sani / Sub forma de nalbe.” (Noi si lumea cealalta)
Poezia filosofica. Gheena intelectuala.
Acest titlu “Gheena intelectuala” este incifrat. Tema este conditia umana. Intr-o lume meschina, sumbra. “Gheena” inseamna “iad”. Deci avem conditia umana intr-un groaznic iad. “Intelectuala” se refera la mintea omului. Deci iadul mental. Starea poetica este oribila, poezia induce cititorului sentimente precum: tristete, suferinta, deznadejde, frica, delir, plictiseala, spleen, mal du siecle, Angst, singuratate, stagnare, oboseala, dezgust, depresie, nefericire.
Pe scurt, poezia iti da senzatia ca totul e foarte nasol pe lume, pentru ca in mintea umana e cuprinsa de un morb al disolutiei. Adica de gheena intelectuala:
“Acum rasaritul si-a luat concediu/ Iar un concediu e, totusi, o suma de zile libere / Chiar si cand cel liber ii striga-n fata condamnatului/ Condamnarea ta e mai libera decat temnita mea /A mea, cea care inghite zilnic tone de cuvinte aruncate / O gheena intelectuala.”
Faza expresionista. Estetica uratului
Am identificat drept expresionista poezia “Orgoliu”. Incipitul este cu o paleta de tantari. Eul liric incearca sa racaie cu paleta o urma de gelatina de pe fundul unei galeti cu apa de ploaie. Atmosfera e soioasa si bolnavicioasa. Dupa aceea, acea pata de gelatina pare altceva, de pe alta lume sau planeta. Adica un galbenus de ou sau o privire de om tamp. Nici poetul nu se poate decide cu ce sa asemene gelatina:
“Incercam sa prind cu paleta de tantari/ Pata aceea gelatinoasa/ De pe fundul galetii/ Plina ochi cu apa de ploaie./ Era ceva asa… intre un galbenus / Scapat intr-o cana de ceai / Si privirea omului tamp / Fara pic de expresie si culoare / Aruncandu-si ochii pieptis / Peste flori si gunoaie”.
Ar mai fi o poezie ce poate fi incadrata in faza expresionista a creatiei Gabrielei Firea. Se cheama: “Portocaliu”. In poem este vorba despre tot felul de chestii asociate intre ele: un maiou, niste trupuri vlaguite, un suflet care scurma pamantul, o ploaie care de fapt e ninsoare. Aceste imagini vizuale sugereaza haosul permanent al fiintei pe pamant, care trece de la una la alta pentru ca pur si simplu nu mai exista repere viabile. In sensul ca nici macar obiectul vestimentar maiou nu mai ce-a fost odata, e pus pe dos, viata e in raspar. Dar tu, ca poet, poti sa-i dai o anumita culoare lumii facute vraiste. Cum ar fi: portocaliu:
“Mi-am luat maioul pe dos/ Dinandins/ E miercuri. /Trupuri vlaguite isi joaca ultima sansa, /Prin semne, sus. /Sufletul scurma pamantul. /Joi./ Trebuie neaparat sa se-ntample ceva/ O ploaie nu strica nimanui. / Azi ninge portocaliu.”
Faza moderna. Chintesenta creatiei Gabrielei Firea.
Poemul “Tu nu te desparti in liniute / A tine” este chintesenta poeziei Gabrielei Firea. Este o poezie despre dragoste si limbaj. Despre cuvinte si iubire. Despre cum in loc sa fim autentici ca oameni alegem sa balmajim cuvinte conventionale. Amorul transcende cuvintele. Poetul si-a dat seama de acest adevar absolut si l-a transpus in poem. Am putea sa numim aceasta poezie o “gramatica a iubirii”: “Ciopirtesc fraze, modelez predicate / In loc sa vin la tine, simplu, / Sa ma primesti, simplu, / Sa ma iubesti, la fel, simplu, / Si sa ma uiti, mai tarziu. // Iubesc cel mai mult cuvintele pe care / Le rostogolesti ca pe bulgari / In zapada proaspat ninsa, /Cazi cu ele la invoiala... // Tu nu te desparti in liniute, / Nu te conjugi ca verbele, nu te acorzi cu subiectele / Si nici nu poti fi rastalmacit.”
CITESTEde la Haute Culture despre primarul Firea care-si face de cap in Bucuresti.
Gabriela Firea a publicat “O altă lume” in 2001 (ediţie bilingvă, tipărită în română şi engleză), primind premiul de debut al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, sprijinita financiar de Primaria Sectorului 2. Cartea a fost prezentata de Neculai Ontanu (primar de sector 2, pe atunci) si Eugen Simion (presedintele Academiei, pe atunci). A doua carte Treizeci, din 2002, este prezentata public de Nicolae Manolescu, presedintele Uniunii Scriitorilor, care va comenta mai tarziu ca a uitat versurile lui Firea, poezia sa "nu face gaura in cer."
53
3
