Laureata Premiului Nobel al Păcii din 2023, activista iraniană Narges Mohammadi, a intrat în greva foamei în închisoare pentru a protesta faţă de lipsa îngrijirilor medicale ale deţinuţilor şi faţă de obligaţia femeilor de a purta vălul islamic, a anunțat luni familia acesteia, potrivit AFP și Agerpres.

Narges MohammadiFoto: AFP / AFP / Profimedia

„Narges Mohammadi a informat familia că a intrat în greva foamei acum câteva ore. Suntem îngrijoraţi cu privire la sănătatea sa”, anunţă într-un comunicat familia.

Narges Mohammadi, în vârstă de 51 de ani, arestată şi condamnată în repetate rânduri, este încarcerată din 2021 la închisoarea Evin din Teheran.

Familia sa a declarat că, deși starea ei de sănătate este fragilă, aurtorităţile penitenciare i-au refuzat transferul la spital deoarece nu voia să-şi acopere capul.

Potrivit unei electrocardiograme realizate de către un medic în închisoare, ea are nevoie de o spitalizare de urgenţă, a mai spus familia.

„Republica islamică este responsabilă de tot ceea ce i se poate întâmpla iubitei noastre Narges”, se subliniază într-un comunicat remis presei de către familia ei.

Iranul a condamnat-o la peste 30 de ani de închisoare pe Narges Mohammadi

Mohammadi, o activistă pentru drepturile omului și o critică vocală a pedepsei cu moartea, a fost recompensată în octombrie cu Premiul Nobel pentru Pace pentru „lupta sa împotriva opresiunii femeilor în Iran şi lupta sa pentru promovarea drepturilor omului şi libertăţii tuturor”.

În total, regimul din Iran a arestat-o de 13 ori și a condamnat-o de cinci ori la un total de 31 de ani de închisoare și 154 de lovituri de bici.

În vârstă de 51 de ani, Mohammadi este directoarea adjunctă a Centrului Apărătorilor Drepturilor Omului, o organizație neguvernamentală condusă de Shirin Ebadi, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2003.

Ea este una dintre principalele reprezentante ale mişcării de revoltă „Femeie, Viaţă, Libertate” din Iran.

Această mişcare, în care femeile îşi dau jos vălul, îşi taie părul şi protestează în stradă, a atras atenția opiniei publice internaționale după ce protestele izbucnite în Iran în urma morții tinerei Mahsa Amini în detenția Poliției Moravurilor au fost reprimate sângeros de regimul de la Teheran.

Mohammadi este cea de-a 19-a femeie căreia i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace. Ultima laureată înaintea ei a fost jurnalista Maria Ressa din Filipine care a câștigat premiul în 2021 împreună cu rusul Dmitri Muratov.