„Wednesday”, serialul „Familia Addams” filmat în România de către Netflix a realizat cel mai bun debut pentru un serial în limba engleză din istoria platformei americane de streaming, relatează site-ul The Hollywood Reporter, citat de News.ro.

Actorii din „Wednesday”, serialul Familia Addams filmat in RomaniaFoto: Image Press Agency / dpa USA / Profimedia Images

Serialul cu opt episoade a înregistrat 341,2 de milioane de ore de vizionare în toată lumea de-a lungul primei săptămâni de la premiera sa pe 23 noiembrie, doborând recordul de 335 de ore deţinut de sezonul 4 al serialului Stranger Things.

După cum probabil ai aflat deja la cât s-a scris despre el, Wednesday este un serial poliţist cu elemente supranaturale şi prezintă anii petrecuţi de Wednesday Addams la Academia Nevermore, unde tânăra încearcă să înveţe să-şi folosească abilităţile paranormale incipiente, să pună capăt unei serii de crime monstruoase, care au terorizat oraşul şi să rezolve un mister în care au fost implicaţi părinţii ei în urmă cu 25 de ani.

Regizat de emblematicul Tim Burton, serialul îi numără în distribuția sa pe actorii români Victor Teodor Dorobanţu (Thing, mâna atotprezentă a lui Wednesday), Cezar Grumăzescu (antrenorul Vlad al școlii Nevermore) și George Burcea (majordomul Lurch).

Contul de Twitter al Netflix din Franţa a adăugat că acest serial, în care protagonistă este actriţa Jenna Ortega, se află în fruntea celor mai vizionate programe în 83 de ţări.

Serialul coreean Squid Game păstrează recordul inegalabil de 571,76 milioane de ore vizionate într-o săptămână. Acest program creat de Hwang Dong-hyuk, care prezintă jucători prinşi într-un joc mortal, s-a impus ca un fenomen global în toamna lui 2021.

Pe același subiect: