A stârnit vâlvă anunțul că gigantul streamingului a pierdut abonați pentru prima oară de când a abordat acest serviciu – 200.000 în trimestrul trecut - și prețul acțiunilor sale s-a prăbușit în consecință pe Wall Street. Cei care au citit articolul publicat pe HotNews pe 19 aprilie s-au mirat mai puțin, dezamăgiți fiind de numărul și calitatea producțiilor nou adăugate de la începutul lunii pentru abonații din România.

Mister si groaza in „Archive 81”Foto: Netflix

Ca să-i consolăm pe aceia dintre ei care sunt amatori de aventuri și mistere științifico-fantastice, le spunem însă că oferta de seriale SF de la Netflix este generoasă și numeric, și calitativ - adică și multe, și cu scoruri bune sau foarte bune de la IMDb; și producții originale. și internaționale.

Sense8 (2015 – 2018) – 8,3 IMDb

Cei care au făcut „Matrix” au venit cu o altă poveste care se joacă cu realitatea. „Sense8” urmărește opt oameni de prin toată lumea care nu se cunosc, dar descoperă că sunt conectați mintal și emoțional. Aceste deschideri spre vieți total diferite îndeamnă la toleranță, iar „conectații” pot apela la calitățile celorlalți când sunt confruntați cu o organizație sinistră care-i vânează pe toți. Cu cât înțelegi mai bine diferitele personaje, cu atât mai pasionat vei fi de această dramă SF cu două sezoane.

Into the Night / În negura nopții (2020 -) – 7,1 IMDb

Există riscul ca acest SF apocaliptic belgian să vă taie cheful de avion pentru o bucată de vreme. Derulat într-un avion, „Into the Night” descrie un zbor de noapte capturat de un soldat care, laolaltă cu ceilalți pasageri, se străduie să supraviețuiască unui eveniment global care ucide totul la sol. Pot menține aeronava în aer suficient cât să fie în siguranță? Un subiect pentru un thriller tensionat și excelent.

Archive 81 / Arhiva 81 (2022 -) – 7,3 IMDb

Vă plac serialele SF care se desfășoară în două perioade de timp diferite? Aveți o înclinație spre culte și mistere? Vedeți „Archive 81”. Mamoudou Athie îl joacă pe Dan Turner, un arhivar care se ocupă cu restaurarea unei colecții de casete video deteriorate din anii ʼ90. Reușește să obțină mai mult decât încerca, fiind atras într-o investigație a unui cult misterios și a unei femei tinere, care ar putea fi moartă sau nu. Un thriller „noir”, misterios și de groază.

Stranger Things (2016 -) – 8,6 IMDb

Lista celor mai bune nu se putea încheia fără „Stranger Things”, o odă adusă filmelor horror din anii ʼ80 și lui Steven Spielberg. O urmărim pe El, o fată aproape mută, care a fost subiectul unor experimente științifice. Ea capătă puteri telekinetice, pe care le folosește ca să se apere de monștri invadatori dintr-o altă dimensiune. Nostalgia anilor ʼ80 și personajele neobișnuite, jucate de o tânără distribuție stelară, fac din acest serial un adevărat tur de forță.

Surse: c|net, IMDb

Citește și:

Netflix: Cele mai bune seriale SF – oferta este generoasă (I)

Netflix: Cele mai bune seriale SF – oferta este generoasă (II)