Au trecut doi ani și jumătate de când „Euphoria” a sosit, agitată și zgomotoasă, cu dramele sale adolescentine descrise în povestiri aride despre sex, droguri și telefoane inteligente. Dar, în ciuda expunerii ostentative, are o inimă mare – iar cele două episoade speciale de sine stătătoare care au urmat după primul sezon se înscriu pe aceeași abilă cărare emoțională, scrie The Guardian.
Cu atât mai dezamăgitor, atunci, că mult-așteptatul sezon 2 s-a decis să cedeze instinctelor sale mai crude.
„Euphoria” a fost mereu în pericol de a permite stilului să triumfe asupra substanței, frumusețea glacială a artei sale cinematografice flirtând mereu cu ideea de a fi un pic prea mult îndrăgostită de ea însăși.
Prima parte a episodului de deschidere este un film cu gangsteri în miniatură. În flashback, aflăm originile unui dealer local de droguri, Fezco (Angus Cloud) și ale misteriosului său frate tatuat, Ash.
Au fost crescuți de o bunică-gangster în stil Scarface (un poster de pe perete face afirmația explicită), genul de femeie care acceptă un prunc ca garanție într-o afacere, împușcă și bate de jur-împrejur în imperiul ei miniatural.
Rue (Zendaya), adezivul care ține seria la un loc, spune povestea lui Fezco.
Dacă nu a devenit încă limpede, nu mai este vorba de drame adolescentine (dacă a fost vreodată). Povestea ajunge spre prezent și o face prin recăderea lui Rue, purtând-o pe aceasta într-un tur al lumii subterane suprareale din orașul imaginar al seriei.
Cel puțin, adaugă o tușă de mult-dorit umor negru, chiar dacă într-un mod respingător și macabru, înainte ca povestea să-și găsească drumul înapoi spre acel liant al vieții de adolescent: o uriașă petrecere acasă.
Cadrul petrecerii este descris ca și cum „Euphoria” este neobosit de explicită de această dată, ca și cum s-ar privi pe ea însăși și ar gândi: nu, nu este destul de șocant, încearcă și asta.
Este atât de multă nuditate, atât de mult sex și atâta violență; personajele se lovesc unele pe altele fără sens, mintal și fizic, iar camera zăbovește pe fiecare urmă. Este fixată pe bărbați cruzi, mai ales Nate și îngrozitorul său tată. În primele episoade este chiar dificil să găsești curajul de a urmări complicațiile romantice ale abuzivului Nate, având în vedere istoria violentă a legăturii cu fosta sa prietenă, Maddy.
Un montaj la începutul episodului 2 este aproape de neurmărit: o viziune diabolică de sex, trupuri și sânge care te face să te întrebi de ce simte nevoia să se străduiască chiar atât de tare să provoace. Dar provocarea de dragul provocării indică o criză de încredere. Spune mult că pare o ușurare binecuvântată când personajele fac ceva atât de simplu și se duc la bowling.
Uneori, cel mai șocant la „Euphoria” este că unele asemenea scene sunt descrise în școală. Este ușor să uiți că se presupune că personajele au 17 ani; viețile lor sunt un amestec fără bucurii de legături și aventuri sexuale, droguri și șofat sub alcool.
„Euphoria” a fost mereu dezintegrantă, dar în momentele cele mai bune are o intimitate caldă și își spune creativ poveștile. Ceea ce o salvează de la dezastru sunt performanțele actorilor. Zendaya este o magnifică Rue, sfărâmătoare de inimi, blestemată să-și reia coșmarul ciclului de comportament distructiv.
De această dată i se alătură în misiunea ei nihilistă un nou venit, Elliot (Dominic Fike), un fermecător cu tatuaj pe figură. El pare a-i lua locul lui Jules în neștiința de cum s-o abordeze pe Rue și de cât de rău vor merge lucrurile. Jules pare a fi pe teren mai solid, desoperind unde-și are locul departe de Rue, chiar dacă povestea ei pare mai puțin convingătoare decât înainte.
„Euphoria” s-a întors într-o versiune mai superficială – ceea ce poate fi mai convenabil pentru unii dintre protagoniștii ei mai obsedați de ecran. Dar există și profunzime emoțională, măcar de și-ar regăsi-o mai des.
