Este arhicunoscut faptul că filmul este mai mult decât orice un limbaj vizual, dar cea mai uimitoare cinematografie și impresionantă imagine din lume nu fac multe parale dacă sunt fundalul unei producții de proastă calitate, scrie We Got This Covered.

Jean Reno in „Cold Blood”Foto: Netflix

Un exemplu notabil de asemenea fenomen oximoronic este „Cold Blood”, thriller de acțiune scris și regizat de Frédéric Petitjean, cu Jean Reno în rolul principal ca legendar asasin plătit retras din activitate și care se bucură de o existență tihnită și singuratică în sălbăticie.

Probabil ați și ghicit că el este aruncat înapoi în viața pe care credea că a abandonat-o pentru totdeauna când salvează o femeie după un accident de snowmobil, ca să descopere că aceasta deține un secret care-i pune în pericol mortal pe amândoi.

Cât de prost poate fi un astfel de film?

Ei bine, are un năucitor 0% de la critici, 16% de la spectatori pe Rotten Tomatoes și 4,6/10 pe iMDB, alte comentarii fiind de prisos.

Dar este de netăgăduit că multe scene sunt superbe, ceea ce fac experiența puțin mai suportabilă.

Totuși, calitatea atât de slabă a producției nu-i influențează prea tare pe abonați. Conform datelor de la Flix Patrol, „Cold Blood” este în Top 10 în șapte țări: Bulgaria, Cehia, Ungaria, Malta, Slovacia, Slovenia și... România (chiar pe locul al 2-lea când scriem, în urcare!)

Citește și: