Lungmetrajul Spider-Man: No Way Home a dominat box-office-ul nord-american de Crăciun şi a devenit în cel de-al doilea weekend al său de proiecţii primul film din era COVID-19 care a depăşit pragul încasărilor de 1 miliard de dolari la nivel global, relatează Business Insider și Agerpres.

Spider Man: No Way HomeFoto: Sony Pictures-Marvel Entertainment / Shutterstock Editorial / Profimedia

Această peliculă - cea de-a treia regizată de Jon Watts în cadrul celei mai recente trilogii din franciza Spider-Man, cu Tom Holland şi Zendaya în rolurile principale - s-a menţinut pe primul loc în box-office-ul nord-american şi a obţinut de vineri până duminică încasări de 81,5 milioane de dolari, ridicând totalul încasărilor sale din America de Nord la 467,3 milioane de dolari.

Datorită încasărilor de 587 de milioane de dolari obţinute pe plan internaţional, box-office-ul global al acestui film a ajuns în doar 12 zile la 1,05 miliarde de dolari, deşi lungmetrajul nu a fost încă lansat în China, confirmând aşteptările analiştilor din industria cinematografică.

Acest film a devenit în mod oficial titlul cu cele mai mari încasări din 2021 şi s-a alăturat producţiei Star Wars: The Force Awakens, care a reuşit aceeaşi performanţă (depăşirea pragului de 1 miliard de dolari în doar 12 zile) în anul 2015, conform revistei Variety.

Încasările obținute de noul lungmetraj Spiderman sunt cu atât mai impresionante ținând cont că acesta a fost lansat în cinematografe are loc în contextul răspândirii Omicron, varianta extrem de contagioasă a virusului SARS-CoV-2 care afectează în prezent lumea întreagă în timpul pandemiei de COVID-19.

Cum arată box office-ul înainte de sfârșitul lui 2021

Pe locul al doilea în box-office-ul nord-american a debutat animaţia muzicală Sing 2, produsă de Universal Pictures, care a obţinut în weekendul premierei sale încasări de 23,8 milioane de dolari.

Filmul Sing 2, regizat de Garth Jennings, este o animaţie muzicală ce prezintă povestea unui show pus în scenă cu ajutorul unui star rock. Pelicula beneficiază de vocile unor vedete de prim rang, precum Bono, Matthew McConaughey, Reese Witherspoon, Scarlett Johansson şi Taron Egerton.

Pe poziţia a treia a debutat filmul The Matrix: Resurrections, produs de Warner Bros, care s-a clasat pe poziţia a treia cu încasări de 12 milioane de dolari.

În cel de-al patrulea titlu al francizei „The Matrix”, aşteptat cu mare nerăbdare de fani şi regizat de Lana Wachowski, starul hollywoodian Keanu Reeves interpretează încă o dată personajul Neo şi pătrunde în universul seriei originale pentru a lupta din nou cu un alt personaj malefic.

Din distribuţia filmului fac parte şi actorii Carrie-Ann Moss, Yahya Abdul-Mateen II, Jessica Henwick, Jonathan Groff, Neil Patrick Harris, Priyanka Chopra Jonas şi Jada Pinkett Smith.

Spider-Man: No Way Home şi Sing 2 au fost lansate exclusiv în cinematografe, în timp ce The Matrix: Resurrections a fost lansat simultan în sălile de proiecţii şi pe platforma de streaming HBO Max.

Filmul The King's Man, produs de 20th Century Studios, a debutat pe locul al patrulea în box-office-ul din America de Nord, cu încasări de 6,4 milioane de dolari.

Pe poziţia a cincea se află o altă peliculă lansată la sfârşitul săptămânii trecute, American Underdog, care a obţinut în weekendul premierei sale încasări de 6,2 milioane de dolari.

Acest film are la bază povestea reală a lui Kurt Warner, un fost angajat al unui supermarket care devine cel mai bun jucător din Liga Naţională de Fotbal (NFL) din Statele Unite.

Citește și: